COMENTARII

DUPA PRIMA MANIFESTARE PUBLICA A „CLUBULUI DE LA BUCURESTI”

29 mai 2009

Prima reuniune publica a „Clubului de la Bucuresti” a fost o reusita si ma bucur ca aceasta apreciere este impartasita inclusiv de blogerii prezenti. Am avut o mare satisfactie sa inregistrez aprecierile exprimate de  stef36; cirlovacristian;  instalatorul; a1a1a2; anca; precum si relatarile de pe blogul personal ale lui SorinPLATON (inclusiv imaginile video).  Am remarcat si participarea Luciei Verona,  George Serban, Mihnea Georgescu, si  Horea Badau.

A fost, si pentru mine si pentru cei ce am initiat organizarea acestei structuri a „Clubului de la Bucuresti” un test. Cred ca, atat prezenta numeroasa, cat si continutul si calitatea dezbaterilor, au confirmat interesul real pentru un asemenea forum de dialoguri, schimburi de idei si analize de calitate, de exercitiu intelectual.

Constat cu placere un fapt: cei mai multi au inteles bine ratiunea, caracterul si scopul Clubului. NU isi propune, cum suspecteaza unii,  sa se substituie sau sa fie nucleul unui nou partid.

Componenta membrilor si a participantilor la reuniune este edificatoare, ca si continutul Declaratiei de principii adoptata la constituirea Clubului.

Cred ca se simte nevoia unui asemenea forum deschis de comunicare si analize comune – de pe pozitii nepartizane, echilibrate – asupra problemelor de fond care preocupa intreaga societate.

Asa cum spuneam si in cadrul lucrarilor, avantajul unei asemenea structuri, fata de una de partid, spre exemplu, este ca ea nu va constitui un punct de atractie pentru “arivisti”, pentru “fripturisti”, deoarece aceia care vin la actiunile sale nu pot conta nici pe avantaje materiale, nici pe “promovari in functii” – singura atractie este doar in plan intelectual, continutul temelor puse in discutie, calitatea si bogatia de idei a dezbaterilor.

Desigur, tine de noi – membri ai “Clubului” – si de participanti, ca dezbaterile sa nu capete un caracter abstract sau unilateral sau prea tehnicist, sa abordeze teme de interes cat mai larg si de actualitate, sa poata fundamenta inclusiv propuneri de proiecte, programe, acte legislative si sugestii pentru organisme executive – instalatorul are dreptate cand afirma ca “importanta este calitatea actiunilor si prestigiului clubului pentru a fi apreciat si cautat de cei interesati”.

Este binemeritata aprecierea adresata organizatorilor si gazdei reuniunii, care au asigurat un cadru agreabil si au rezolvat cu operativitate o problema practica : initial sala avea cca.250 de locuri, in fata afluxului superior de participanti; operativ, in liniste, fara a deranja manifestarea a fost deplasat un perete mobil care a permis extinderea spatiului pentru toti cei peste 400 de participanti. Pauza care a urmat celor patru expuneri, desi prelungita, nu a fost “un timp mort”. Am retinut aprecierea multor participanti, inclusiv blogeri, ca si discutiile din pauza, “ de pe culoar”, isi au valoarea si interesul lor. Iar interventiile de dupa pauza, numeroase, au adus in discutie idei noi, de interes, si propuneri privind viitoare teme si modalitati de actiune ale “Clubului”.

Am retinut sugestiile propuse (inclusiv pe blog) privind publicarea dezbaterilor. Am discutat despre editarea unui BULETIN al Clubului care sa cuprinda toate interventiile, precum si alte materiale si informatii utile, cat si realizarea unui website. Probabil ca in viitor, am putea realiza – asemenea reuniuni si in alte centre din tara.

La intrebarea emigrantului , sala in care s-a  desfasurat reuniunea ne-a fost oferita de gazde (respectiv de domnul Copos) sub forma de sponsorizare.

Am retinut dorinta unor participanti , dar si a unor persoane care nu au reusit sa participe, spre exemplu Mihai Malaimare , de a adera la “Club”. Vor fi primiti cu placere!

INTERVENTIE

INTERVENTIE LA PRIMA MANIFESTARE PUBLICA A „CLUBULUI DE LA BUCURESTI”

27 mai 2009

SFIDĂRILE ÎNCEPUTULUI DE SECOL XXI

Onorată asistenţă,

Mulţi dintre cei prezenţi aici am trecut, parţial, prin încercările secolului 20, caracterizat de istoricul britanic Eric Hobsbawm drept un „secol scurt”,  pe care el îl vede începând, de fapt,  odată cu Primul Război Mondial(perioada de până în 1914 fiind un soi de prelungire a secolului 19) şi s-a încheiat odată cu prăbuşirea sistemului „comunist” din Europa, în 1989 şi destrămarea URSS.

A fost un secol violent, dominat de cele două Războaie Mondiale, care au produs mai multe distrugeri şi sacrificii umane decât toate războaiele precedente din istoria umanităţii, dar şi dispariţia unor imperii şi afirmarea unor ample mişcări de eliberare naţională peste tot în spaţiul organizat şi dominat de imperiile occidentale şi orientale. Aceste mişcări de eliberare naţională, şi dispariţia imperiilor clasice au dat naştere unor noi state naţionale după Primul Război Mondial, inclusiv statului unitar naţional român, şi, mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, noilor state independente din Asia, Africa şi parţial în America Centrală şi de Sud, după prăbuşirea ultimelor puteri coloniale.

Secolul 20 a fost şi secolul afirmării agresive a unor ideologii şi guvernări totalitare, indeosebi fascismul şi stalinismul. Ele au provocat mari traumatisme colective; naţiunile europene se resimt şi acum de pe urma celor două totalitarisme. Iar răspunsul lor la sfidările totalitarismelor a fost, după 1945, proiectul Europei unite.

Secolul 20 nu a fost insa doar secolul violenţelor şi al conflictelor militare globale, al Războiului Rece şi al ameninţării anihilării umanităţii în holocaustul nuclear. El a fost şi secolul unor progrese fără precedent în dezvoltarea economică şi socială, secolul celei mai mari creşteri demografice(populaţia crescând în acest interval de timp de un secol – de la 1,5 miliarde de locuitori la circa 6 miliarde, graţie şi progreselor în medicină şi în tehnologiile agrare), dar şi al celei mai rapide creşteri a Produsului Mondial Global, de 17 ori, în valoare absolută(care se traduce printr-o creştere de cinci ori a indicatorului valoare PMG pe cap de locuitor al planetei).

