DUPA 20 DE ANI

Joi 1 iulie 2010, ora 11,00, “Casa Titulescu” (Bd.Kiseleff nr.47) gazduieste prezentarea volumului meu (in prezenta autorului) : „Dupa 20 de ani – 1989 an de cotitura in istoria nationala si in viata internationala”.

Volumul prezinta evolutia politica in perioada decembrie 1989 – mai 1990 – primele alegeri libere care au dat viata unor obiective esentiale ale Revolutiei – promovarea in viata politica si in structura statului a principiilor democratice ale pluralismului politic si organizarea statului de drept pe principiul separatiei puterilor in stat, alegerea Adunarii Constituante pentru elaborarea noii Constitutii democratice a tarii.

Este o retrospectiva a demersurilor mele in plan politic pentru parcursul democratic al Romaniei.

Cei interesati sunt asteptati cu placere

SF.PETRU SI PAVEL

Cu ocazia sarbatoririi celor ce poarta numele Sfintilor Petru si Pavel – un calduros “La multi ani”, multa sanatate, multe bucurii si tot ce va doriti impreuna cu cei dragi.

Fie ca toate implinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa va insoteasca pretutindeni!

CRANS MONTANA

Particip la Bruxelles la lucrarile Forumului Crans Montana, care au inceput miercuri, 23 iunie,a.c. si se incheie sambata 26 iunie, avand ca tema generala :”O noua Uniune Europeana – o noua abordare a cooperarii cu Estul, Africa si Lumea Araba”.

Oaspetele de onoare al acestei a XXI-a Reuniuni anuale a Forumului este Reverendul  Jesse Jackson din Statele Unite.

Lucrarile se desfasoara in reuniuni plenare si grupuri tematice abordand probleme diverse privind evolutia Uniunii Europene dupa Lisabona si relatiile sale cu alte zone precum si procese interne zonale, problema energiei si ale securitatii energetice, problemele securitatii alimentare, s.a.

Un panel special a fost consacrat problemelor securitatii si pacii in Balcanii de Vest si ale dezvoltarii economice a zonei  In acest cadru am prezentat o COMUNICARE (textul este postat in continuare).

x   x   x

Crans Montana, Balcanii de Vest

C O M U N I C A R E

Bruxelles 25 iunie 2010

Distinşi participanţi, Doamnelor şi domnilor,

Discutăm astăzi despre perspectivele unei regiuni a Europei care a generat  atâtea temeri şi atâtea probleme în deceniul trecut, într-un moment foarte delicat pentru soarta continentului şi a construcţiei europene. Suntem dispuşi să vedem în destrămarea violentă a fostei Iugoslavii un moment tragic al post-comunismului. Ca unul care cunoaşte zona şi evoluţia ei, care a participat la eforturile de găsire a soluţiilor care au pus capăt conflictelor dintre succesorii fostei Iugoslavii, cred că a fost mai mult decât atât. Şi avem de ce să ne aplecăm cu maximă atenţie asupra acelor evenimente, pentru a trage învăţăminte pentru viitorul construcţiei europene.

Republicile foste iugoslave s-au unit, după Primul Război Mondial, convinse fiind că au un viitor comun. Acel proiect şi-a dovedit viabilitatea, până la un punct. Iar acel punct l-a reprezentat criza economică din anii 80 ai secolului 20, care a născut în mintea multor lideri politici iugoslavi ideea că poate republicile s-ar descurca mai bine pe cont propriu. Egoismele locale au renăscut demonii naţionalismului şi ai etnicismului.

Iugoslavia s-a destrămat dintr-o iluzie. O iluzie care a costat atâtea vieţi şi a generat atâtea suferinţe. Aceeaşi iluzie se naşte acum în mintea unor lideri europeni, care se confruntă cu efectele sociale ale crizei financiare. Şi care cred că ţările lor ar depăşi mai uşor criza singure, nu în UE, unde este funcţională obligaţia solidarităţii. De aceea se constată avansul extremei drepte mai în toate ţările membre, ceea ce este o veste proastă, din păcate, pentru proiectul european.

