VIZIUNEA ECONOMICĂ A USL

Ceea ce se-a prezentat vineri de către conducerea Uniunii Social-Liberale este, aşa cum a fost denumită, “o viziune economică a USL” –  care, pornind de la fotografierea situaţiei în care a ajuns economia naţională şi efectele sale grave în plan social, încearcă să creioneze câteva direcţii de acţiune care să stopeze procesele de degradare din viaţa economică şi socială şi să deschidă o nouă perspectivă pentru revigorarea vieţii economice, pe de o parte, şi ameliorarea condiţiilor de viaţă ale celor mulţi, în primul rând prin crearea de locuri de muncă.

Este un pas înainte faţă de programul care a stat la baza alianţei dintre PSD şi PNL, asociat cu PC. Încă nu este şi nu poate fi un program de guvernare. Chiar ca strategie pe termen lung, proiectul are încă nevoie de elaborări şi aprofundări, dar este un punct de pornire necesar şi un reper.

Primele critici, din partea susţinătorilor puterii, se referă la lipsa de calcule concrete, mai ales în ce priveşte resursele. Vor urma şi acestea, atunci când se va ajunge la concretizarea unui program de guvernare. Important este acum să se creioneze câteva direcţii strategice (privind economia în ansamblu, continuarea activităţilor productive, agricultura, măsuri de ordin social etc.) şi principalele căi, mai ales de ordin fiscal, care să direcţioneze acţiunile guvernamentale.

Este un punct de pornire util şi necesar.

G. M. TAMAŞ LA BUCUREŞTI

Plecând spre Sofia, nu am apucat să mai relatez despre o acţiune organizată de Institutul Revoluţiei Române din decembrie 1989 – întâlnirea cu scriitorul şi filozoful maghiar Gaspar Miklos Tamas.

G. M. Tamaş s-a născut şi a trăit în Cluj, unde şi-a făcut studiile la Universitatea Babeş-Boliay. A plecat din România la finele anilor ’70. A făcut parte din dizidenţa maghiară. A fost ales, după 1989, în Parlamentul maghiar din partea Partidului Liberal. Este cercetător la Institutul de Filozofie al Academiei Maghiare. Predă în universităţi americane. În ultimii ani şi-a radicalizat poziţiile – a pus bazele unui partid de stânga, cu poziţii critice la adresa guvernelor de dreapta din Ungaria şi a tendinţelor de extremă dreapta.

În anul 2001, G. M. Tamaş a lansat o scrisoare deschisă “Către prietenii români“, în care reproşa unor reprezentanţi ai intelectualităţii, cu care se cunoştea şi întreţinuse relaţii chiar amicale, pentru poziţia lor negativistă la adresa transformărilor de după decembrie 1989, mergând până la negarea chiar a Revoluţiei Române.

El scria atunci: “Voi, dragii mei prieteni, cărora nu v-au convenit consecinţele politice ale revoluţiei, aţi convins o lume întreagă că revoluţia, de fapt, nici nu a avut loc, că a fost vorba de o scamatorie, de un miraj, de o jonglerie, reuşind să escamotaţi cea mai mare faptă istorică a poporului român“… Cu acest prilej, G. M. Tamaş constată că “autonegarea românească a făcut şcoală“.

Spre comparaţie, Tamaş remarca: “În 1989, nici la Paris nu a fost altfel; la Bastilia abia dacă au fost găsiţi câţiva deţinuţi dar, cu toate acestea, instinctul politico-istoric al poporului francez nu permite să-i fie confiscat simbolul zilei de 14 iulie. Noi, maghiarii, nu ştim nici azi cine a tras, în octombrie 1956, în mulţimea adunată, în Piaţa Kossuth, dar să încerce numai să pună cineva la îndoială existenţa glorioasei noastre revoluţii din 1956“.

La vremea ei, în revista “Dilema” au apărut diferite reacţii ale unora dintre cei vizaţi în scrisoarea lui Tamaş.