Un fapt remarcabil l-a constituit „revoluţia Verde”, declanşată în anii 50 ai secolului trecut, bazată pe promovarea noilor tehnologii în agricultură, extinderea irigaţiilor, a folosirii îngrăşămintelor artificiale şi a combaterii chimice a dăunătorilor, dar mai ales a rezultatelor ingineriei genetice. Ea a permis asigurarea hranei necesare susţinerii acestei creşteri fără precedent a populaţiei la nivel global, care a amplificat creşterea economică, dar care a generat şi o serie de mari probleme de natură economică şi ecologică, dar şi de natură politică şi de securitate.

Secolul 20 a fost şi secolul unor mari descoperiri în ştiinţă, îndeosebi în fizică şi chimie, şi al unor progrese spectaculoase în plan tehnologic. Mit sau realitate, circulă o povestioară cu tâlc. La sfârşitul secolului 19, se spune, directorul Biroului de Brevete al SUA ar fi propus desfiinţarea instituţiei pe care o conducea, întrucât era încredinţat că tot ceea ce era de descoperit fusese descoperit şi ceea ce era de inventat se inventase.  Este adevărat că secolul 19 fusese secolul unor mari salturi în cunoaştere, sub impulsul „revoluţiei industriale”. Însă bilanţul secolului 20 arată că descoperirile şi invenţiile realizate în acest secol depăşesc 90% din tot ce s-a descoperit şi s-a inventat în întreaga istorie a civilizaţiei.

În ciuda acestor progrese şi transformări revoluţionare, bilanţul secolului nu este favorabil în ce priveşte efectul lor social. Sărăcia în lume nu s-a diminuat substanţial, iar decalajele între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, ca şi între bogaţii şi săracii lumii, în general, nu numai că nu s-au redus, dar chiar s-au accentuat şi se accentuează; odată cu extinderea societăţii informaţionale şi a cunoaşterii, pe lângă diferenţa între cei ce au şi cei ce n-au, accentuându-se diferenţa între cei ce ştiu şi cei ce nu ştiu.

Este efectul pervers, nefavorabil al logicii economiei de piaţă capitalistă!

La ce ne putem aştepta la acest început de secol? Cum pot fi evitate efectele negative ale evoluţiei anterioare şi promovată o dezvoltare durabilă, echilibrată în plan social a lumii aflate într-un proces tot mai dinamic de globalizare? Pentru că nu orice creştere economică înseamnă dezvoltare şi nu orice dezvoltare este sănătoasă, durabilă, dacă ignoră efectele sociale. Cum pot fi diminuate marile decalaje între state şi între indivizi şi asigurată o dezvoltare benefică tuturor? Aceasta este una din întrebările cruciale care se află în centrul dezbaterilor şi al confruntărilor de idei, în lume, în zilele noastre.

Este problema care ne interesează şi pe noi, care, în procesul tranziţiei cunoaştem acelaşi proces al accentuarii decalajelor sociale care amintesc, cumva, de experienţa perioadei de început, a acumulării primitive de capital prin care au trecut ţările capitaliste. Aceste probleme trebuie să se afle în centrul oricărei strategii naţionale vizând dezvoltarea viitoare a ţării, al cărei obiectiv major trebuie să fie reducerea decalajelor care ne despart de ţările dezvoltate – pe de o parte – şi a decalajelor existente în nivelul de viaţă al cetăţenilor – pe de altă parte.

Pentru aceasta nu putem găsi soluţii în trecut.

Pe de o parte, sistemul care s-a prăbuşit în 1989 s-a prăbuşit datorită lipsei de performanţă. În plan economic, sistemul „socialismului de stat” a săvârşit o gravă eroare, ignorând piaţa şi încercând substituirea ei cu acţiunea arbitrară, subiectivă a statului ca unic gestionar al economiei, cu un sistem greoi, birocratic de planificare şi gestiune, ceea ce a dus la rezultate catastrofale în privinţa eficienţei, mai ales în condiţiile dinamicii fără precedent a progresului tehnologic., Aceasta a şi fost principala cauză a prăbuşiri de sistem. Deci, etatismul ca soluţie pentru viitor iese din discuţie, deşi va trebui reconsiderată, în mod serios, problema locului şi rolului statului în economie.

Actuala criză, declanşată în SUA şi extinsă, la nivel global, la 20 de ani după prăbuşirea sistemului comunist în Europa – evidenţiază eşecul unei alte abordări extreme: fetişul pieţei (esenţa teoriilor neo-liberale promovate de şcoala de la Chicago a lui Milton Friedman, care au inspirat politicile economice promovate de preşedintele Ronald Reagan şi premierul Margaret Thatcher şi s-au impus în plan internaţional, inclusiv prin acţiunea instituţiilor internaţionale, în special a FMI). Deci, nici din această direcţie nu trebuie aşteptate soluţii pentru viitor. Mai mult, adepţii acestor orientări – care excludeau statul din economie, au apelat la el pentru a salva băncile falimentare!

Atunci, pe ce se poate întemeia proiectarea viitoarei economii?

Cele două elemente fundamentale de la care ar trebui începută construirea unui nou model economic şi social sunt economia de piaţă şi democraţia. Nici una, nici cealaltă nu sunt perfecte, dar – cu mecanisme inteligente de reglaj – pot funcţiona satisfăcător şi pot minimiza consecinţele crizelor care, în istoria capitalismului, au avut şi rolul de autoreglaj al sistemului economic.

În continuare, doresc să evidenţiez trei dintre marile probleme şi sfidări care domină preocuparea tuturor, ca şi dezbaterile publice, cu impact asupra viitorului.

Prima este criza de sistem la care asistăm în prezent. Pentru că actuala criză, după aprecierile specialiştilor, nu este una obişnuită, ciclică, ci una fundamentală, care pune în discuţie existenţa economiei capitaliste, în forma cunoscută. Sociologul american Immanel Wallerstein consideră că asistăm la criza de final a sistemului capitalist, care a dominat istoria civilizaţiei umane în ultimii 500 de ani şi care va deschide o nouă etapă în evoluţia societăţii, de esenţă post-capitalistă (care se va contura, probabil, în următoarele 4-5 decenii).

