PAUL KRUGMAN

Prezint spre informare, un text interesant si de mare actualitate, apartinand premiantului Nobel pentru economie – Paul Krugman :

SA INVATAM DE LA EUROPA

(Articol tradus din New York Times, editia electronica din 11 ianuarie 2010)

In timp ce reforma sistemului American de sanatate se apropie de linia de final, conservatorii au motive sa se tanguiasca si sa-si franga mainile. Si nu ma refer aici la cei care servesc ceaiul la ora fixa. Chiar si cei mai calmi dintre conservatori au adresat amenintari cumplite – ca noul sistem public de sanatate propus de Obama va transforma America intr-o social-democratie de tip european.

Totusi pare ciudat ca ei spun aceasta, desi stiu ca nu e adevarat. Europa are problemele ei economice, dar cine nu are? Insa povestea pe care o auzim tot timpul – cea a unei economii ce stagneaza , in care nivelul ridicat de taxare si beneficiile sociale generoase submineaza initiativele private, impiedicand dezvoltarea si inovatia – seamana destul de putin cu realitatea surprinzator de pozitiva. Adevarata lectie desprinsa din exemplul Europei este de fapt, opusul a ceea ce sustin conservatorii. Europa este un succes economic, iar acest succes demonstreaza ca social-democratia europeana functioneaza.

De fapt, succesul economic al Europei ar trebui sa fie evident chiar si fara statistici. I-as intreba pe acei americani care au vizitat Parisul: vi s-a parut un oras sarac si inapoiat? Dar Frankfurt sau Londra? Ar trebui sa va amintiti intotdeauna ca, daca e vorba despre ceea ce trebuie sa credeti – intre statisticile economice oficiale si ceea ce vedeti cu ochii – ceea ce vedeti reprezinta, totusi, realitatea.

In orice caz, chiar si statisticile confirma acum ceea ce ochii vad.

Este adevarat ca economia Statelor Unite a crescut mai rapid decat cea a Europei in ultimele decenii. Incepand cu anul 1980 – cand politica Americii a luat o brusca intorsatura spre dreapta, in timp ce in Europa nu s-a intamplat acest lucru – produsul intern brut real din SUA a crescut, in medie, cu 3 la suta pe an. In acest timp, UE 15 – blocul celor 15 state membre ale Uniunii Europene inaintea extinderii catre o parte din fostele tari comuniste – a crescut doar cu 2,2% pe an.

Deci America e pe primul loc!

Sau poate ca nu. Acest lucru indica doar ca am avut o crestere mai rapida a populatiei. Din 1980, PIB-ul real pe cap de locuitor – care este ceea ce conteaza pentru standardul de viata – a crescut cam cu acelasi procent si in America si in UE 15: 1,95% pe an aici, 1,83% pe an , acolo.

Dar ce putem spune despre noile tehnologii? La sfarsitul anilor ’90 se putea afirma ca revolutia din domeniul  tehnologiilor informationale a omis Europa. Insa, intre timp, Europa a recuperat decalajul in multe privinte. In special internetul de banda larga este tot atat de raspandit in Europa cat este si in Statele Unite si chiar este mult mai rapid si mai ieftin.

Si daca ne referim la locuri de munca? Aici America sta ceva mai bine: rata somajului in Europa este de obicei mult mai inalta decat cea din Statele Unite, iar procentul de populatie angajata este mai mic. Dar, daca avem in vedere milioanele de tineri care lenevesc si traiesc din ajutoare de somaj, sa ne mai gandim putin. In 2008, 80%  din adultii cu varste cuprinse intre 25 si 54 de ani din cadrul UE 15 erau angajati (chiar 83% in Franta). Cifrele sunt similare si pentru Statele Unite. Se pare ca europenii nu sunt atat de dornici ca noi sa munceasca, dar este asta chiar asa de rau?

In plus europenii sunt si destul de productivi : ei lucreaza mai putine ore, dar productivitatea  pe ora in Franta si Germania este aproape de nivelul din SUA.

Problema nu este ca Europa ar fi o utopie. Ca si Statele Unite, europenii au mari probleme in lupta cu criza financiara actuala. Ca si Statele Unite Tarile importante ale Europei se confrunta cu probleme fiscale serioase pe termen lung – si, cum este si cazul unor state din cadrul SUA, unele tari europene sunt in pragul unei crize fiscale. (Sacramento este acum Atena Americii – intr-un mod negativ). Dar, privind catre viitor, economia Europei functioneaza; ea creste; per ansamblu, este la fel de dinamica ca si a noastra.

Atunci, de ce avem prezentari  atat de diferite de la atatia specialisti? Pentru ca in conformitate cu dogma economica din aceasta tara – si aici ma refer la multi dintre Democrati si la  aproape toti Republicanii – social-democratia de tip european ar fi un dezastru cumplit. Si oamenii tind sa vada ceea ce vor sa vada.