La zece ani după acest moment, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 l-a invitat pe scriitorul G. M. Tamaş la o întâlnire, la care au fost invitaţi şi partenerii la dialogul polemic. Am răspuns doar doi din cei invitaţi. Unii au răspuns că nu au avut  posibilitatea să participe. Au luat, însă, parte câteva zeci de persoane – cercetători ai institutului şi ai unor unităţi academice, cadre universitare, tineri.

G. M. Tamaş a făcut o expunere, pornind de la constatările cele de acum 10 ani, dar referindu-se mai ales la evoluţiile din zilele noastre, o anumită ofensivă a dreptei politice (nu doar în Ungaria) şi slăbiciunile forţelor de stânga, în Europa, în general, şi în zona noastră, a Europei centrale şi de est. A urmat un schimb de idei susţinut de cca. 10 protagonişti. Toată lumea a apreciat limba română curată şi colorată în care se exprimă G. M. Tamaş, deşi a plecat de atâta vreme din ţară.

SOFIA – CLUBUL POLITIC BALCANIC

In dimineata zilei de 28 mai, la Grand Hotel din Sofia, s-au deschis lucrarile Clubului Politic Balcanic, reuniune care marcheaza si 10 ani de existenta a acestui Club, care reuneste fosti sefi de state, prim-ministri, ministri si alte personalitati politice din tarile balcanice.

Reuniunea a fost deschisa de Jelio Jelev, fost presedinte al Bulgariei, presedintele Clubului Politic Balcanic. Au prezentat cuvinte de salut Georgi Parvanov, presedintele Bulgariei, Petar Stoyanov, fost presedinte al Bulgariei si Peter-Andreasa Bochmann, reprezentantul Fundatiei Nauman din Germania.

Am luat cuvantul in primul panel al reuniunii Clubului, prezidat de presedintele Emil Constantinescu. Au mai avut interventii apreciate Suleyman Demirel, fost presedinte al Turciei, Jelio Jelev, fost presedinte al Bulgariei si Mircea Snegur, fost presedinte al Republicii Moldova.

Lucrarile acestei reuniuni aniversare a Clubului Politic Balcanic continua.

Voi reveni cu detalii.

Redau in continuare textul interventiei mele.

Sofia Club politic – Balcanii in Europa si in lume, in secolul XXI

 

Domnule presedinte al sesiunii,

Stimate domnule preşedinte Jelev, gazda noastra,

Distinşi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere să vă felicit în acest moment aniversar, când Clubul Politic balcanic împlineşte zece ani de existenţă. Zece ani în care membrii Clubului, animaţi de conştiinţa responsabilităţilor lor, au contribuit, alături de alte iniţiative de acest fel, la o mai corectă receptare a problemelor ţărilor din zonă, şi au deschis noi căi de abordare pentru rezolvarea lor. Acum zece ani eram preşedinte în exerciţiu al României, şi în această calitate am participat la prima sa întâlnire. De atunci am răspuns si altor invitaţii ale distinsei noastre gazde, şi cred că ceea ce facem noi este un lucru necesar şi util ţărilor noastre, şi zonei, în ansamblul său.

Va rog sa imi permiteti cateva consideratii pe marginea temei reuniunii noastre: Balcanii au evoluat mult în aceşti zece ani. Este o evoluţie în bine, care trebuie salutată, cu atât mai mult cu cât handicapul de imagine determinat de evenimentele tragice ale destrămării fostei Iugoslavii părea greu de surmontat.  Se instalase un soi de carantină, care privea toate ţările din zonă, carantină care ne-a penalizat, în termeni politici, economici, sociali şi chiar culturali. Această carantină a ţinut departe de ţările noastre fluxurile de capital, atât de necesar în perioada de transformări economice generate de revenirea la economia de piaţă.

Prin eforturi comune am reuşit să depăşim momente dificile pentru ţările noastre şi să ne convingem partenerii că această zonă nu este un consumator de securitate şi un ferment de instabilitate, că naţiunile noastre pot fi, şi sunt, compatibile cu valorile democraţiei şi statului de drept. Sunt bucuros să constat că în momente grele pentru noi celelalte naţiuni europene au dat dovadă de solidaritate, iar liderii politici ai UE şi ai NATO au dovedit pragmatism şi inteligenţă, oferindu-ne perspectiva integrării euro-atlantice, ca parte a reconstrucţiei europene post Război Rece.

