PE MARGINEA COMENTARIILOR

 1. În legătură cu ştirea publicată ieri, referitor la interviul Deutsche Welle, văd că au apărut reacţii pe blog.

Aş dori, în primul rând, să apreciez deschiderea Ministerului Austriac al Afacerilor Europene, de a organiza astfel de manifestări în anul celei de a XX-a aniversări a Revoluţiei Române.

Din păcate, Institutul Cultural Român dovedeşte lipsă de abilitate desemnând să vorbească despre Revoluţia Română oameni care nu s-au implicat si a caror opinie este arbitrară. Dintre cei prezenţi la manifestare, singurii care aveau autoritatea morală de a vorbi despre revoluţie erau Mircea Dinescu şi Radu Filipescu.

Amintesc aici că există un Institut al Revoluţiei Române care are un Colegiu format din oameni care au participat nemijlocit la revoluţie, cu un consiliu ştiinţific, compus din cercetători care se ocupă de studierea istoriei Revoluţiei Române, director general fiind domnul Claudiu Iordache, unul dintre liderii revoluţiei de la Timişoara.

Era firesc ca pentru o asemenea manifestare, Institutul Cultural Român să fi apelat la serviciile Institutului Revoluţiei Române. Iată insă, că acelaşi Institut Cultural Român a obstrucţionat chiar prezenţa reprezentanţilor Institutului Revoluţiei Române la o manifestare la Paris.

Este vorba despre un Salon de carte la care s-a organizat şi un stand românesc al Institutului Cultural Român. Conducerea Institutului Revoluţiei Române, fiind informată de organizarea acestei manifestări, a sugerat prezentarea în cadrul standului şi a manifestărilor de la Salon, a cărţii profesorului Ioan Scurtu “Revoluţia Română în context internaţional”, tradusă în limba franceză. Corespondenţa purtată cu directoarea Centrului Cultural Român de la Paris a vădit intenţia clară de a ocoli prezentarea acestei lucrări în cadrul Salonului. Cu atat mai mult cu cat, în cadrul propunerilor de prezenţa la această manifestare figurau directorul general al Institutului si preşedintele Colegiului său, Ion Iliescu. Cu motivaţii puerile, că “nu ar fi timp suficient pentru asemenea prezentare“, practic, a fost anulată prezentarea cărţii despre revoluţie la Salonul respectiv de carte.

Acest incident nu poate fi decât poziţia vădit ostilă a directorului Institutului Cultural Român, domnul H.R. Patapievici. Acesta, într-un articol apărut zilele trecute în “Evenimentul zilei”, şi-a permis nişte ieşiri lipsite de bună cuviinţă la adresa subsemnatului, vehiculând cunoscutele acuzări proferate de „aşa-zisa societate civilă” privind răspunderea pentru victimele revoluţiei şi pentru mineriade.

Prezenţa în fruntea Institutului Cultural Român a unui om cu asemenea poziţie partizană şi chiar cu accente “talibane” imprimă, aşa cum s-a văzut şi cu alte prilejuri, o politică retrogradă şi, în ultimă instanţă, anti-naţională a acestei instituţii.

Reacţiile Mariei Barbu şi ale lui cirlovacristian sunt, de aceea, motivate.

2. Legat de alte comentarii de pe blog:

George Serban – de acord cu opinia dumneavoastră. În Parlamentul European trebuie să trimitem oameni competenţi, cu autoritate politică şi morală iari PSD are suficienţi oameni care să reprezinte cu cinste ţara în acest Forum European, ceea ce este valabil şi pentru actuala componenţă a grupului parlamentarilor care reprezintă PSD la Parlamentul European.

3.- În legătură cu textul “scrisorii pierdute”, din martie 1989, care nu a mai ajuns la Europa Liberă, emigrantul  a sesizat corect că, în 1990, eu nu mai deţineam acest document. De altfel, rămân valabile şi celelalte considerente pe care le-am menţionat, în legătură cu publicarea abia acum a textului respectiv.

4. Ovidiu   mă întreabă:

 a) “de ce am cedat” cu “grăbirea” procesului pentru familia Ceauşescu chiar pe 25 decembrie 1989?.