In fond, in timp ce rapoartele privind colapsul economic al Europei sunt mult exagerate, rapoartele privind nivelul mare al taxelor europene si politicile sociale generoase exprima realitatea. Nivelul taxelor in principalele tari europene variaza intre 36% si 44% din PIB, comparativ cu doar 28% in Statele Unite. Sistemul public de sanatate este si el.. public. Cheltuielile sociale sunt cu mult mai mari acolo decat aici.

Deci, daca ar fi dupa afirmatiile economice care domina discutia publica din Statele Unite – inainte de toate, convingerea ca un nivel chiar putin mai mare al taxelor pentru cei bogati si ceva mai multa protectie sociala pentru cei nevoiasi ar submina in mod drastic motivatia de a munci, investi si inova – Europa ar fi legendara economie ce stagneaza si se degradeaza. Si totusi nu e asa!.

Europa serveste deseori drept exemplu negativ, ca demonstratie ca, daca incerci sa faci economia mai putin brutala si ai grija mai bine de cetateni, atunci cand sunt la ananghie, sfarsesti prin a omora progresul economic. Aceasta conceptie este gresita, experienta europeana demostrand exact opusul: politica sociala si progresul pot coexista.

x  x  x

Aceste perceptii asupra Europei si influientei politicilor sociale asupra economiei – la care se refera premiantul Nobel, Paul Krugman – nu sunt singulare si nu se gasesc numai in SUA. Este si pozitia dreptei europene care doreste sa submineze politicile sociale si “modelul social european” – bazat pe conceptul de economie sociala de piata si devenit acquis comunitar. Este si pozitia dreptei politice din Romania. Concluzia lui Krugman ca “justitia sociala si progresul pot coexista” – este pertinenta si corecta!

Problema de fond este – de ce stanga europeana se afla in declin. De ce marea criza economica din ultimii ani nu a propulsat stanga , social –  democratia europeana!

Aceasta este valabila si pentru situatia stangii si a social-democratiei romanesti, ca si din tarile vecine.  Nu intamplator, partidele de stanga, socialiste si social-democrate din aceasta parte a Europei, sunt asimilate, in mod demagogic, de fortele retrograde,de dreapta – care apeleaza la o propaganda “ anticomunista “ grobiana – cu sechelele fostelor partide comuniste ! (aceste “sechele” pot fi intalnite in toate partidele nascute dupa 1989, mai ales in cele ce apeleaza la demagogie populista!)

INTERVIU

Opiniile mele privind framantarile din PSD, dar si raspunsul la intrebarea adresata de redactora publicatiei Romania libera, Elena Vijulie, sef departament Politica :..” : Unii prieteni ai PSD se tem ca multi dintre cei care se arata preocupati de schimbari in PSD sunt, de fapt, adversarii sai politici. Dar chiar venind dintr-o zona legata de dreapta politica, interesul pentru PSD este indreptatit. PSD este partid de opozitie, iar Romania are nevoie de opozitie. PSD este partid de stanga, iar in Romania exista interese legitime care merita sa fie aparate de un partid de stanga. In privinta primului aspect, spuneati ca e greu sa fii partid de opozitie. De ce este atat de greu?- si nu numai – isi gasesc raspunsul in INTERVIUL aparut astazi in publicatia Romania libera, sub titlul : Iliescu: “Un partid serios nu accepta sa-i fie atacat liderul fondator” .

Textul integral este prezentat in PAGINI.

24 IANUARIE – ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR

Aniversăm astăzi un moment crucial din istoria poporului nostru: Unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859, eveniment ce a pus piatra de temelie a statului român modern. Pe această temelie s-a înălţat apoi edificiul întreg al unităţii noastre naţionale, consfinţit în 1918 la Alba Iulia.

Toate faptele ce evocă biruinţa idealului de unitate naţională au o rezonanţă aparte în conştiinţa poporului nostru, un loc privilegiat în calendarul istoriei româneşti.

In urmă cu 151 de ani, aspiraţia unităţii naţionale vibra în întreg spaţiul românesc, ca o poruncă a istoriei noastre zbuciumate, ca un îndemn ce venea din sentimentul viu al unităţii noastre de obârşie şi de limbă, de cultură şi istorie, din conştinţa naţională de expresie modernă, făurită pe temeiul legăturilor culturale şi politico-economice statornicite de-a lungul veacurilor între cele trei state româneşti.