Cu toate acestea, au fost şi există în continuare costuri economice şi sociale, oamenii o duc încă greu, decalajele de dezvoltare faţă de statele europene din vestul continentului continuă să existe şi chiar se adâncesc. Unele dintre ţările noastre au reuşit să îndeplinească, într-un timp relativ mai scurt, criteriile de aderare la UE. Altele sunt pe punctul de a le îndeplini. Mai devreme sau mai târziu toate ţările din Balcani vor fi membre ale Uniunii europene. Asta creează un cadru pentru întărirea cooperării lor atât în plan regional, cât şi în plan european.

Aderarea la UE nu trebuie să devină insa un scop în sine. Ea nu rezolvă decât în mică măsură problemele specifice, cu care se confruntă fiecare dintre ţările noastre. Şi, de ce să nu o recunoaştem, pentru noii veniţi o mare parte dintre regulile de funcţionare ale Uniunii generează noi probleme. Dar asta nu ne împiedică să afirmăm că a rămâne în afara Uniunii ar avea costuri cu mult mai mari decât cele generate de aderare.

Important este ca în momentul aderării să avem un proiect clar de dezvoltare, pentru a folosi pe deplin toate oportunităţile oferite de aderare şi de fondurile europene. Fără un astfel de proiect, pierdem timp şi resurse, şi generăm noi frustrări în rândul cetăţenilor.

Aderarea la UE nu ne scuteşte de obligaţia de a avea relaţii bilaterale cât mai strânse şi mai bune. Multe dintre proiectele finanţate din bani europeni privesc mai multe ţări din aceeaşi zonă. De aceea trebuie să conlucrăm cât mai strâns, să ne pledăm în comun cauza la Bruxelles, să ne promovăm în comun interesele.

Avem atâtea proiecte, pe care le discutăm de aproape două decenii, şi în acest cadru, şi în cadrul cooperării la Marea Neagră, şi în alte organisme regionale şi sub-regionale. Cu toate astea progresele sunt mici, când vine vorba de implementarea lor. Sunt atâtea de făcut în ţările noastre. Fără un program susţinut de investiţii în infrastructuri, creşterea economică se va sufoca. Acum suntem într-o perioadă de criză, dar ea se va termina, mai devreme sau mai târziu. Suntem pregătiţi să fructificăm perioada de avânt economic, care urmează oricărei crize? Personal, am unele indoieli.

De fapt aceeaşi întrebare trebuie pusă relativ la ansamblul Uniunii Europene. Problemele noastre nu sunt de aceeaşi natură cu problemele ţărilor dezvoltate occidentale. Doar consecinţele sunt aceleaşi: polarizare economică şi socială, un proces general de sărăcire, ca urmare a reducerii prestaţiilor sociale şi a crizei datoriilor publice, degradarea calităţii educaţiei şi a serviciilor de sănătate. Insa, cu dimensiuni diferite.

Trebuie să convingem Bruxellesul, toate tarile Uniunii Europene, că principala ameninţare la adresa viitorului Uniunii Europene o reprezintă decalajele de dezvoltare dintre Est şi Vest, că egalizarea pe cât posibil a nivelelor de dezvoltare nu este o utopie, ci o condiţie a supravieţuirii Uniunii, că solidaritatea trebuie să funcţioneze şi în continuare, că investiţiile în astfel de proiecte la scară europeană sunt benefice pentru toată lumea, nu doar pentru naţiunile mai puţin dezvoltate.

Ştiu că acum, în Europa, politica economică la modă este „austeritatea”. Care se limitează la reducerea cheltuielilor sociale ale statelor. Când este vorba să se găsească bani publici pentru salvarea unor bănci prea mari pentru a falimenta, atunci „austeritatea” este doar un cuvânt obscur în dicţionar. „Austeritatea” nu va rezolva niciuna dintre problemele ţărilor care se află acum în dificultate, fie că este vorba de Marea Britanie, fie că este vorba de Grecia, Portugalia, Spania, Irlanda sau Italia. Dar, mai ales tarile noastre, care si asa se confrunta cu probleme sociale grave. Reducerea brutală a consumului şi a investiţiilor publice nu poate decât să accentueze si dezechilibrele existente în economia globală, afectând chiar şi ţările care acum par mai puţin expuse, precum cele din BRIC(Brazilia, Rusia, India, China).

