COMENTARII LA : “REFLECTIILE LUI J.ATTALI”

Legat de observatiile lui dorucoarna , este evident ca globalizarea economiei mondiale creaza probleme in plus, in ce priveste promovarea unor actiuni coerente de corectare a efectelor negative ale pietei – lucru pe care l-a subliniat si Jacques Attali in analizele sale.

In legatura cu masurile luate de guvernul Romaniei, asa cum evidentiam in unele aprecieri anterioare, ele nu sunt de natura sa ajute la iesirea din criza; dinpotriva !

Reducerea salariilor si cresterea TVA au ca efect accentuarea saraciei si diminuarea consumului – fiind deci masuri care vor amplifica efectele crizei. Ele sunt masuri punitive asupra populatiei, cu un accentuat efect antisocial, dar si antieconomic.

In general, economistul american J.K. Galbraight sublinia intr-o lucrare a sa de la inceputul anilor ‘90 (“The Good Society” ) cu privire la reformele economice din fostele tari socialiste din centrul Europei, pe deoparte, ca “fetisul privatizarii ca solutie-miracol pentru  dezvoltarea lor economica este la fel de iluzoriu si periculos ca si ignorarea pietii.

Esentiala este nevoia abordarii echilibrate a functiei celor doua sectoare – public si privat – in orice economie moderna”.

Deasemeni, el critica ignorarea efectelor sociale ale politicilor si masurilor economice si intercorelarea lor. Finalitatea oricaror economii si a oricarei politici economice trebuie sa fie imbunatatirea vietii oamenilor si anume a celor multi .

El vorbea chiar despre “rolul pozitiv in viata economica a oricarei tari a veniturilor cele mai modeste”.

El constata ca “ cei saraci sunt obligati sa-si cheltuiasca toate veniturile; ei nu-si pot permite sa economiseasca, dar, prin aceasta ei contribuie la fluxul constant al cererii agregate” (adica la viteza de circulatie a banilor in economie). In timp ce “bogatii, din contra, isi pastreaza banii in diferite forme sustragandu-i astfel circuitului economic”.

De aceea, masurile care vizeaza sprijinirea si cresterea veniturilor celor saraci, nu este doar o masura sociala necesara si benefica, obligatie a oricarei guvernari, ci si un element esential de politica economica.

J.K. Galbraight  considera ca “cel mai eficient instrument fiscal de politica economica este impozitarea progresiva , ca si preocuparea pentru asigurarea unui salariu minim decent in economie”.

Acest principiu de politica fiscala este si corect, deoarece acei ce apeleaza si beneficiaza in mai mare masura de serviciile publice sunt tocmai cei cu venituri mari (ei circula mai mult pe sosele, folosesc mai multa energie electrica si termica, apa, servicii de salubritate, se folosesc de serviciile de sanatate publica, de invatamant si cultura, etc). Este deci firesc ca sa si contribuie prin impozite mai mari, la sustinerea publica a acestor servicii.

Incapatanarea cu care se cramponeaza actuala guvernare de cota unica este paguboasa pentru tara.

Este falsa ideea ca introducerea cotei unice ar fi asigurat crestere economica. Precum se stie, crestere economica sanatoasa, Romania a avut in perioada anilor 2000 – 2004, in conditiile existentei impozitarii progresive.

Nu s-au confirmat nici afirmatiile ca principiul cotei unice va scoate la lumina “economia subterana”, nici ca veniturile suplimentare ale celor cu venituri mari, prin reducerea cotei de impozitare de la 40% la 16% , vor fi investite in economie. Precum se stie, ele s-au concretizat doar in cresterea consumurilor parazitare – in cresterea importurilor de masini si ambarcatiuni de lux si constructii supradimensionate, costisitoare, cu materiale din import – care s-au reflectat in inrautatirea balantei comerciale a tarii.

LA COMENTARIILE “DESPRE INUNDATII”

1.- In legatura cu cele relatate de dorucoarna , nu este vorba de a aprecia “realizarile epocii de aur” insa problema este de a recunoaste un adevar – existenta unei viziuni pe termen lung privind un domeniu esential – gospodarirea raurilor tarii, atat pentru productia de energie electrica, pentru asigurarea surselor de apa necesare oraselor, industriei si agriculturii, cat si pentru atenuarea efectelor negative ale fenomenelor extreme, in special ale inundatiilor. Aceste viziuni pe termen lung si programe de amenajari ale tuturor bazinelor hidrografice, s-au elaborat incepand cu anii ’50 de catre cei mai buni specialisti ai tarii, in unitatile specializate de studii si proiectare ale ministerelor energiei si ale organismelor de gospodarire a apelor (Comitetul de Stat al Apelor si ulterior Consiliul National al Apelor). Marile lucrari de investitii pentru combaterea inundatiilor s-au accelerat in special dupa marile viituri din anii 1970 si 1975, care au afectat toate zonele din tara.