Numai că aceşti lideri uită un lucru esenţial: Balcanii de vest au fost pacificaţi nu atât de intervenţia forţelor NATO, de bombardamente sau de sancţiuni, ci de promisiunea apartenenţei la Uniunea Europeană. Ei au trăit coşmarul soluţiilor pe cont propriu, au învăţat că fără solidaritate nu pot progresa.

Balcanii de Vest au fost şi rămân o piatră de încercare pentru oricine are de gestionat o situaţie post conflict, după un război civil. Primul lucru este reconstrucţia încrederii între foştii combatanţi. Suntem, cred eu, departe de a fi reuşit acest lucru. Al doilea lucru este scoaterea din izolare a celor implicaţi în conflict.

Statele succesoare  din spaţiul fost iugoslav au avut traiectorii diferite. Unele, precum Slovenia şi Croaţia, au reuşit un parcurs asemănător cu acela al fostelor ţări socialiste din zonă: sunt membre ale NATO şi ale UE, sau negociază aderarea la UE. Reformele democratice şi economice au fost mai rapide şi mai profunde aici. Ele au beneficiat de „politica uşilor deschise” practicată de cele două organizaţii, şi succesul lor are un efect de stabilizator al zonei.

Uniunea Europeană a elaborat o abordare complexă a problemelor din zonă, care pleacă de la o serie de principii clare şi de la o grilă de evaluare a progreselor, transparentă şi egală pentru toţi. Statele candidate şi potenţial candidate trebuie să continue reformele politice, economice şi sociale, consolidarea democraţiei, pentru a putea avansa pe calea aderării la UE.

Aspecte esenţiale, precum statul de drept, libertatea de exprimare, relaţii bune de vecinătate, respectarea drepturilor minorităţilor şi lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate trebuie încă avute în vedere de toţi aspiranţii.

O menţiune specială merită situaţia din Serbia, stat care a făcut progrese importante în ultima vreme. Declararea unilaterală a independenţei Kosovo nu a servit în niciun fel situaţiei din Serbia. Autorităţile de la Belgrad au acordat o foarte largă autonomie provinciei Voivodina,  pe care unii, plecând de la precedentul Kosovo, se gândesc foarte serios să o transforme în independenţă. Asta ar genera noi şi noi tensiuni în zonă, pentru că sunt şi late probleme similare în suspensie.

În rândul membrilor UE sunt state care ezită în a se angaja într-un nou proces de extindere. Printre motive se evocă inclusiv situaţia din România şi Bulgaria, cu trimitere la aspecte legate de situaţia din justiţie şi de corupţie. Din experienţa mea pot spune că pentru UE, dar şi pentru România, aderarea la Uniune a reprezentat cel mai puternic instrument de schimbare în bine a lucrurilor.

Pe ordinea de zi se afla acum negocierile cu Croatia, ca si cele cu Turcia. Pentru Romania, un interes particular il reprezinta perspectiva relatiilor Uniunii Europene cu Republica Moldova.

Sigur, trebuie să privim extrem de critic procesele din toate aceste ţări, mai ales soliditatea şi funcţionalitatea  sistemelor politice democratice. Avem suficiente instrumente pentru a veghe la respectarea condiţiilor de aderare. Dar a le oferi o perspectivă mai clară acestor ţări în privinţa aderării ar fi un element stabilizator şi un catalizator al progreselor interne în ţările candidate.

Acum ţările din Balcanii de Vest au de gestionat două procese importante: ele trebuie să-şi dezvolte abilităţile şi capabilităţile necesare pentru a îndeplini condiţiile de aderare, pentru a reduce dependenţa de ajutoarele externe şi pentru a depăşi criza economică actuală, iar pe de altă parte, ele  trebuie să găsească cele mai potrivite instrumente şi politici publice pentru a reduce decalajele de dezvoltare dintre ele, şi pe cele care le despart de ţările europene dezvoltate.