Nu politica de reducere a deficitelor bugetelor publice este greşită. Dimpotrivă, este de dorit ca statele să deruleze bugete cu deficite cât mai mici. Altceva este nerealist şi periculos: impunerea unor valori ale deficitului şi a unor termene ne-realiste de atingere a lor.

Pe acest fond de incertitudine şi de degradare a condiţiilor de viaţă ale majorităţii cetăţenilor europeni, dar mai cu seamă a celor din est, şi respectiv din Balcani, se constată o degradare accelerată a calităţii actului de guvernare, o creştere a absenteismului la vot, o accentuare a prezenţei fortelor extremiste în peisajul politic, a demagogiei populiste, o creştere accelerată a neliniştii şi violenţelor sociale.

Democraţia, aşa fragilă cum ne pare ea, trebuie să rămână funcţională. Este datoria noastră să spunem cetăţenilor că, indiferent de câte ar avea de reproşat politicienilor, şi reproşurile lor sunt legitime şi întemeiate, soluţia nu este renunţarea la democraţie. Soluţia o reprezintă  implicarea civică şi presiunea în direcţia schimbării atitudinii politicienilor, responsabilizarea lor şi a partidelor, respectarea regulilor statului de drept.

Proiectul european trebuie relansat. El suferă de osificare, stagnează, nu mai propune nimic cetăţenilor europeni. Europa are nevoie şi de investiţii, dar şi de  lideri vizionari, capabili să ducă mai departe ceea ce au început părinţii fondatori ai Uniunii europene. Egoismele naţionale nu sunt decât soluţii de moment, şi exercitarea lor naşte frustrări şi resentimente. Vedem că rănile trecutului nu s-au vindecat pe deplin nici acum, că ele se redeschid când nici nu te aştepţi, ca în cazul fostei Iugoslavii, şi că nu este cazul să ne jucăm cu viitorul naţiunilor şi cetăţenilor europeni.

Cred că ţările din Balcani au depăşit un moment critic, că se află pe un drum bun, şi că nu au motive să se teamă de viitor. Asta nu înseamnă că greul a trecut. Nu. Avem încă de suportat multe încercări, de luptat cu multe greutăţi. Iar cetăţenii ţărilor noastre vor mai avea de luptat cu sărăcia şi cu şomajul, cu insuficienţa mijloacelor de trai, cu ineficienţa statului, cu corupţia şi cu criminalitatea. Cu toate astea viitorul despre care vorbeam este acela al unei dezvoltări care, sper eu, vom şti să o punem în slujba celor mai mulţi, pentru a crea acea normalitate pe care o visăm şi ne-o dorim cu toţii.

Vă mulţumesc pentru atenţie.   

LANSARE DE CARTE

Am participat , la sediul Uniunii Scriitorilor, la lansarea cărții lui Claudiu Lucaci- „Programarea binelui” apărută la Editura Tritonic. Volumul reprezintă o culegere de texte de pe blogul personal al autorului, din perioada 2008-2011, fiind din acest punct de vedere , o premieră editorială.

Am avut plăcerea să semnez prefața la cartea lui Claudiu Lucaci, pe care o atașez :

Cartea de față suscită un dublu interes. Pe de-o parte , formula ei este novatoare și adresează o provocare inerțiilor noastre cotidiene, conform cărora între civilizația tiparului și cea a comunicării electronice există un divorț irevocabil, ba chiar o stare de beligeranță. Claudiu Lucaci ne demonstrează însă , printr-un demers jurnalistic original și îndrăzneț, că divorțul există numai în mintea celor speriați de deschiderea și transparența comunicării digitale. Transcrierea unui blog – formă aflată la jumătatea drumului, între jurnalismul propriu-zis și comunicarea privată inter-personală – poate deveni, atunci când este susținută, gestionată și organizată de un ziarist de calitate, o lectură pasionantă.