Etapa post-capitalistă nu va duce, însă, la dispariţia pieţei. Piaţa a existat cu mult înainte de apariţia capitalismului şi îi va supravieţui. De asemenea, nu poate fi vorba de substituirea ei de către stat (experimentul „socialismului de stat” s-a compromis definitiv!).

Modelul economic al viitorului trebuie căutat undeva la mijloc – între cele două extreme: planificarea centralizată, pe de o parte, sau piaţa total dereglementată, pe de altă parte.

Capătă, de aceea, o nouă actualitate abordarea teoretică şi practică a raporturilor: dintre piaţă şi stat (respectiv, instituţii de reglementare la nivel global), dintre sectorul public şi cel privat, dintre eficienţa economică şi echilibrul şi echitatea socială.

În orice caz, în lumea de azi, a unei economii globalizate, dispunând de un potenţial fără precedent, pe de o parte, şi în condiţiile expansiunii democraţiei şi a principiilor democratice în organizarea statelor şi a relaţiilor internaţionale, pe de altă parte – devin insuportabile şi inacceptabile actualele decalaje dintre stat sau, în interiorul statelor, între bogaţi şi săraci!

Asigurarea unei dezvoltări durabile a civilizaţiei umane trebuie să vizeze, în mod obligatoriu, şi asigurarea acelor instrumente de reglaj al funcţionării pieţei, care să asigure o redistribuire echitabilă a veniturilor şi a beneficiilor, în interesul tuturor cetăţenilor.

Un punct de reper în abordarea acestei probleme poate fi experienţa europeană, extinderea conceptului de economie socială de piaţă (lansat de socialiştii suedezi, în anii 1930 preluat, după război, şi de alte state europene, inclusiv de creştin-democraţii vest-germani, pe vremea lui Adenauer şi Erhard şi inclus în programul politic al C.D.U.), ca şi a modelului social european, devenit acquis comunitar, vizând reducerea decalajelor sociale.

O a doua mare problemă şi sfidare, la acest început de secol, priveşte relaţiile noastre, ale societăţii umane cu mediul înconjurător. Încă în 1971, primul raport al Clubului de la Roma semnala conflictul care se acutiza între societatea industrială şi mediul înconjurător. El semnala că activitatea economică se baza pe o premisă falsă: aceea că resursele naturale ar fi nelimitate, iar societatea se comportă ca o societate a risipei, generând două efecte: în plan cantitativ – epuizarea unor resurse naturale de bază, iar în plan calitativ – deteriorarea şi poluarea factorilor de mediu – apă, aer, sol.

Am prefaţat recent traducerea Raportului Institutului World Watch din Washington, intitulat „Starea lumii 2009”, care urmează a apărut astazi la Editura Tehnică şi care abordează cel mai grav fenomen – încălzirea globală şi schimbările climatice, tema abordata, acum 2 ani si de fostul vicepresedinte al SUA – Al.Gore, in cartea si filmul sau – „Un adevar incomod”. Concluzia autorilor de la WWI este că evoluţia fenomenelor este foarte gravă, fapt demonstrat şi în Raportul de evaluare a Comisiei Interguvernamentale a ONU privind schimbările climatice (IPCC), care constată că „încălzirea sistemului climatic este inechivocă, după cum rezultă din observaţiile privind creşterea temperaturii globale medii a aerului şi oceanelor, extinderea topirii zăpezii şi a gheţii şi creşterea nivelului mediu al oceanului planetar”. Din observaţiile desfăşurate în ultimii 150 de ani, rezultă clar că, spre exemplu, 11 din ultimii 12 ani se situează printre cei mai calzi 12 ani înregistraţi până acum privind temperatura globală a suprafeţei Terrei.

Raportul „Starea lumii 2009” subliniază urgenţa acţiunilor convenite în Protocolul de la Kyoto în 1997 şi în Declaraţia de la Bali din 2007, vizând reducerea emisiilor de gaze de seră pentru a evita impactul cel mai grav asupra schimbărilor climatice. La finele anului urmează un nou summit mondial pe aceste teme, la Copenhaga. Secretarul general ONU – Ban-Ki-Moon – a definit schimbările climatice ca „sfidarea definitorie a erei noastre”. Aceste schimbări dramatice afectează întreaga planetă, dar ele vor avea efecte deosebit de grave în zonele sărace, în zona umedă a tropicelor, în megadettele asiatice, cu mari aglomerări umane, în zonele de coastă şi în insulele cu cote joase.

Nici noi nu suntem ocoliţi de efecte. Un efect al schimbărilor climatice este deplasarea spre nord a unor caracteristici climatice – zona noastră temperată căpătând tot mai multe influenţe caracteristice zonelor subtropicale. În special agricultura va fi în mod direct afectată de aceste modificări, ceea ce va impune gândirea unor schimbări radicale a structurilor de organizare a exploataţiilor şi a tehnologiilor utilizate.

Probleme deosebite se pun în domeniul energeticii – atât pe linia conservării şi economiei de energie, cât şi a promovării utilizării de resurse regenerabile. ( Reciclarea materialelor, după unele aprecieri, va deveni una din industriile dominante ale secolului 21. Noi cunoaştem o puternică rămânere în urmă în acest domeniu, cu aspecte deplorabile în privinţa poluării mediului cu deşeuri menajere şi de alt ordin. Este, pe de o parte, o risipă şi, pe de altă parte, neutilizarea unor resurse a căror introducere în circuitul economic ar fi benefice în plan economic şi social.

O a treia problemă, la acest început de secol, o reprezintă marile conflicte civilizaţionale, exacerbate de diverse forme de fundamentalism – extremism ideologic şi religios, fanatism religios, politic şi social. Aceasta impune gândirea şi promovarea unui nou cadru pentru dialogul între culturi şi civilizaţii, pentru o conlucrare activă, la nivel internaţional, între state, culte religioase, oameni de ştiinţă şi cultură, reprezentanţii societăţii civile. Este vorba de a asigura, prin eforturi conjugate, apărarea patrimoniului comun, evitarea unor conflicte neraţionale, cu efecte catastrofale pentru ţările implicate şi pentru securitatea internaţională.

*  *  *

Pe langa cele trei provocari mentionate, este de aşteptat ca secolul 21 să fie marcat de o nouă dinamică a unor noi progrese nu mai putin spectaculoase decat in sec.20 în planul descoperirilor ştiinţifice şi al creaţiei şi înnoirilor tehnologice care pot oferi inclusiv mijloace de contracarare a efectelor negative ale proceselor mentionate si de promovare a unei dezvoltari durabile a economiei globalizate si a societatii, in ansamblu.