Extinderea spre Est a UE şi primirea a 12 noi ţări  membre a născut temeri şi tensiuni în vestul Europei. Ele sunt de înţeles. Dar, primirea noilor membri a oferit o oportunitate UE să se afirme ca un actor politic  major în plan politic global, cât şi în plan economic. Aderarea noilor membri are un cost, dar el nu este atât de mare pe cât s-a spus de către euro-sceptici, ba, mai mult, avantajele aderării depăşesc cu mult costurile.  Văd că aceleaşi temeri se manifestă şi în cazul posibilei aderări a ţărilor din Balcanii de Vest. Se va dovedi că ele sunt nefondate, ca şi în cazul precedentului val de extindere. Mai grav ar fi dacă ţările europene ar renunţa la proiectul de reunificare a continentului şi la a mai fi solidare.

Un asemenea cost îl reprezintă problemele sociale determinate de migraţia forţei de muncă din estul în vestul Europei. Ea a născut o serie de reacţii de respingere, motivate economic, dar şi civilizaţional. Integrarea muncitorilor din est nu este uşoară. Dar nici atât de grea pe cât lasă de înţeles unii politicieni populişti, aflaţi pe val, care explică unele dificultăţi prin venirea celor din est.

Problema costurilor este chiar mai mare pentru ţările care urmează să adere al Uniune. Migrarea forţei de muncă de înaltă calificare şi a oamenilor cu pregătire superioară, din educaţie, sănătate, cercetare, complică procesul necesar şi obligatoriu de reducere a decalajelor de dezvoltare, care sunt un dat istoric, dintre estul şi vestul continentului.

Criza pe care o traversăm, şi care pare să cunoască o nouă fază, ne obligă să ne punem o întrebare fundamentală: orice proces de creştere economică este unul durabil?

Deşi în ultimii ani economiile din zonă au crescut în ritm susţinut, efectele acestei creşteri economice s-au văzut mai puţin decât era de aşteptat în dezvoltarea socială. Serviciile publice de educaţie şi de sănătate sunt în continuare în criză, sub-finanţate, slab dotate, şi mai presus de orice, se confruntă cu o hemoragie a forţei de muncă de înaltă calificare, ceea ce duce la scăderea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor.

Este de remarcat un lucru important pentru viitorul zonei: Uniunea Europeană, prin politica sa destinată special Balcanilor de Vest, a reuşit să determine evoluţii pozitive în toate domeniile vieţii politice, economice şi sociale ale ţărilor interesate. Angajamentul UE în zonă este ferm şi consistent, şi el va trebui să continue cu aceeaşi vigoare şi determinare.

Închei exprimându-mi speranţa că, după un deceniu şi mai bine de suferinţe, popoarele din balcanii de Vest vor reuşi să trăiască din nou în pace şi în prosperitate în sânul Uniunii Europene. Aderarea nu este un cadou, ci o confirmare a progreselor făcute pe calea democratizării şi a dezvoltării economice şi sociale.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

NOUA ENCICLOPEDIE A ROMÂNIEI

In cursul diminetii de luni 21 iunie a.c., am participat la ACADEMIA ROMÂNĂ la la reuniunea proiectului „Noua Enciclopedie a României”, lucrare in curs de elaborare de catre COMITETUL NAŢIONAL ROMÂN „Grupul de Reflecţie E.S.E.N.” sub directa indrumare a academicianului Tudorel Postolache.

Demarat cu un an in urma, proiectul Noii Enciclopedii prinde contur prin aportul unor personalitati de marca prezente la manifestare : fostul presedinte Emil Constantinescu, acad. Eugen Simion, acad. Cristian Hera, acad. Mircea Maliţa, IPS.Monseniorul Ioan Robu, Preasfintia Sa Varlaam Ploiesteanu, acad. Maya Simionescu, dr. Aurelian Dochia, acad. Iulian Văcărel, prof. Florin Georgescu, dr. Nicuşor Ruiu (secretar ştiinţific) , prof. Victor Axenciuc,  prof. Alexandru T. Bogdan, prof. Gheorghe Dolgu, prof. Petre Roman, prof. Cătălin Zamfir, directori ai institutelor şi centrelor de cercetare, rectorii universităţilor şi decani ai facultăţilor din România precum şi alte personalităţi de prim rang ale vieţii ştiinţifice şi culturale din ţară şi din străinătate.