Postările de pe blogul lui Claudiu Lucaci, între 23 februarie 2008 și 7 martie 2011, alcătuiesc o inedită cronică de zi cu zi a României, în toate domeniile de activitate. O cronică lipsită de morga abordărilor oficializate, eliberată de presiunile „angajatorului”(care au golit de conținut, în mare măsură, profesia de ziarist în România), dar și la o fel de mare distanță de opiniile fals-populare ale „străzii”. Evenimentele de zi cu zi sunt abordate, de către ziarist, nu ca un monolog, cum se întâmplă în editorialele clasice, tot mai puțin citite și tot mai puțin influente, din păcate, ci ca o implicită invitație la dialog, în spațiul privilegiat și deschis (dar nu lipsit de reguli) al blogului. Nu întâmplător, multe din afirmațiile găzduite aici s-au văzut confirmate de fapte, semn că această formă de comunicare este, atunci când e organizată de un gazetar profesionist, o depozitară mai bună a capacității de analiză și predicție decât media tradițională, aflată într-o relație prea strânsă cu publicitatea.

Al doilea motiv pentru care această carte se citește cu interes este Claudiu Lucaci însuși . Ziaristul de certă ținută profesională își păstrează calitățile și după ce a înlocuit sticla televizorului cu pagina albă virtuală. Blogul său are un limbaj elevat, civilizat și profesionist, dar și o atractivitate care rezultă din știința cu care bloggerul își organizează postările și conduce dezbaterea. Scenariul jurnalistic, de cea mai bună calitate, lansează provocări , predicții și ipoteze, câteodată și informații de primă mână, incitând la răspuns și la o amplificare a acestor aserțiuni. Rezultă o dezbatere de mare interes, în care cititorul este atras cu ușurință. E de remarcat însă profesionalismul binecunoscut al lui Claudiu Lucaci, echilibrul și temperanța sa. Blogul transcris aici nu conține „bombe” echivoce și informații neverificate, nici acuzații nedovedite sau scenarii….bolnave de scenarită. Modernul instrument de comunicare este folosit în mod legitim, ca o platformă de dialog și comunicare, ținta fiind mai buna cunoaștere, lămurirea unor aspecte, înțelegerea unor fenomene și evoluții.

Cunoscându-l de multă vreme pe Claudiu Lucaci, a cărui prestație îndelungată în cadrul Televiziunii Române am apreciat-o în repetate rânduri, sunt bucuros să îl redescopăr în această nouă postură, de organizator și moderator al unei platforme libere (dar nu libertine) de dialog pe temele fierbinți, mari și mici, ale actualității. Nici în această postură el nu se dezminte: echilibrul, moderația, inteligența, acuitatea observației, percutanța întrebărilor, pertinența concluziilor sunt cele pe care i le cunoaștem  încă de la debutul său în jurnalismul de televiziune. Doar instrumentul s-a schimbat.

Și , pentru că fac parte dintr-o generație crescută în cultul cărții tipărite și, în general, al literaturii, aș mai face o remarcă. Scrie foarte frumos Claudiu Lucaci ! Scrie bine , cu o judicioasă economie de mijloace stilistice și într-un stil propriu, pe care ajungi, la sfârșitul cărții, să îl recunoști, Scrisul său, sobru și inteligent, cu un umor discret pe fundalul acuității analitice, este în fond complementul stilului gazetarului de televiziune Claudiu Lucaci, căci, așa cum știm de la clasici, stilul e omul….

Dacă ar fi să lansez și o remarcă mai generală, făcând abstracție de faptul că și eu sunt de câțiva ani un blogger, aș spune că, dacă în gazetăria obișnuită, scrisă și audio-vizuală, calitatea prestației tale se vede direct, în ceea ce faci și ceea ce scrii, calitatea bloggerului se vede și mai ales indirect, din calitatea dezbaterilor pe care le moderează, din valoarea concluziilor și din gradul de intelectualitate al intervenienților atrași de postările sale. Din aceste puncte de vedere , blogul lui Claudiu Lucaci – acum prezentat noua și sub forma unui incitant volum – este unul dintre cele mai reușite din câte există in blogosfera românească.