Probabil că secolul 21 va fi martorul unei noi revoluţii în domeniul energiei. Prof. Jeremy Rifkin consideră că hidrogenul va fi noua surse inepuizabilă de energie şi că economia bazată pe hidrogen va constitui marea revoluţie tehnologică a secolului, cu efecte multiple, atât în privinţa dezvoltării durabile, cât şi a consolidării relaţiilor democratice din societate.

Biotehnologiile şi nanotehnologiile se anunţă, de asemenea, ca domenii de mare impact pentru dezvoltarea tehnologică şi pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de sănătate a oamenilor.

Noile evoluţii spectaculoase ale tehnologiei informaţiei vor facilita accesul amplu la educaţie, la cunoştinţe, la surse de informaţie a tuturor, democratizarea şi ridicarea standardelor de educaţie, de instrucţie şi de formare profesională a tinerilor.

Comandamentul major al secolului 21 este acţiunea conjugată a tuturor – stat şi organisme internaţionale, comunitatea ştiinţifică şi de afaceri, societate civilă, pentru promovarea cu forţe unite a conceptului de dezvoltare durabilă – cu cei patru piloni ai săi:

1. dezvoltarea echilibrată – în raport cu factorii de mediu si o actiune energica pentru protecţia mediului înconjurător;

2. dezvoltarea echilibrată din punct de vedere economic – reducerea decalajelor dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare;

3.dezvoltare echilibrată din punct de vedere social – reducerea decalajelor dintre bogaţi şi săraci; eradicarea sărăciei extreme şi a analfabetismului;

4.protecţia diversităţii culturale, promovarea ideii de unitate în diversitate.

*   *  *

Toate aceste semnale şi premise trebuie să stea la baza oricăror elaborări ale proiectelor strategice de dezvoltare a ţării noastre, folosind inclusiv oportunităţile oferite de calitatea de membru al Uniunii Europene. Este o oportunitate şi o necesitate, dincolo de diferenţele de viziuni şi opţiuni politice, să realizăm o amplă platformă naţională de unire a tuturor inteligenţelor şi capacităţilor creatoare de care dispunem pentru elaborarea unui asemenea proiect de viitor al modernizării şi dezvoltării durabile a ţării – în beneficiul tuturor cetăţenilor săi.

UN PROIECT DE SUCCES

Cu putin timp in urma s-au incheiat dezbaterile “Clubului de la Bucuresti”. Un cadru general  este prezentat in relatarea AGERPRES pe care o voi publica in continuare.

Recomand deasemenea « punctul de vedere personal » apartinand lui SorinPLATON  in legatura cu prima editie publica a “Clubului de la Bucuresti” .

 

“Clubul de la Bucureşti, considerat un proiect de succes

Bucureşti, 27 mai /Agerpres/ – Clubul de la Bucureşti a cărei lansare oficială a avut loc miercuri după-amiază, la Hotelul Crowne Plaza din Capitală, este considerat un proiect de succes şi chiar important pentru România de politicieni în ciuda ideologiei politice a acestora.

Atât fostul preşedinte Emil Constantinescu, dar şi membrul fondator al clubului, Adrian Năstase, au aceiaşi opinie, respectiv faptul că acest club – care este o organizaţie ce reuneşte o diversitate de idei şi o parte a intelectualităţii şi societăţii civile – reprezintă un proiect important naţional pentru România şi legătura acesteia cu structurile europene.

‘Nu pot decât să salut această iniţiativă pe care nu o consider o concurenţă, ci prilejul unui dialog foarte important. În ciuda diferenţei de ideologii pe care o am cu preşedintele Ion Iliescu, Clubul de la Bucureşti este un proiect naţional şi un proiect politic care reuneşte elitele intelectuale româneşti în jurul acestui proiect. Îndrăznesc să spun că este un proiect politic, dar care mai înainte de toate trebuie să fie cultural. România are nevoie de un astfel de proiect care să-i definească identitatea în UE’, a declarat fostul preşedinte Emil Constantinescu.

Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, găseşte această iniţiativă – care este de fapt o idee mai veche – ca pe un forum foarte important de dezbateri care reuneşte elitele politice şi ale intelectualităţii româneşti şi care dezbate problemele cu care se confruntă ţara noastră în actualul context al globalizării şi al efectelor crizei economice şi sociale.

În context, Nicolae Văcăroiu a remarcat importanţa acestei iniţiative în cadrul căreia primele dezbateri s-au axat pe problematicile generate de actuala criză financiară şi economică atât la nivel naţional, cât şi la nivel global.

Nicolae Văcăroiu a precizat că speră într-o deschidere spre viitor a Clubului de la Bucureşti şi, nu în ultimul rând, dezbaterea de tematici concrete şi elaborarea de strategii pentru România din partea acestei importante organizaţii.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, membru fondator al Clubului de la Bucureşti, consideră că societatea românească are nevoie de mai multe idei şi de mai multe reflecţii, dar şi de resurse pentru spiritualitate într-un context în care lumea asistă, din punct de vedere mediatic, la ceea ce se întâmplă mai strident în viaţa românilor.

‘De obicei, există discuţii despre câte un incendiu care se produce în Bucureşti sau în ţară sau un accident de muncă, iar o astfel de dezbatere care să angajeze şi o gândire strategică este absolut necesară. Constituirea Clubului de la Bucureşti a generat foarte mult interes, iar temele acestor prime discuţii mi s-au părut foarte interesante în special din perspectiva analizelor legate de criză, precum şi o privire optimistă spre viitor’, a spus Năstase, care a pledat în context pentru elaborarea unor scenarii de viitor din partea clubului.

Potrivit acestuia, obiectivul principal al clubului constituie un pansament intelectual pentru cetăţeni ‘la rănile cu care aceştia se confruntă zilnic faţă de ceea ce se întâmplă în prezent în societatea românească’.

Nu în ultimul rând, Adrian Năstase consideră că organizaţia nou constituită va fi şi o modalitate de a pune în legătură ceea ce se întâmplă în România cu actualitatea din întreaga lume şi în special cu gândirea europeană şi americană vizavi de criza economică – fenomen naţional, dar şi global.