Cronicarii au relevat pecetea Romei şi a latinităţii asupra limbii şi obiceiurilor noastre, sădind în sufletul poporului convingerea că toţi “de la Râm ne tragem”. Marii noştri voievozi şi-au dat mâna de atâtea ori pentru a înfrunta valurile potrivnice ale istoriei, înţelegând că unirea este chezăşia păstrării fiinţei noastre pe glia străbună.

Pentru dreptul la identitate şi unitate naţională s-au jertift Constantin Brâncoveanu şi Tudor Vladimirescu, pentru idealul emancipării sociale şi naţionale au luptat cu insufleţire revoluţionarii de la 1848, dintre care cei mai mulţi au devenit artizanii Unirii pe care o sărbătorim astăzi. Cunoscutul îndemn al poetului - “Vin’ la Milcov, cu grăbire / Să-l secăm dintr-o sorbire!” – avea ca temei unitatea de cuget şi simţire a neamului românesc, existenţa sa neîntreruptă în vatra rotundă a vechii Dacii. Unirea a fost posibilă datorită pilduitoarei convergenţe de interese şi aspiraţii dintre popor şi marii bărbaţi ai neamului, fapt care a determinat dubla alegere, la 5 şi 24 ianuarie 1859, a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al celor două Principate.

Insufleţită de militanţii unionişti – în frunte cu Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Dimitrie Bolintineanu, Alexandru Ioan Cuza, Alecu Russo, Ion I. Brătianu şi mulţi alţii -, ideea unirii a avut un puternic suport emoţional în toate categoriile sociale. Exprimând acest sentiment obştesc, Mihail Kogălniceanu a făcut, alături de alţi fruntaşi ai vremii, o pledoarie convingătoare pentru Unire, afirmând în Adunarea ad-hoc a Moldovei: “Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hrănită de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generaţiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită şi neaparată”.

PRECIZARE

In aceasta seara. intamplator , deschizand “un anumit canal TV” am fost surprins de titrarea (majuscule, pe fond rosu) “Iliescu loveşte din nou” .prin aceasta vehiculandu-se ideea ca “Ion Iliescu este gata să meargă pe mâna lui Adrian Năstase în cursa pentru preşedinţia PSD “(afirmatia apartine realizatorilor).

Fata de aceasta situatie, am simtit nevoia unei interventii in direct. Apreciez deontologia jurnalistilor care au transmis corect, de aceasta data, interventia mea.

Pentru cei interesati, public in continuare textul interventiei referitoare la afirmatia jurnalistului TV : “Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat joi că Adrian Năstase are toate calităţile pentru a candida la şefia partidului, dar că dezavuează ca dezbaterea din partid să se poarte doar în jurul persoanelor care să conducă PSD.”

” Într-o intervenţie telefonică, Iliescu a dorit să explice că nu şi-a exprimat sprijinul, prin această declaraţie, ca Adrian Năstase să devină şef al PSD :

“Am intervenit tocmai pentru că nu îmi place stilul dvs. bombastic de a prezenta lucrurile la modul :”Iliescu loveşte din nou” :

Am fost azi la o lansare de carte la Fundaţia Titulescu şi în final au venit un număr de gazetari care mi-au cerut câteva păreri în legătură cu  discuţia din PSD. Eu mi-am exprimat dezavuarea în legătură cu limitarea întregii dezbateri, astăzi, pe probleme de persoane. Le-am spus că noi trebuie să abordăm cu seriozitate acum dezbaterea din partid şi pregătirea Congresului.

Trebuie să ne concentrăm in primul rand pe problemele de fond şi analize în legătură cu întreaga evoluţie a partidului, să elaborăm materiale serioase programatice ale partidului, să actualizăm şi statutul partidului şi să îl transformăm  într-un instrument de întărire a vieţii politice de partid şi în ultimă instanţă va fi problema echipei conducătoare capabilă să promoveze o asemenea politica. Eu promovez în ansamblu echipa viitoare şi structura ei formata din oamenii şi cu experienţă şi cu charismă şi cu pregătire.

In acest context am fost intrebat: “Dar Năstase poate fi un candidat?”. Raspunsul meu a fost : “Bineînţeles că poate fi. Are toate calităţile pentru asta. Dar vom discuta totul în contextul acestor dezbateri privind viitoarea echipă, pe baza  materialelor programatice”.

Tin sa precizez ca ruperea din  context a unor declaraţii nu slujeste deloc intelegerii firesti a lucrurilor si nici interesului populatiei aflata actualmente intr-o stare de totala incertitudine.

APRECIERI

Ma bucura participarea larga, (pana acum peste 64 postari), la dezbaterea initiata pe blog pe marginea temelor propuse de geocos1, Daniel Buca si George Serban , privind problemele cu care se confrunta societatea  romaneasca si mai ales “criza morala” cum o defineste domnul George Serban .