Din prezentarea facuta de academicianul Tudorel Postolache am remarcat mesajul-angajament : „Lucrul la Noua Enciclopedie a României, în cei 6-8 ani, să contribuie nu numai la statornicirea unei metode, proprii unei enciclopedii de generaţia a treia, dar şi la lansarea unei mişcări care, pe baza investigării aprofundate a identităţii României, să poată să îngemăneze viziunile şi idealurile generaţiilor succesiv coexistente ale României europene”. 

In interventia mea, atat ca fost sef de stat, cat si in calitate de coordonator al capitolului „Apele României” ca resursă, ca gospodărire a acestora şi ca infrastructură” am sustinut ideea că, la întretăierea  dintre milenii, este pus tot mai mult în evidenţă faptul că viziunea economică, financiară, tehnologică, viziunea celor din economia reală, trebuie să se poată uni în mod armonios cu viziunea specialistilor, a celor din sfera socială, filozofică şi a oamenilor de cultură.

CATEVA REACTII, DESI….INTARZIATE !

1.- Despre romanii din Italia

Am surprins un fragment din emisiunea Antenei 3 – privind protestul romanilor aflati la Roma in legatura cu intentia de a li se retine din sumele de bani trimisi in tara si tanguirile parlamentarului PDL Wiliam BRANZA legate de reprosurile romanilor din Italia la initiativa sa legislativa.

Adevarul este ca romanii din Italia se plang de multe necazuri cu care se confrunta in ultima vreme, inclusiv de triplarea taxelor consulare pe care sunt obligati sa le plateasca.

Aflat la Roma, duminica 13 iunie 2010, impreuna cu Corina Cretu, in calitatea sa de secretar cu probleme internationale al PSD si de parlamentar european, ne-am intalnit cu un grup de romani din Roma. Despre reuniune a scris si Corina Cretu pe blogul sau. Cel ce a convocat reuniunea este Dorin Coman, inginer, specialist in automatica si calculatoare, care lucreaza in Italia de 9 ani, fiind si fondatorul societatii Dacia Felix. La ultimele alegeri locale, din comuna Monterotondo a candidat pentru consiliul local  (desi fara succes ).

La intalnire au participat circa 20 de romani cu statute diferite. Am aflat cu acest prilej multiplele dificultati pe care le intampina conationalii nostri atat pentru a-si gasi un loc de munca si a se incadra, cat si pentru a-si apara statutul de angajat. O situatie deosebita ne-a fost prezentata de o asistenta medicala, aflata de 7 ani in Italia, care si-a pierdut locul de munca dupa ce a dat nastere la doi gemeni. Din pacate, toti ne-au dat de inteles ca se simt fara aparare; iar lipsa de organizare si de comunicare intre ei, ca si cu autoritatile locale, cu fortele politice sau cu sindicatele, le complica existenta.

2.- Dealtfel, actuala criza economica dezvaluie atat in plan national cat si european aspecte noi ale inexistentei unui sitem coerent de aparare a salariatilor. Daca ne uitam atent si la noi in tara – sindicatele sunt prezente doar in unitatile de stat (invatamant, sanatate, administratie). In sectorul privat nu exista practic sindicate. Salariatii sunt fara aparare din acest punct de vedere. In plan european, pe deoparte a aparut o sansa in plus pentru romani ca sa se poata deplasa liber si sa-si gaseasca de lucru in alte tari. Acolo insa, sunt supusi arbitrariului pietii si concurentei de pe piata fortei de munca, alaturi de emigrantii veniti din afara spatiului european.

Sunt probleme noi pe care stanga europeana este datoare sa le abordeze in profunzime. Este si datoria PSD si a sindicatelor din Romania sa se aplece cu mult mai mare atentie asupra lor.

3.-  Motiunea de cenzura

Desi nu a trecut de plenul Parlamentului, Motiunea de Cenzura promovata de PSD a oferit prilejul unor dezbateri utile si necesare care au dezvaluit esenta antisociala a masurilor promovate de guvern, care, in loc sa contribuie la atenuarea efectelor crizei – le agraveaza, lovind in categoriile cele mai largi ale salariatilor si ale pensionarilor care si asa o duc greu. Este expresia incapacitatii actualei guvernari si a presedintelui Basescu care si-a asumat raspunderea pentru promovarea lor – de a intelege fenomenele economice si a gandi in sensul intereselor celor mai largi categorii de cetateni.