Chiar dacă nu a fost prezent la lansarea Clubului de la Bucureşti, preşedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, a ţinut să transmită un mesaj care a fost citit în cadrul dezbaterilor de prim-vicepreşedintele clubului, acad. prof. dr. Răzvan Teodorescu.

În mesajul său, Mircea Geoană a salutat lansarea Clubului de la Bucureşti, subliniind că doreşte ca acesta să se axeze pe ‘eliberarea societăţii româneşti’ şi oferă, totodată, oportunitate pentru a reuni în jurul său intelectualitatea de stânga din societatea românească. ‘Apreciez activitatea domnului Ion Iliescu şi îi urez cât mai mulţi ani’, a spus Mircea Geoană în mesajul său.

Un alt mesaj a fost transmis participanţilor de ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, pentru care ideea Clubului de la Bucureşti nu trebuie să fie o suspiciune pentru mediul politic, ci un cadru mai larg de exprimare şi de dezbatere care să exceadă cadrul partidelor politice.

În context, Diaconescu a remarcat că partidele politice au tendinţa de a se comporta uneori mult prea antagonic, în timp ce Clubul de la Bucureşti poate reprezenta un cadru mult mai larg de exprimare a unor opţiuni din partea elitelor politice şi intelectuale româneşti.

Cristian Diaconescu şi-a însuşit în mesajul său una dintre devizele principale ale declaraţiei Clubului de la Bucureşti – superioritatea unei naţiuni depinde de calitatea guvernării.

Dezbaterile care au marcat prima reuniune publică a Clubului de la Bucureşti s-a axat pe analiza unor fenomene istorice şi evoluţia acestora până în prezent într-o societate marcată de efectele crizei economice şi financiare internaţionale.

Au susţinut alocuţiuni legate de aceste teme, precum şi de altele, economice prof. Aurelian Dochia, acad. Mircea Maliţa, prof. Mişu Negriţoiu şi nu, în ultimul rând, preşedintele Clubului de la Bucureşti, Ion Iliescu.

În discursul său, fostul preşedinte a remarcat că societatea trăieşte un fenomen tot mai dramatic de globalizare marcat de decalaje puternice în societăţile naţionale şi internaţionale, una din principalele întrebări cu care se confruntă naţiunile fiind tocmai cea legată de eliminarea acestor decalaje.

Ion Iliescu a trecut în revistă marile probleme şi sfidări cu care se confruntă acest sfârşit de secol, enumerând între altele criza de sistem la care asistăm, relaţiile socio-umane cu mediul înconjurător, dar şi apariţia unui fenomen de extremism religios chiar de fanatism religios în plan internaţional. ‘Actuala criză nu este obişnuită, nu este una ciclică, ci una fundamentală care pune în discuţie chiar existenţa fenomenului capitalismului’, a remarcat fostul preşedinte.

Prima şedinţă a Clubului de la Bucureşti a reunit numeroase personalităţi din viaţa politică, socială, academică, reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului de afaceri, ai mediului bancar, mass-mediei.

S-au remarcat prin prezenţa lor atât politicieni şi intelectuali de stânga, cu tradiţie în activitatea social-democrată, precum şi politicieni de dreapta, chiar şi membri ai fostei guvernări CDR, între care fostul ministru al Industriilor, Mircea Ciumara, preşedintele de onoare al PNL, Radu Câmpeanu.

Nu în ultimul rând au fost prezenţi reprezentanţi ai mediului cultural şi actoricesc din România. AGERPRES/(Cătălina Matei)”

Voi reveni cu detalii ale reuniunii precum si cu textele prezentate.

“CLUBUL DE LA BUCUREŞTI” – REUNIUNE

Miercuri, 27 mai 2009, la Hotelul Crown Plaza, incepand cu ora 17,00, va avea loc prima manifestare publică a „Clubului de la Bucureşti”. Am dat si „AGERPRES” o informare despre Reuniune.

Asa cum am precizat si in Declaratia de Principii, adoptata la  Reuniunea de constituire a „Clubului”, din ziua de 28 aprilie, dorim sa cream un cadru de analiza si dezbateri sistematice asupra principalelor probleme cu care se confrunta tara noastra si lumea, la acest inceput de secol, sa putem oferi teme de reflectie si sugestii sau idei privind abordarea si sustinerea unor proiecte si posibile solutii sau programe de actiune, in sprijinul factorilor de decizie si de guvernare.

Este, desigur, un exercitiu, intai de toate, intelectual – fara de care, insa, nu pot fi conturate viziuni  si perspective necesare elaborarii unor proiecte de viitor de care tara noastra are atata nevoie.

La reuniunea de maine vor prezenta comunicari:

1.- doctor in economie Aurelian Dochia – referitoare la istoria crizelor economice şi esenta actualei crize;

2.- academician Mircea Maliţa – despre evolutia post-criza si unele consideraţii privind viata internationala si activitatea diplomatică;

3.- doctor in economie Mişu Negriţoiu – problemele dezvoltării economice si componenta sociala

4.- subsemnatul – unele consideraţii privind marile sfidări ale inceputului de secol XXI.

Va modera dezbaterea academicianul Razvan Theodorescu, primvicepresedinte al “Clubului de la Bucureşti”.

Participantilor le va fi difuzata o brosura despre „Criza si consecintele ei”- continand comunicarile pe care le-am prezentat la Academia Romana, la Fundatia Titulescu (preluata in “Jurnalul National”) si la Forumul Euroasiatic de la Istanbul.

CORNELIU COPOSU

DACĂ AR FI TRĂIT CORNELIU COPOSU AR FI ÎMPLINIT 95 DE ANI

(n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj, d. 11 noiembrie 1995 )

Pe domnul Coposu nu l-am cunoscut înainte, nici în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Pentru prima oară ne-am vazut pe 10 ianuarie, cu prilejul întâlnirii cu delegaţia PNŢCD – partid constituit în conformitate cu Decretul-Lege semnat pe 31 decembrie 1989, care dădea expresie juridică principiilor enunţate în Comunicatul CFSN din 22 decembrie privind principiul pluralismului politic. Din delegaţie făceau parte domnii Ion Diaconescu, Ion Lup, Ion Puiu, Ion Alexandru şi Liviu Petrina. Singurii pe care-i cunoscusem înainte erau poetul Ion Alexandru şi Liviu Petrina (funcţionar UNESCO). La primirea delegaţiei PNŢCD a mai participat domnul Dumitru Mazilu, prim-vicepreşedinte CFSN.