ADIO FANUS NEAGU !

 

S-a stins din viata scriitorul Fanus Neagu, dupa o lunga si grea suferinta pe care a purtat-o cu demnitate si decenta. A fost un mare maestru al cuvantului scris si al metaforei. Mesterea cu migala textele, locul fiecarui cuvant in fraza; nu facea rabat la calitatea scrisului.

 Era un om plin de umor, prezenta sa dadea culoare oricarei reuniuni.

 Avea un simt critic activ. Respingea impostura, superficialitatea, fripturismul, impertinenta si „ciocoismul”unora.

 Limbajul sau colorat a ilustrat toate scrierile sale, mai ales proza scurta. Cronicile sale sportive (mare iubitor de fotbal) erau adevarate giuvaeruri literare.

Indragostit de Campia Baraganului, de Dunare si lumea baltilor Brailene, a scris pagini pline de caldura despre meleagurile sale natale.

L-am cunoscut in tineretea lui si a mea, la finele anilor 1960, cand lucra impreuna cu Ion Baiesu in redactia revistei „Amfiteatru”. Facea parte din generatia tinerilor scriitori care se afirmau cu putere in acei ani – Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Adrian Paunescu, Ion Alexandru, Ion Gheorghe – care au devenit cu totii repere ale unei perioade de efervescenta in literatura romana.

Am fost in relatii amicale, atat inainte cat si dupa 1989.

Am urmarit in ultimii ani, zbaterile sale impotriva unei boli necrutatoare.

Este de apreciat stradania unor oameni de suflet, care au facut eforturi pentru a-i reedita unele din volumele sale, precum :”Ingerul a strigat” si volumul de proza scurta, in curs de aparitie, care i-au luminat ultimele sale zile de viata.

Opera sa literara va ramane marturia peste timp a unui mare talent.

Memorie eterna marelui disparut !

23 mai, ACADEMIA ROMANA

 Am asistat astazi, 23 mai, in aula Magna a Academiei Romane, la expunerea profesorului canadian Yvan Allaire.

Academicianul Yvan Allaire este doctor în matematici aplicate, membru al Academiei de Litere şi Ştiinţe Sociale a Societăţii Regale din Canada, profesor emerit de strategia afacerilor la Școala de Management a Universității Quebec din Montreal, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Guvernanţa Instituţiilor Publice şi Private din Canada.

Tema conferinței : ”Statul vs piețe”.

In expunera sa, profesorul Yvan Allaire a facut o critica fundamentala teoriilor neoliberale care fetisizeaza virtutile pietii, pronuntandu-se impotriva sectorului public, a interventiei statului in economie si a masurilor de reglementare a pietii.

Criza financiara, declansata in 2008 in SUA, a evidentiat liniile acestor teorii. In esenta, acestea, criticand guvernele ca fiind inevitabil corupte si supraestimand rolul “pietii libere”, promoveaza interesele companiilor multinationale, care tind sa ia locul guvernelor.

Apreciind rolul necesar al pietii, cand este bine reglementata, profesorul Allaire a subliniat nevoia reglementarii pietelor financiare (respectiv a functionarii bancilor) care “trebuiesc puse la locul lor”, nu lasate se dicteze guvernelor. El considera criza financiara care a zguduit economia mondiala si ca o criza morala.

Profesorul Allaire s-a referit la experienta Canadei, care dupa 1950 a promovat o politica de aparare a economiei canadiene si de emancipare a ei fata de Marea Britanie si mai ales fata de marile companii din SUA, indeosebi prin consolidarea sectorului public. El a mentionat, printre altele, nationalizarea tuturor hidrocentralelor din Quebec, masurile de protectie si sprijinire a companiilor canadiene, evidentiind rolul Bancii Canadiene de Dezvoltare, promovarea unei legislatii pentru protectia terenurilor agricole, sustinerea cooperativelor agricole, ca si dezvoltarea sistemului de asistenta medicala, a sistemului de educatie, instituirea sistemului public de pensii, etc.

Referindu-se la Romania, profesorul Allaire a facut cateva observatii pertinente privind nevoia promovarii unor politici economice si fiscale, de incurajare a intreprinderilor autohtone, de protejare si valorificare a resurselor naturale si a potentialului agricol al tarii, de promovare a impozitarii progresive si a unui TVA redus.