Am retinut si propunerea de a gandi abordarea unei asemenea teme in cadrul “Clubului de la Bucuresti”.

Totodata, apreciez parerile exprimate in legatura cu nevoia unei analize de fond a concluziilor ce se desprind din rezultatele alegerilor prezidentiale si cu privire la revigorarea activitatii PSD – ca singurul partid parlamentar al stangii si principalul partid al opozitiei.

Este semnificativ interesul fata de aceasta tema si ampla dezbatere care s-a nascut in jurul ei pe blogurile lui Adrian Nastase si  Corina Cretu ca raspuns la opiniile prezentate de amandoi pe aceasta tema.

Desigur aceasta va forma obiectul discutiilor in structurile statutare ale PSD – Comitetul Executiv, Consiliul National si Congresul PSD, care se vor desfasura in perioada imediat urmatoare.

Dar, este bine ca aceste probleme au devenit si teme ale unor dezbateri publice cu participarea unor simpatizanti si oameni interesati de soarta stangii romanesti, esentiala pentru mersul inainte a societatii noastre.

Apreciez unele din parerile exprimate de colegii care au intervenit pe acest blog : fragmentariumpolitic – cu cele patru segmente de propuneri bine structurate privind alternativa social-democrata;  theodora0303 (http://theodora0303.wordpress.com/2010/)– cu cele 18 puncte de sugestii “ce trebuie sa faca PSD “; krudus – cu unele sublinieri de retinut, precum si rechizitoriul aspru prezentat de Victor , la adresa PSD-ului si a liderilor PSD.

Desigur, sunt pareri personale care reflecta anumite perceptii si o anumita stare de spirit dar care merita a fi luate in considerare cu toata atentia.

Imi voi rezerva timp pentru a raspunde unora din problemele ridicate in cadrul acestei discutii.

MULTUMIRI

Adresez multumiri tuturor celor ce mi-au transmis felicitari cu prilejul zilei onomastice de Sfantul Ioan.

Am constatat si de aceasta data ca numele de Ion este cel mai raspandit printre romani.

Suntem, inca, peste doua milioane de Ioni si Ioane ! (Nu intamplator Rebreanu si-a intitulat unul dintre cele mai populare romane ale sale  “ ION”).

7 IANUARIE

Ziua de 7 Ianuarie este inchinata, in calendarul crestin, praznuirii Sfantului Ioan.

Pentru cei ce poarta numele de Ioana, Ioan, Ion si cei cu nume inrudite, aceasta Sarbatoare sa va ocroteasca, sa va aduca liniste si pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din sufletul dumneavoastra.

La multi ani cu impliniri si momente frumoase in viitor!

GANDURI LA INCEPUT DE AN

As retine atentia asupra a trei opinii :

1.- geocos1 -  mentioneaza la:

Jim Rosapepe and Sheilah Kast: From Ceausescu to the New Italy …

articolul referitor la cartea scrisa de fostul Ambasador al SUA in Romania, James Rosapepe, si sotia sa, ziarista Sheila Kast (“Dracula este mort. Cum au supravietuit romanii comunismului”).

Articolul intitulat  “De la Ceausescu la Noua Italie” – prezinta o imagine incurajatoare a transformarilor pe care le-a cunoscut Romania dupa 1989, comparand-o cu Italia de dupa razboi.

2.- Daniel Buca – prezinta, din contra, un tablou mai sumbru – “Romania, tara de tip M” , considerand ca viata ne este dominata de fenomene gen – “Manele, merdenele, mana a doua, moarte, mizerie, mizantropi, mita, manipulare, mocirla” – de unde calificativul “de tip M” .

Concluzia autorului este ca trebuie sa stim sa ne privim in oglinda, sa ne asumam ceea ce suntem, cu bune si cu rele si sa ne pregatim pentru ce va urma.

3.- George Serban propune, deasemenea, o analiza a crizei morale prin care trece societatea romaneasca si care ar fi mai grava si de fond decat criza economica si financiara.

Cred ca toate cele trei reflectii merita a fi luate in considerare pentru o dezbatere de fond asupra societatii romanesti actuale – cu avantaje, dezavantaje, fenomene negative care s-au amplificat in ultimii ani si ce este de facut.

Subscriu la o asemenea dezbatere.

1 ianuarie – Sf.Vasile

La multi ani, astazi 1 ianuarie,  tuturor celor care poarta numele de Vasile sau Vasilica. Este un nume frecvent la romani.

Copilaria mi-am petrecut-o in casa bunicului – Vasile Iliescu – la Oltenita.

Era un om evlavios. In aceasta zi de sarbatoare, ducea o coliva pentru a fi sfintita la slujba de la biserica. Noi copii il asteptam cu nerabdare, la intoarcere, pentru a gusta din coliva adusa de bunic.