După prezentarea delegaţiei şi a partidului, făcută de domnul Coposu , i-am propus să desemneze reprezentanţi ai PNŢCD care să intre în componenţa CFSN – ca structură provizorie a statului. Am fost refuzat.

În schimb, domnul Coposu mi-a propus să accept să candidez la viitoarele alegeri pe listele PNŢCD (chiar „cap de listă”, spunea dânsul). I-am declinat, cu amabilitate, propunerea, mulţumindu-i pentru încredere, însă i-am spus că, spre deosebire de dânşii, care se gândesc deja la alegeri, candidaţi şi liste, noi suntem suprasolicitaţi de problemele complicate ale normalizării situaţiei din ţară şi nici nu am început să ne gândim asupra alegerilor şi modului în care ne vom prezenta (idee care, ulterior, a fost speculată în campania electorală).

În ciuda refuzului celor trei partide (PNŢCD, PNL şi PSDR) de a adera la structura de stat reprezentată de CFSN, au acceptat, totuşi, să desemneze reprezentanţii în Comisia Juridică a CFSN, apoi a CPUN – care a elaborat Legea electorală pentru alegerile din mai 1990. Domnul profesor Gionea, reprezentantul PNŢCD, care a fost ales în Parlament şi a lucrat în Comisia pentru Elaborarea Constituţiei, a fost, de altfel, primul preşedinte al Curţii Constituţionale.

În ciuda controverselor şi poziţiilor contrare pe care ne-am situat – eu şi domnul Coposu  în perioada următoare, marcată de lupta electorală – aş remarca acceptarea dialogului şi poziţia responsabilă în faţa problemelor complicate cu care se confrunta ţara. Aşa s-a întâmplat şi spre sfârşitul lunii ianuarie, când se declanşase o campanie susţinută împotriva ideii organizării unui partid cu denumirea „FSN”, ceea ce introducea, într-adevăr, o notă de confuzie cu denumirea structurii de stat, „CFSN”. La campania furibundă de presă s-au adăugat micro-mitinguri zilnice în faţa clădirii guvernului şi a CFSN. La propunerea mea şi a premierului Petre Roman în ziua de 27 ianuarie ne-am întâlnit cu şefii celor trei partide – domnii Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu şi Sergiu Cunescu. Ne-am lămurit că nu intenţionam să menţinem această confuzie şi că ne gândim la o restructurare şi deschidere a organismului de stat spre toate partidele care apăruseră. În ciuda acestor asigurări, a doua zi a fost organizată o mare demonstraţie a partidelor de opoziţie, care risca să se transforme într-o ciocnire dura cu adepţii FSN. Întâlnirea pe care am organizat-o cu reprezentanţii celor trei partide – organizatoare ale demonstraţiei – ne-a ajutat să conturăm soluţia viitoarei structuri provizorii de stat – CPUN – prin atragerea reprezentanţilor tuturor partidelor care apăruseră până atunci, în număr de 30.

Atunci am apărut în balconul clădirii Guvernului, împreună cu domnul Coposu, şi ne-am adresat mulţimii din piaţă – reprezentând ambele tabere- dezamorsând o situaţie care putea deveni periculoasă.

A urmat întâlnirea din 1 februarie cu reprezentanţii tuturor partidelor, in care s-a adoptat decizia privind principiile organizării CPUN (care s-a constituit în adunarea din 8 februarie, în clădirea din Dealul Mitropoliei).

Au urmat multe momente critice – marcate de campania electorală şi manifestaţia din Piaţa Universităţii – devenită tribună electorală perpetuă a opoziţiei de atunci; actele de vandalism, total nemotivate, din ziua de 13 iunie şi venirea minerilor în 14 şi 15 iunie, la rândul lor cu acte de violenţă; situaţia economico-socială dificilă din prima parte a anului 1991 – cu ample mişcări sociale de protest; puciul de la Moscova, venirea minerilor din septembrie 1991 şi demisia guvernului Roman – urmată de consultări cu reprezentanţii celor 17 partide şi convenirea formulei de guvern Stolojan.

În toată această perioadă şi următoarea am avut numeroase întâlniri şi dialoguri cu domnul Coposu, ca şi cu alţi lideri de partide.

Ceea ce doresc să subliniez este faptul că, în ciuda unei rigidităţi şi a unor poziţii inflexibile, domnul Coposu nu evita dialogul, demonstra maturitate, responsabilitate şi înţelegere în faţa unor momente dificile. Mai mult, am găsit înţelegerea şi susţinerea dânsului în abordarea unor probleme importante pentru ţară – cum au fost eforturile pentru integrarea României în NATO şi UE sau negocierile pentru încheierea Tratatului cu Ungaria.

Pot afirma că, fără sprijinul domnului Coposu acţiunea de la Snagov, constituirea Comisiei Naţionale pentru Elaborarea Strategiei Naţionale privind Pregătirea României pentru Aderarea la Uniunea Europeană şi Declaraţia politică de susţinere, semnată de liderii celor 14 partide parlamentare, alături de şeful statului, şeful Guvernului şi preşedinţii celor două Camere, nu ar fi fost posibilă.

L-am respectat, de aceea, pentru tăria credinţei sale în virtuţile şi valorile democraţiei, pentru modul demn în care a înţeles să se manifeste în spaţiul public, fiind un exemplu de slujire responsabilă a unui ideal. A suferit mult în perioada totalitară, pentru că nu a abdicat de la principiile sale.

Aduc omagiul meu memoriei omului şi liderului politic Corneliu Coposu, cel care rămâne un punct de referinţă pentru clasa politică românească.

RAZVAN THEODORESCU LA 70 DE ANI

Academicianul Razvan Theodorescu a implinit astazi, 22 mai a.c.- 70 de ani.

Cu acest prilej, colegii sai din Academia Romana i-au organizat o reuniune amicala, la sediul  Academiei (Clubul Academicienilor) la care au participat numerosi membri ai Academiei, profesori si cercetatori, oameni de cultura, prieteni.

Cu aceasta ocazie a fost lansata ultima sa carte, in limba franceza : “Regards d’historien” (reflectii de istoric) – pe care, autorul, intentioneaza sa o prezinte si la Paris la o reuniune a istoricilor  privind Europa de Sud-Est.

Academicianul Razvan Theodorescu este, dealtfel, presedintele “Societatii de Studii Sud-Est Europene”, functie  in care a fost precedat de academicianul Emil Condurachi.