COMENTARIU

cenacluldinbar  – va inteleg amaraciunea si motivatia reflectiilor dumneavoastra. Aveti dreptate, asa cum au cei mai multi care si-au pus sperante in Decembrie 1989, nu numai pentru a scapa de o dictatura care incatusa societatea romaneasca si adusese oamenii la exasperare inclusiv prin lipsa de hrana si de caldura in casa, pentru cozile interminabile la ceea ce se mai  “aducea prin magazine” (“adidasi” de porc, gheare si tacamuri de pasare, etc) dar pana si la paine. Explozia sociala declansata in Timisoara nu a fost intamplatoare, iar factorul determinant a fost iesirea in masa a muncitorimii din intreprinderile timisorene in 20 decembrie si a celei bucurestene in 22 decembrie 1989. Ori, tocmai ei, muncitorii industriali sunt principalii perdanti ai schimbarilor produse in acesti ani – pierderea locurilor de munca !

Nu-mi apartine formula “capitalismul va regla singur relatiile intre oameni” . Eu, precum stiti, am pledat pentru “o economie sociala de piata”, care pe de o parte, sa nu ignore piata – acest factor obiectiv care a jucat un rol activ in progresul societatii umane, nu numai in perioada capitalismului, dar, pe de alta parte, sa asigure echilibrul intre eficienta economica si efectele sociale ale acesteia. Este ceea ce au promovat socialistii suedezi cand au venit la putere in anii ’30 si s-a extins apoi in Europa Occidentala, inclusiv de catre crestin-democratii germani, pe vremea lui Adenauer si Erhardt.

Ideea de “economie sociala de piata” si de “model social european” a devenit un aquis european – care acum a devenit obiect al atacurilor fortelor de dreapta.

La noi, din pacate, demolarea vechii economii etatizate, ineficiente, s-a facut in detrimentul celor multi, care au trait si traiesc din munca, iar promovarea noii economii capitaliste de piata, intr-o forma primitiva, a favorizat o minoritate de profitori. Dupa un inceput de relansare economica benefica tarii si oamenilor, la inceput in perioada guvernarii Vacaroiu, apoi, mai ales in perioada guvernarii Nastase, venirea la putere a aliantei DA si a presedintelui Basescu, cu promovarea unor masuri antipopulare si  antisociale – ca legea restituirii de proprietati dupa principiul “restitutio in integrum” si cota unica de impozitare – au adancit polarizarea sociala, imbogatirea celor bogati si saracirea accentuata a celor saraci – proces care s-a agravat si mai mult prin masurile de austeritate promovate de presedintele Basescu si guvernul sau, in ultimii doi ani.

Salvarea nu sta nici in monarhie (relicva istorica si in tarile in care se mai mentine), nici prin apelul la “o mana straina”. Aceasta este datoria noastra, a romanilor, a fortelor politice responsabile, a oamenilor calificati, stiutori de carte, patrioti, decisi sa se puna in slujba tarii si a celor multi si nu interesati doar de afacerile proprii, ale familiei si ale celor apropiati.

Eu sper ca se vor gasi si se vor forma asemenea oameni ! Din pacate, meschinaria, fripturismul, egoismul, interesul ingust imediat, domina comportamentul celor mai multi dintre cei ce au patruns in viata politica si in “dregatoriile” publice – si aceasta ii descurajeaza pe oameni, cum e si cazul dumneavoastra si va inteleg pe deplin.

Imi manifest speranta ca, pana la urma, Partidul Social Democrat sa se afirme ca atare, ca partid al celor multi, aparator al intereselor celor mai largi categorii de cetateni si al societatii romanesti in ansamblu, iar Alianta USL sa asigure rasturnarea actualei puteri antipopulare si descalificate prin ineficienta sa, deschizand calea unei constructii veritabile a statului democrat pus in slujba celor multi si a unei economii eficiente, folosind avantajele statutului de tara membra a Uniunii Europene (nu cum se intampla acum, cand am devenit noi contributori, sustinatori ai UE, inglodati in datorii).