4.- Sunt pertinente observatiile mai multor blogeri – dorucoarna, deceneu28, Sibilla , theodora0303 , privind provocarea tinerilor agresivi (“noii golani”) atat la lansarea de carte, cat si la asa-zisa manifestare din 13 iunie. Diversiunile puse la cale de unii oameni fara onoare si cu “mentalitate de lachei”, pe tema asa-zisei “mineriade” din 1990, au incercat de fapt ca si alta data sa distraga atentia de la problemele grave cu care se confrunta cetatenii, ceea ce bineinteles ca nu putea sa aiba ecoul scontat.

Este insa semnificativ ca autorii diversiunii nu sufla o vorba si nici nu se delimiteaza de actele violente si de autorii vandalismelor savarsite in ziua de 13 iunie. In fapt venirea minerilor in 14 iunie a fost efectul violentelor din 13 iunie si raspunderea pentru venirea lor la Bucuresti revine in intregime celor ce au pus la cale si au provocat actele de vandalism din 13 iunie.

Sunt de acord cu analiza facuta in acest sens de Victor in legatura cu delimitarea necesara intre manifestarea din Piata Universitatii, care a incetat dupa alegerile din 20 mai si actiunile anarhice din 13 iunie, la o distanta de numai trei saptamani.

5.- @ Bibliotecaru scrisoarea din martie 1989 este autentica. Ea este inclusa in volumul “Dupa 20 de ani”.

6.- @ Mihnea Georgescu: a)AEREC nu are legatura cu Clubul de la Roma. b) DA – expunerea am prezentat-o in limba italiana. c) Canalul Dunare-Bucuresti de care am vazut recent ca se preocupa Elena Udrea si asa-zisa perspectiva ca Bucurestiul sa devina port la Dunare – este o aberatie tehnica si economica despre care am scris la vremea respectiva, inclusiv despre controversa pe care am avut-o pe aceasta tema cu Nicolae Ceausescu.

7.- Saptamana viitoare ma voi afla la Bruxelles la Reuniunea anuala a Forumului Crans Montana. In cadrul Sesiunii voi sustine o expunere intr-un panel consacrat zonei Balcanilor de Vest.

DETALII – AGENDA ROMA

1.- Vineri 11 iunie 2010 a avut loc sesiunea Academiei Europene pentru Relaţii Economice şi Culturale (AEREC) –  în Sala Coloanelor a Camerei Deputaţilor  – Palatul Marini –  avand ca tematica situaţia economică internaţională – “SFÂRŞITUL CRIZEI – ÎNTRE PREVIZIUNI ŞI REALITATE “.

Printre vorbitori – doi deputaţi  – Mario Baccini preşedinte al Fundaţiei Foedus şi Giuseppe Galati, preşedintele Fundaţiei “I sud del mondo “ , prof. Francesco Petrino consilier diplomatic al  AEREC , Mario Sepi preşedintele Consiliului Economic şi Social European , ambasadorul Republicii Moldova la Roma , dl. Gheorghe Rusnac, reprezentanta intreprinzătorilor italieni, Donatella Scarpa.

Lucrările sesiunii au fost prezidate de Preşedintele AEREC, prof. Ernesto Carpentieri.

Au fost primiţi noi membri AEREC, printre care şi doi români – ing. George Viorel Buda şi ing. Şerban Nicolae.

2.- În cursul zilei de sâmbăta 12 iunie , m-am întâlnit la Roma cu câteva personalităţi al vietii politice :

- Preşedintele Partidului Radical Italian, domnul  Marco Pannella , veche cunoştinţă, cu care m-am întâlnit prima dată în 1956 la Strasbourg la Congresul Uniunii Naţionale a Studenţilor Francezi (UNEF). UNEF invitase la congresul său  lideri ai organizaţiilor naţionale studenţeşti din Europa – atât din vest cât şi din est. Marco Pannella era atunci  preşedinte al UNURI (Uniunea Naţională a Studenţilor Italieni).