Prezentarea cartii a fost facuta de academicianul Dan Berindei, vicepresedinte al Academiei

A avut loc o prezentare de substanta, reliefand bogatia de idei a volumului academicianului Razvan Theodorescu,  in care sunt abordate o multitudine de teme – privind atat problematica specifica a spatiului Sud-Est European, diversitatea acestui Spatiu, evolutiile sale contradictorii, elemente de solidaritate, dar si antagonice, caile de comunicare culturala, spirituala, conceptele geopolitice, precum si unele probleme specifice ale istoriei Romaniei, drumul spre modernitate al societatii romanesti, vizualitate si incursiune in vechea civilizatie a romanilor, elemente de istoria artei – domeniul de preferinta al academicianului Razvan Theodorescu.

La cei  70 de ani, profesorul si academicianul Razvan Theodorescu isi pastreaza o remarcabila tinerete spirituala, cartea prezentata fiind o expresie a “virilitatii sale intelectuale”.

Eu am glumit pe seama faptului ca, din tinerete, profesorul Razvan Theodorescu umbla “ras in cap”- ceea ce il fereste, in plan fizic, de unele semne ale varstei – incaruntirea.

I-am urat cu totii multa sanatate si, traditionalul “LA MULTI ANI !”

EVENIMENTE

I .- JOSEPH STIGLITZ LA BUCURESTI

Am avut placerea sa asist, joi 21 mai 2009, dimineata, la expunerea prof. Joseph Stiglitz, prezentata in cadrul Reuniunii celei de-a şasea ediţii a “Forumului Financiar Central şi Sud-Est European” – Forum Invest – Romania, organizata la Hotel Radisson – Bucuresti.

A fost o expunere interesanta, in legatura cu cauzele si esenta crizei economice şi financiare actuale ca si dificultatile pe care le intampina, masurile de redresare  economica in contextul economiei globalizate.

Joseph Stiglitz este un economist bine cunoscut – laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2001,  fost Prim VicePreşedinte şi Economist Şef al Băncii Mondiale, fost Preşedinte al Comitetului de Consilieri Economici în Administraţia Clinton, consilierul economic al Preşedintelui SUA, Barack Obama.

A avut de-alungul anilor, aprecieri critice asupra orientarilor “Scolii de la Chicago” – ostila oricaror intervenţii din partea statului in economie, care au influentat politica economica a Presedintelui Ronald Reagan, precum si politica economica la nivel mondial. El considera aceasta politica bazata pe dereglementari in economie, si pe fetisul pietii ( a “mainii invizibile” cum o denumea Adam Smith) ca principala cauza a actualei crize.

A scris despre efectele globalizarii si a criticat rolul Fondului Monetar Internaţional, de-alungul timpului, promotor activ al politicilor economice influentate de gandirea “Scolii de la Chicago”.

II.- O INTALNIRE AGREABILA

Joi 21 mai 2009, la amiaza, a avut loc la Academia Romana o intalnire, in cadru restrans, a conducerii Academiei cu un prieten fidel al Romaniei – profesorul Jiri Felix (se citeste Irji) – in varsta de 78 de ani, caruia Biroul Academiei i-a inmanat o Diploma de Onoare pentru activitatea sa de o viata, pusa in slujba promovarii limbii si culturii literare romane in Republica Ceha.

Profesorul Jiri Felix a predat la Universitatea din Praga limba si literatura romana si continua sa conduca lucrari de specializare ale unor tineri cehi in acest domeniu. Este presedinte de onoare al Asociatiei de Prietenie cu Romania.

Cum l-am cunoscut eu pe Jiri Felix ?

In 1947, eram elev la Liceul “Spiru Haret” si devenisem membru al Asociatiei de prietenie cu Cehoslovacia, asociatie care luase fiinta in acei ani. Intr-o zi, mi s-a comunicat la asociatie ca au primit o scrisoare de la un tanar (elev) din Praga, care ar dori sa corespondeze cu un tanar din Romania. Am acceptat propunerea si de atunci am intrat in corespondenta cu Jiri Felix, in limba romana – pe care el incepuse sa o invete inca din anul 1944, cu sprijinul unui prieten al sau care traise cativa ani la Bucuresti si vorbea romaneste. Jiri Felix arata interesul de a-si consolida cunostintele dobandite si de aceea dorea sa stabileasca corespondenta cu un tanar roman.

In 1950 a devenit student la Universitatea din Praga, la facultatea de filologie, inscriindu-se la nou constituita sectie de limba romana. In 1954, a primit o bursa de un semestru, la Universitatea din Bucuresti, avand posibilitatea sa studieze cu profesori cunoscuti precum Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Alexandru Graur, Boris Cazacu, Zoe Dumitrescu-Busulenga, precum si cu cei mai tineri, printre care, profesorul Sala, devenit astazi vicepresedinte al Academiei Romane.

De atunci, s-a consacrat studiilor, devenind unul din romanistii prodigiosi, elaborand lucrari stiintifice de inalta tinuta si traduceri in limba ceha a numeroase opere literare din limba romana.

De la corespondenta pe care am inceput-o in 1947 am pastrat relatii constante cu Jiri Felix. Ne-am intalnit deseori, atat la Bucuresti, cat si la Praga.

M-am bucurat de posibilitatea prezentei la reuniunea de la Academia Romana, unde Jiri a primit elogiile meritate din partea Forumului nostru Academic pentru performantele sale profesionale

FELICITARI !

Celor ce poarta numele Sfintilor Constantin si Elena, cu ocazia sarbatoririi numelui, le transmit un sincer “LA MULTI ANI !”, multa sanatate, realizari si tot ce isi doresc, impreuna cu cei dragi!

19 ani

19 ani de la primul scrutin liber organizat după 1989

 Astăzi se împlinesc 19 ani de la primele alegeri libere şi democratice din România de după Revoluţia din 1989.

 Pe 20 mai 1990, electoratul s-a prezentat masiv la urne, alegând un nou Preşedinte al ţării şi un nou Parlament.

La primele alegeri parlamentare din 20 mai 1990, 18 partide politice au reuşit să câştige locuri în Parlament, deoarece nu fusese fixată o limită de voturi pentru admitere. Participarea la scrutin a fost una record (86% din totalul celor cu drept de vot).