CATEVA COMENTARII

1.- Victor – consider corecte reflectiile tale :”nimeni in tara asta nu crede in social-democratia bazata pe ” fa ce zice popa nu ce face popa”….” Social-democratul se presupune ca este interesat de binele comun, de binele celor in nevoie”.

2.- Larisa – interesanta reflectia despre “atitudine” : “Intr-o lume complicata… in care adevarul pare din ce in ce mai greu de deslusit, ne mai ramane atitudinea… acel curaj, de a expune rezonanta interioara la stimulul extern”

3.- cenacluldinbar  – nu inteleg de ce v-a socat raspunsul meu, considerandu-l “ca pe un pumn in lingurica” ?!! Eu nu am vorbit “in numele poporului”, nici nu am facut un sondaj de opinie ca sa pot afirma care este opinia populatiei in aceasta problema ….am spus, pur si simplu ca “ eu nu cred ca este actuala o asemenea discutie despre restaurarea monarhiei”.

De ce v-a surprins si v-a contrariat aceasta opinie ? Daca aveti alta parere, este dreptul dumneavoastra, pe care nu-l contest. Sunt si altii care cred ca “monarhia …ar putea salva Romania”.

Eu cred ca altele sunt caile si solutiile, de esenta democratica, necesare pentru a scoate Romania din situatia in care a adus-o actuala guvernare.

4.- Ovidiu – Nu cred ca mesajul meu a fost cel determinant …. in ceea ce priveste incompatibilitatea in care se gasea  “Sexi-consiliera” de la IMM-uri  si care a pierdut finanţarea europeană pentru salonul de fiţe.

Exemplul ei este insa elocvent pentru modul in care se comporta “unii” din actuala administratie.

5.-  Domnul Traian Basescu deschide noi teme de ingrijorare a populatiei, cu prilejul fiecarei aparitii publice.

Asa s-a intamplat si de aceasta data, cu prilejul dezbaterii organizate de Ziarul Financiar.

Acum, Traian Basescu a constatat ca “una din marile erori politice a fost cresterea TVA-ului”  (ceea ce cred si altii) reluand insa optiunea sa de reducere a pensiilor cu 15% (nu cu 10% cum afirma acum!). Se parea ca e vorba de un lapsus, dar, de fapt, d-l Traian Basescu doreste acum sa impuna impozitarea “temporara” cu 10% a tuturor pensiilor !

Liberalizarea preturilor la gaze si la energia electrica este o alta tema deschisa de presedintele Basescu si care va afecta profund populatia.

Deasemeni, depolitizarea managementului regiilor de stat, ca si restructurarea acestora. Toate sunt teme actuale, vitale pentru economie. Esential este ca asemenea teme sa faca obiectul unor ample analize calificate, cu oameni de specialitate, competenti si dezbatute cu partidele parlamentare, in Comisiile Parlamentului, pentru a se ajunge la solutii rationale.

Din pacate, propuneri elaborate de comisia de specialitate din Camera Deputatilor pe asemenea teme sunt si acum ocolite de reprezentantii puterii.

6.-  Instalarea de tehnica de supraveghere in birourile celor doi vicepresedinti ai Consiliului Judetean Iasi constituie o grava incalcare de catre structurile de putere a regulilor democratice ale statului de drept si un veritabil pericol de extindere a unor mentalitati si practici specifice unor regimuri antidemocratice, care se si concretizeaza in hartuirea unor demnitari din opozitie, cum este si cazul presedintelui Consiliului Judetean Arges – domnul Constantin Nicolescu.  

21 mai – zi de sarbatoare

In data de 21 mai, in fiecare an, peste 1.800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi Elena.

 

Viata sa va daruiasca numai bucurii si cer senin iar implinirile sa va lumineze sufletul!

 La multi ani!

NOTA

Pentru cei interesati, am postat in PAGINI : ALOCUTIUNEA LA DEZBATEREA ”1991 – Constituţia Românei -20 de ani de la adoptarea ei în 1991.”

Reuniunea a fost organizata in data de 18 mai 2011 de Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989 la Fundatia Europeana Titulescu.