La întâlnire a participat şi Emma Bonino , vicepreşedinta a Senatului Italian, fost ministru, fost comisar European .

- Senatorul Giuseppe Graziani – din partea Partidului Socialist (fost vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste).

- Secretarul pentru relaţii internaţionale al Partidului Democrat , Pistelli.

- Fostul ministru de externe al Italiei şi fost deputat European , Gianni de Michelis

La ultimele 3 întâlniri a participat şi Corina Creţu – secretar cu probleme internaţionale al PSD.

Voi reveni cu detalii privind urmatoarele puncte ale programului

Sesiunea anuală AEREC – ROMA

Astazi, la Roma, a avut loc deschiderea Reuniunii Academiei Europene de Relaţii Economice şi Culturale.

In prezenta domnului dr.Ernesto Carpintieri , presedinte al A.E.R.E.C. (membru si al Clubului de la Bucuresti), a domnului Mario Sepi, Presedinte al Comitetului Economic si Social din Parlamentul European precum si a altor personalitati ale Academiei, am prezentat o Expunere al carui text il public in continuare :

” Expunere la Sesiunea anuală AEREC” *

- Roma – 11 iunie 2010 -

Distinşi participanţi,

Doamnelor şi domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere să mă regăsesc printre prieteni, oameni care au o deosebită sensibilitate faţă de România şi care lucrează pentru consolidarea şi aprofundarea relaţiilor dintre ţările noastre. Indiferent de cât de grele sunt vremurile pe care le trăim, România şi Italia au o relaţie specială, care merge înainte, prin voinţa ambelor părţi.

Precedenta mea întâlnire cu dumneavoastră avea loc pe fundalul unei agresivităţi mediatice faţă de cetăţenii români stabiliţi în Italia. Spuneam atunci că lucrurile nu au o componentă profundă, că ele sunt mai degrabă un simptom al populismului politic, care ţine loc de soluţii concrete în materie de integrare a cetăţenilor comunitari care se stabilesc în Italia. Constat cu satisfacţie că, în ciuda unei crize economice tot mai profunde şi mai agresive, aceste atacuri mediatice au încetat. Asta nu înseamnă că unele dintre problemele de fond nu au rămas, şi că ele nu cer soluţii mai bine adaptate contextului şi nevoilor pe termen lung ale economiei şi societăţii italiene.

Permiteţi-mi să abordez pe scurt câteva dintre problemele pe care actuala criză le ridică decidenţilor politici şi economici, la nivel global, dar şi naţional.  Poate că abordarea cea mai legitimă este cea a cetăţenilor, care plătesc preţul cel mai mare pentru eşecurile capitalismului financiar. Dar acest lucru este aproape imposibil, pentru că, din păcate, vocea cetăţenilor se aude din ce în ce mai greu în aceste zile, deşi ei îşi exprimă tot mai vehement nemulţumirile.

Am meditat asupra cauzelor şi consecinţelor acestei crize. Punctul meu de vedere se poate rezuma printr-un paradox: este o criză în care se confruntă două forme de capitalism. Capitalismul industrial, care a structurat lumea noastră timp de mai bine de trei secole, a generat, printre altele, instituţii politice şi economice, sisteme sociale, , şi care astăzi se află într-o confruntare virulentă cu capitalismul financiar. Lumea bunurilor şi serviciilor materiale versus lumea bunurilor şi serviciilor virtuale.

Întotdeauna capitalismul industrial a avut drept aliat lumea finanţelor. Începând cu anii 80 ai secolului trecut capitalismul industrial se pare că are în lumea finanţelor un adversar. Şi asta e valabil atât pentru cei care trăiesc din capital, cât şi pentru cei care trăiesc din muncă. În ambele cazuri, creşterea puterii şi influenţei lumii financiare a avut efecte negative.

Unde ne aflăm acum? Criza financiară începută în anul 2007 s-a transformat rapid în criză economică şi apoi în criză a datoriilor suverane ale statelor. În acest timp statele au păcătuit prin abdicare în faţa pretenţiilor capitalismului financiar şi au ridicat toate sistemele de protecţie. Preţul acestei abdicări îl plătim cu toţii.