85,07% din alegători au votat ca Presedinte pe Ion Iliescu. Contracandidaţii săi, Radu Câmpeanu, susţinut de PNL şi Ion Raţiu, au obţinut 10,64%, respectiv 4,29% din voturile celor prezenti la urne.

 Alegerile pentru Parlament au fost câştigate detaşat de Frontul Salvării Naţionale, care a obţinut 66% din opţiunile românilor.

 O rememorare a acelor momente va avea loc astazi, incepand cu ora 21,10 in cadrul Editiei Speciale de la TVR1, la care voi participa impreuna cu domnii Radu Campeanu si Cristian Parvulescu. Moderator : Marian Voicu

CUVÂNTARE LA ROMEXPO

In ultimul timp am primit mai multe solicitari privind publicarea Cuvantarii pe care am sustinut-o, joi 14 mai 2009, la Adunarea Extraordinara a Consiliului National al PSD.

 Prezint in continuare textul, adresand totodata multumiri celor ce au manifestat interes pentru acest material. 

(Foto: NewsIN)

 

CUVÂNTARE LA ADUNAREA EXTRAORDINARĂ A CONSILIULUI NAŢIONAL AL PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT

(ROMEXPO, 14 mai 2009) 

Dragi prieteni,

 Adunarea noastră are de abordat două teme majore: 

I.- Prima este consacrată alegerilor europarlamentare.

1. Pentru noi, acesta este un moment istoric. Este pentru prima dată când românii participă, alături de cetăţenii celorlalte 26 de ţări membre ale UE, la alegerea viitorilor membri ai parlamentului European, pentru un mandat întreg. Este important să se înţeleagă că aceasta nu are doar o semnificaţie simbolică, întrucât legislativul european lucrează şi pentru noi – peste 50% din legislaţia naţională este determinată de legile adoptate în parlamentul European. 

 2. Nu este indiferent cine ne va reprezenta în parlamentul European.

Acolo se lucrează in grupuri politice. Principalele grupuri sunt : popular, socialist şi liberal, plus câteva grupuri mai mici.

Grupul socialist a fost principalul grup politic care ne-a sprijinit, fără rezerve, în toate eforturile noastre pentru aderare.

Partidul Socialiştilor Europeni, ca şi grupul său parlamentar, este cel mai consecvent promotor al politicilor sociale care vizează principalele categorii de cetăţeni – salariaţi, pensionari, tineri, femei, mici întreprinzători, minoritari de toate felurile, ca şi al politicilor care vizează reducerea decalajelor economico-sociale între ţările dezvoltate şi cele emergente (asa cum este şi România).

Singurul partid din Romania reprezentat în grupul socialist este PSD (membru al PSE). 

3. Lista candidaţilor PSD îi cuprinde atât pe cei ce ne-au reprezentat şi până acum, în ultimii doi ani, în Parlamentul European şi care au fost printre cei mai activi şi competenţi reprezentanţi ai noştri, cât şi unii noi, recomandaţi pentru calităţile şi experienţa lor ca parlamentari sau oameni activi în structurile teritoriale şi locale ale administraţiei.

Alegerea lor înseamnă atât cea mai bună reprezentare a intereselor celor mai largi categorii de cetăţeni, dar şi consolidarea grupului socialist din Parlamentul European, a principalului nostru partener şi susţinător.

De aceea, PSD este dator să-şi mobilizeze propriul electorat, să asigure trimiterea în Parlamentul European a cât mai multor reprezentanţi ai săi. 

4. Campania electorală pentru Parlamentul European este, din acest punct de vedere, cea mai importantă acţiune politică a acestei luni!

Întregul activ al militanţilor PSD şi al Alianţei PSD+PC, toate forţele, trebuie mobilizate într-un efort unitar – pentru victoria în alegerile euro-parlamentare!

Vă urez tuturor succes în această acţiune! 
 

II. A doua temă este legată de finalul acestui an, care coincide cu a 20-a aniversare a Revoluţiei din decembrie 1989. 

5. Totodată, sfârşitul de an este marcat de desfăşurarea alegerilor prezidenţiale.

Se încheie mandatul domnului Traian Băsescu.

Toţi cetăţenii pot judeca acum ce a însemnat alegerea sa în 2004.

A sosit momentul judecăţii populare, cetăţeneşti! Nu am nimic personal cu domnia sa. Dar, prezenţa sa  în fruntea ţării, în aceşti 5 ani, a însemnat un mare pas înapoi!

 A constituit un factor de discordie permanentă între instituţiile statului şi nu numai!

Domnul Traian Băsescu este un om conflictual, incapabil să cultive dialogul politic şi, deci, să-şi îndeplinească principalul rol ce revine, conform Constituţiei, şefului statului.

 Pe plan internaţional, am avut în aceşti ani cea mai slabă şi nefericită reprezentare!

 România merită o reprezentare mai demnă şi mai calificată, ţinând seama şi de complexitatea problemelor interne, ca şi a conjuncturii internaţionale, agravate de criza globală.

Alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului trebuie să aducă această schimbare necesară ţării, cetăţenilor ei.

Să aniversăm 20 de ani de la Revoluţia din decembrie cu un nou preşedinte! 

6. PSD este principalul partid al ţării şi are datoria să ofere alternativa cea mai bună pentru funcţia supremă în stat.

 Este, desigur, misiunea Congresului să aprobe candidatul PSD la această funcţie.

Această reuniune lărgită a Consiliului Naţional al PSD, inclusiv cu reprezentanţii partidului aliat – PC – este în măsură şi datoare să înainteze propunerea sa către Congresul Extraordinar al Partidului.

În condiţiile date, preşedintele PSD – Mircea Geoană – are datoria să-şi asume această misiune – nu uşoară!

Şi-a exprimat dorinţa. Mai multe organizaţii teritoriale l-au susţinut.

Vă propun, în acest cadru, să susţinem această propunere – cu convingerea că domnul Mircea Geoană are potenţialul şi capacitatea de învăţare necesare pentru această misiune.

Nu doresc să fac alte nuanţări. Mă cunoaşteţi bine şi ştiţi că îmi cântăresc bine cuvintele şi aprecierile!

Sunt convins că atât PSD, militanţii săi, cât şi aliaţii PSD+PC îşi vor mobiliza toate forţele şi vor acţiona unitar pentru victoria candidatului său, în beneficiul ţării,pentru viitorul său european.

      Încă o dată – VICTORIE!