Adevarul este ca pentru astfel de categorii de lucrari existenta unui cadru unitar de coordonare de catre stat a acestor domenii ale infrastructurii a fost mai eficienta. Aceasta a permis concentrarea resurselor spre obiective prioritare, urmarirea lor unitara, ca si exploatarea coordonata, sub indrumarea unor profesionisti formati in timp, cu experienta si cu stabilitate.

Economia de piata si privatizarea unor activitati prezinta avantaje incontestabile, dar si limite evidente.

Niciodata capitalul privat nu va fi interesat in investitii pe termen lung, fara profituri mari, in timp cat mai scurt.

Domeniul gospodaririi apelor face parte din sfera serviciilor publice care, peste tot, apartin de domeniul public si de raspundere a statului. La noi, dupa 1989, au slabit toate serviciile publice : s-au redus investitiile si mijloacele financiare puse la dispozitie de catre stat; s-au desfintat marile unitati de studii, cercetari, proiectare, ca si marile trusturi de efectuare a lucrarilor specializate de constructii (TCH, TLHS, TCIF, ca si cele de constructii cai ferate si drumuri) care concentrau un mare numar de specialisti si au constituit veritabile scoli de formare profesionala a acestora. Disparitia lor si aparitia unui numar mare de unitati private, mai marunte, in locul marilor trusturi specializate – a avut efecte negative, ducand la scaderea calitatii lucrarilor si la tergisversarea promovarii si realizarii unor lucrari de investitii.

Fetisul pietii si al concurentei s-a dovedit a fi la fel de nociv, ca si ignorarea pietii si dominatia birocratiei de stat.

Trebuie sa invatam sa gasim echilibrul necesar intre sectoarele public si privat, urmarind eficienta optima in interesul general.

2.- In legatura cu interventia ancaI - “inundatiile controlate” pot fi utile si necesare in situatii extreme. Acestea pot fi decise de factori responsabili, pe baza de calcule concrete si comparative, dand preferinta solutiilor cu pierderile cele mai mici.

La Dunare este vorba de o problema mai ampla, privind soarta digurilor si a terenurilor din Lunca Dunarii, care au fost indiguite cu aproape jumatate de secol in urma. Aceasta incorsetare a albiei, desigur, concureaza la propagarea marilor viituri cu efecte in aval (cum este si situatia de la Galati din momentul de fata).

“Renaturarea” luncii Dunarii nu cred ca este astazi o solutie rationala. S-ar pierde suprafete valoroase pentru agricultura, unde s-au facut investitii mari. Pe de alta parte, nici calitatea apelor Dunarii astazi nu mai e cea de pe vremea lui Antipa !

Sunt insa, rezonabile, ideile privind realizarea unor incinte (poldere laterale prevazute cu baraje deversoare) dealungul Dunarii – care pot fi supuse inundarii, in cazul unor viituri, retezand varful viiturii. In mod normal, aceste incinte pot fi folosite ca pasuni sau fanete, sau unele dintre ele  rezervate unor plantatii de plopi, care nu au de suferit in cazul unor inundari vremelnice.

Inundarea Insulei Mari a Brailei ar provoca pierderi foarte mari, comparabile cu efectele inundarii unor cartiere din Galati.

“Cotul Pisicii” nu are legatura cu Insula Mare a Brailei. Este vorba de terenuri de lunca din judetul Tulcea.

Apelul excesiv la indiguiri poate fi periculos. Pentru ca zona indiguita amplifica viteza de propagare a viiturii in aval, unde pagubele provocate pot fi mult mai mari (cum este acum cazul orasului Galati).

JACQUES ATTALI – DESPRE CRIZA

Jacques Attali, unul dintre cei mai prolifici autori si analisti economici,  fost consilier al Presedintelui Frantei, François Mitterrand si fost director al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a publicat anul trecut o carte intitulata “ 7 lectii de viata pentru a supravietui crizelor ” .

Sunt interesante cateva reflectii ale lui cu privire la criza actuala :

“ Criza financiara declansata in anul 2008, care nu facea decat sa reveleze o criza economica mai veche, este departe de a fi terminata.