Nu ştiu dacă acum cel mai important lucru este să discutăm dacă este sau nu legitimă intervenţia statului în domeniul economic şi financiar, ci dacă mai are cum şi cu ce interveni. În încercarea de a salva sectorul bancar, statele au angajat imense fonduri publice, declanşând o criză  a datoriilor publice. Acum acelaşi sector financiar, care a dovedit iresponsabilitate în gestionarea fondurilor pe care le avea la dispoziţie, după ce a fost salvat cu bani publici, face presiuni asupra statelor să introducă măsuri de austeritate, pentru a asigura sursele cu care să fie ajutat la următoarea criză pe care o va provoca.

Scăderea dramatică a puterii de cumpărare în Europa şi în Statele Unite ale Americii va genera noi probleme economiei globale. În Europa ies în evidenţă problemele unei economii aflată în evidentă pierdere de viteză,  pe fondul unor disparităţi tot mai mari de dezvoltare între nordul şi sudul continentului şi mai ales între Vest şi Est. Desigur, au fost erori de gestiune a fondurilor publice în multe state membre ale UE. Dar Grecia, spre exemplu, are o problemă care este comună multor ţări balcanice, inclusiv României, dar şi unora dintre ţările baltice. Este problema capacităţii de rambursare a creditelor. Singurul produs de export al Greciei este turismul. Evident că austeritatea  la nivel continental o va lovi dramatic.

Ţări precum Italia şi Spania, care şi-au păstrat şi dezvoltat o capacitate industrială semnificativă au mari şanse să treacă mai uşor de criză, deşi Spania are o expunere mare pe sectorul imobiliar.

Se poate pune întrebarea: „ unde a fost UE în această criză?” Din punctul meu de vedere, la nivelul UE au prevalat egoismele naţionale, şi nu interesul comun. Cred că dincolo de fondurile de intervenţie pentru sprijinirea monedei comune, o soluţie anti-criză ar fi fost folosirea fondurilor comunitare pentru finanţarea unor ample proiecte de infrastructură în ţările membre care au presantă nevoie de ele.

De asemenea, ne confruntăm cu prea multă birocraţie, prea multe condiţii pentru a accesa fondurile comunitare şi, mai ales, o lipsă  acută de fonduri pentru cofinanţare, în condiţiile în care, ca în cazul României, băncile nu mai finanţează practic nici investiţiile, nici consumul. Asta în condiţiile în care am împrumutat de la FMI circa 13 miliarde de euro tocmai pentru a permite băncilor să ajute economia.

Nu vreau să fac predicţii. Dar nu am motive să cred că, cel puţin pentru o majoritate a ţărilor europene, criza s-a terminat şi urmează recuperarea. Dacă se va opta pentru înăsprirea austerităţii, ne putem aştepta la o relansare a recesiunii, faimosul „W” al crizei, de care se tem toţi. Următoarele luni ne vor aduce o serie de clarificări. Dar indiferent ce va fi, această criză a lăsat deja urme adânci, inclusiv o economie globală care trebuie reconstruită.  La fel cum trebuie re-scrise regulile de funcţionare a sectorului financiar-bancar. Deocamdată nimeni nu se grăbeşte s-o facă. Bunele intenţii nu ţin loc de soluţii.

Distinşi participanţi,

Trebuie să recunoaştem că există viaţă economică şi în vremuri de criză. Sunt destui care au văzut o serie de oportunităţi în această criză, şi nu mă refer la speculatori, ci la aceia care sunt coloana vertebrală a oricărei economii, IMM.

De fapt, ceea ce dă tărie şi continuitate relaţiilor economice româno-italiene este tocmai această ţesătură de relaţii între IMM din ambele ţări. Investitorii italieni au fost şi sunt extrem de activi în România, şi au dat un bun exemplu românilor, prin dinamism şi inventivitate. Acum sunt vremuri grele, şi cu toate astea angajamentul firmelor italiene în România rămâne ferm, ceea ce este o veste bună.

Nu vă pot da veşti bune despre viitorul apropiat al economiei româneşti, care va trebui să facă faţă unei contracţii brutale a consumului, după o reducere cu circa 4% din PIB a veniturilor din salarii pentru bugetari şi din pensii, pentru pensionari, şi din reducerea unor cheltuieli publice, cu investiţiile şi protecţia socială.

Este foarte probabil ca, în cazul în care şi după aceste măsuri de austeritate deficitul bugetar nu se va încadra în limitele stabilite cu FMI, să se mărească şi TVA, şi nivelul cotei unice de impozitare.  Asta ar accentua instabilitatea politică şi neliniştea socială.

Pe de altă parte sunt zone ale economiei româneşti care au dovedit o rezistenţă neaşteptată la criză, mai ales în domeniul producţiei auto şi al pieselor de schimb pentru industria auto.

Agricultura şi industria alimentară rămân în continuare sectoare atractive, unde se poate investi, mai ales în produsele bio. De asemenea, deşi producţia în lohn şi-a atins limitele, şi începe să fie de-localizată în ţări extra – comunitare, cu mână de lucru mai ieftină, piaţa românească oferă încă unele oportunităţi în domeniul confecţiilor şi textilelor, încălţămintei.

Ideea este că trebuie să vedem dincolo de criză şi de neplăcerile ei, să pregătim viitorul. Şi cred că ambele economii sunt suficient de interdependente încât să lucrăm împreună pentru a face posibil şi profitabil acel viitor.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

---

* AEREC – Academia Europeană de Relaţii Economice şi Culturale

LA ROMA

Incepand din 11 iunie, ma voi afla la Roma cu prilejul Sesiunii Anuale a AEREC (Academia Europeana de Relatii Economice si Culturale) in calitatea mea de membru al Senatului acestei Academii.

Textul comunicarii pe care am pregatit-o pentru sesiune vizeaza unele consideratii privind consecintele crizei economice si financiare precum si relatiile dintre Italia si Romania in acest context.

Programul vizitei cuprinde si intalniri cu diferite personalitati ale vietii politice italiene.

DONATIE

De cativa ani , prin Hotarare a Birourilor Permanente a fost concretizata ideea de constituire a muzeului Parlamentului. Ea a fost initiata odata cu aniversarea a 150 de ani de activitate a Senatului Romaniei.

In cursul diminetii am fost la Senat pentru a dona obiecte de arta, carti si fotografii reprezentative pentru perioada in care am ocupat functii importante in stat, in scopul imbogatirii patrimoniului muzeal.

Consider ca donatia facuta va contribui la completarea unei “file de istorie” destinata informarii publicului larg, interesat de evolutia vietii publice in Romania.

Evenimentul a fost relatat in cadrul emisiunii OBSERVATOR (ora 19,00) de la postul tv.ANTENA 1

„DUPA 20 DE ANI”

A aparut semnalul volumului intitulat „Dupa 20 de ani – 1989 an de cotitura in istoria nationala si in viata internationala”, publicat de editura „SEMNE”.

In acest volum am adunat texte prezentate la Sesiuni de dezbateri organizate de IRRD (Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989) ca si Expunerile consacrate celei de-a 20-a aniversari a Revolutiei Romane din Decembrie 1989 (la Academia Romana si la Clubul de la Bucuresti ) ca si texte publicate in presa cu aceasta ocazie).

Volumul cuprinde si o expunere prezentata la Institutul National pentru Studiul Totalitarismului despre „1971 – anul schimbarilor ideologice in Romania” , precum si o anexa documentara integrand principalele documente ale Revolutiei Romane (de la Timisoara si Bucuresti) si legate de evolutia politica in perioada decembrie 1989 – mai 1990 – primele alegeri libere care au dat viata unor obiective esentiale ale Revolutiei – promovarea in viata politica si in structura statului a principiilor democratice ale pluralismului politic si organizarea statului de drept pe principiul separatiei puterilor in stat, alegerea Adunarii Constituante pentru elaborarea noii Constitutii democratice a tarii.

Am inclus desemenea si Stenograma convorbirii mele cu membrii comisiei senatoriale, din 16 decembrie 1994, pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989.

Volumul va fi lansat joi 10 iunie 2010, ora 12,00 in cadrul Targului de carte “Bookfest” (Romexpo), la Pavilionul 16 – spatiul Agora.