In Statele Unite si nu numai, chiar daca bursele pentru unii sunt in crestere, bancile raman insolvabile; produse speculative dintre cele mai riscante continua sa se acumuleze; deficitele publice continua sa creasca; nivelul productiei si valorile patrimoniale raman inca mult inferioare celor dinaintea crizei; deficitele intreprinderilor se agraveaza; somajul se amplifica; multe gospodarii nu vor putea face fata scadentelor; in fine, in ciuda discursurilor si promisiunilor, nici o regularizare a sistemului financiar, nici o schimbare structurala necesara in fata crizei – nu sunt inca in opera.

Incapacitatea Occidentului de a-si mentine nivelul de viata fara a se indatora, care este cauza profunda a acestei crize, este departe de a fi resorbit.

Sistemele noastre socio-politice nu fac nimic pentru a indeparta pericolele care apasa asupra supravietuirii indivizilor, intreprinderilor, natiunilor, umanitatii insasi.

Mai grav inca : piata nu are niciun interes ca oamenii sa moara prea batrani, ca intreprinderile sa dureze, ca natiunile sa persiste. Din contra, interesul ei este inlaturarea lor pentru a putea aloca mai eficient, conform intereselor ei, resursele rare.”

Sunt reflectii interesante in legatura cu preocuparile mai generale referitoare la perspectivele incheierii crizei actuale care a afectat mai ales economia americana si europeana.

DESPRE INUNDATII

1.- Tara trece din nou printr-o mare incercare ca urmare a inundatiilor din acest inceput de vara care au afectat mai ales Moldova, la care se adauga viitura de pe Dunare, suprapusa peste debitele mari care vin pe Siret si pe Prut, creind o situatie deosebit de periculoasa in zona Galati.

2.- Aceste inundatii sunt, pe deoparte, efectul unor fenomene meteorologice extreme ca urmare a schimbarilor climatice evidente pe care le cunoaste Planeta.

Totodata se manifesta si efectele unor actiuni ale oamenilor. In special este vorba de efectele defrisarilor masive de paduri, urmare mai ales a privatizarii padurilor. Atat pe versantii Carpatilor Orientali (in judetele Suceava, Neamt, Bacau, Vrancea) cat si in unele judete din Ardeal s-au produs defrisari masive. Padurea a fost si este principalul protector al versantilor si un puternic factor atenuator al formarii de torenti si de viituri pe raurile de munte. La aceasta se adauga activitatea padurarilor, care efectuau lucrari permanente de tratare a torentilor, prin amenajarea de sicane simple in zona amonte si microbaraje de atenuare a formatiunilor torentiale si a efectelor lor. In urma privatizarilor a slabit substantial si aceasta activitate de gospodarire a padurilor.

Se va impune declansarea unor anchete, eventual parlamentare, asupra situatiei din silvicultura si luarea de masuri severe pentru a stopa defrisarile si a declansa ample actiuni de reimpadurire si de respectare a disciplinei in gospodarirea padurilor tarii.

3.- In urma marilor inundatii din anii 1970 si 1975, s-au declansat mari actiuni investitionale in toate bazinele hidrografice, atat pentru valorificarea potentialului hidroenergetic al raurilor noastre, cat si  pentru gospodarirea apelor, inclusiv pentru atenuarea viiturilor.

Daca nu existau marile lacuri de acumulare de la Bicaz – de pe Bistrita si Stanca Costesti – de pe Prut (fiecare cu un volum de peste 1 mld.m3) si alte amenajari hidrotehnice, efectele inundatiilor din Moldova ar fi fost incomparabil mai grave.

Dupa 1989 s-au diminuat substantial posibilitatile financiare ale statului pentru a mai putea sustine programele de investitii in acest domeniu, ca si in alte sectoare (energie, transporturi, mediu, etc.) programe costisitoare si care se  realizeaza pe parcursul multor ani.

4.- Dupa inundatiile repetate din ultimii ani, se va impune o actualizare a programelor de amenajare hidrotehnica a raurilor interioare si a Dunarii, pentru a atenua efectele negative ale acestor fenomene extreme, care se manifesta tot mai frecvent. Pentru aceasta trebuie apelat la specialistii pe care ii mai avem si stabilite obiectivele prioritare care sa fie promovate in anii viitori apeland si la fondurile oferite pentru astfel de programe din partea Uniunii Europene.

Lucrurile trebuiesc abordate cu profesionalism si in perspectiva, nu sub imperiul emotiilor si nu “pompieristic”.

Gospodarirea apelor tarii este un domeniu esential pentru economie si pentru viata oamenilor. Ea trebuie sa se afle in centrul atentiei guvernantilor si autoritatilor locale,  asigurand si continuitatea necesara in urmarirea problemelor ca si stabilitatea personalului de specialitate, a profesionistilor cu experienta si cunostintele necesare.