 Cu toţii am fost de acord atunci că ar fi fost, din toate punctele de vedere, mai avantajos, dacă am fi putut asigura ulterior un proces public, în condiţii normale. Aşa cum am spus, personal consideram că era chiar bine să fi rămas în viaţă, pentru a vedea care era percepţia reală în rândul populaţiei a politicii sale. Însă, nu ne aflam în condiţii normale. Cu fiecare zi şi chiar oră care trecea (mai ales noaptea) se înmulţea numărul victimelor! Acesta a fost motivul esenţial care ne-a determinat să adoptăm decizia de urgentare a procesului de la Târgovişte, în condiţii improvizate, excepţionale (pentru că şi situaţia noastră era excepţională). Procesul nu a fost ilegal! El s-a întemeiat pe prevederile legilor existente atunci (ale regimului Ceauşescu).

b) Probabil că rezultatul urmăririi mele s-a soldat cu numeroase rapoarte ale celor care mă urmăreau. Nu m-am interesat, însă, niciodată de existenţa sau inexistenta unor astfel de dosare şi nici nu mă interesează! (nu ar fi nicio plăcere să constat cine oferea informări despre mine la Securitate, cum am văzut că au constatat alţii. Nu am asemenea obsesii !)

5. De acord cu cele mai multe constatări şi aprecieri ale blogerului daculliber.

 6. tristan777– Cu plăcere vă stau la dispoziţie pentru o posibilă întâlnire. Interesaţi-vă la Cabinetul meu din strada Atena nr.11 (tel.: 021-230.06.94) pentru programarea intalnirii.

7. reformacj– Fără îndoială că PSD trebuie să aibă candidatul său propriu care ar trebui să fie principalul contracandidat al lui Băsescu.

STIRI DE… WEEKEND

Sfarsitul de saptamana este un bun prilej de lectura. Printre stirile ultimelor zile am citit un material transmis de DEUTSCHE WELLE la 27 martie a.c.

Pentru “descretirea fruntilor” il retransmit si colegilor de blog :

Revoluţia Română – tema unui simpozion internaţional la Viena

Großansicht des Bildes mit der Bildunterschrift: Palatul Hofburg din Viena unde se desfăşoară lucrările simpozionului internaţional “A fost sau n-a fost?” consacrat Revoluţiei din România „A fost sau n-a fost”– sub acest generic, Institutul Cultural Român de la Viena şi Ministerul Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei au organizat un simpozion la cele două decenii de la Revoluţia Română

La Palatul Hofburg, simpozionul „A fost sau n-a fost” – desfăşurat sub un generic cu rezonanţe aproape hamletiene – face parte dintr-un ciclu de manifestări lansate de Institutul Cultural Român la împlinirea a două decenii de la Revoluţia Română.

Inaugurat de Silvia Davidoiu, ambasadorul României la Viena, de Carmen Bendovsky, Directorul Institutului Cultural Roman din capitala Austriei şi de Emil Brix, directorul Departamentului pentru Politici Culturale în cadrul Ministerului Austriac de Externe, simpozionul se înscrie şi într-o linie de programe iniţiate de Ministerul Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei sub genericul Geteilt/Geeint 1989-2009. Emil Brix a relevat numărul mare şi varietatea proiectelor prin care Institutul Cultural Român comemorează Revoluţia din 1989 în Austria.

Simpozionul de la Palatul Hofburg intitulat „A fost sau n-a fost” a reunit participarea unor intelectuali de prim rang: Vladimir Tismăneanu, Alina Mungiu Pippidi, Smaranda Vultur, Mircea Dinescu, Radu Filipescu precum şi a ziaristului austriac Otmar Lahodynsky cu o analiză a reflectării în mass media occidentală a evenimentelor din decembrie 1989 în România.

Ce crede Mircea Dinescu, după 20 de ani, despre Revoluţia Română?

Cu Mircea Dinescu, care a fost şi colaboratorul postului nostru de radio Deutsche Welle, am avut o convorbire telefonică imediat după sosirea sa la Viena, reamintindu-i de vizitele sale sale în Germania şi în occident, după 1989, de faptul că a intrat în istoriografia europeană a prăbuşirii Cortinei de Fier într-un fel cu totul original, prin dizidenţă, prin poeziile sale, prin implicarea în evenimentele care au dus la răsturnarea regimului comunist în România.  Are Mircea Dinescu nostalgia acelor prime momente de după decembrie 1989, petrecute în Germania: Ce-i drept, sigur că am nostalgia , da, a vremurilor în care veneam în Germania şi recitam poezii pe la librării, sau , mai ştiu eu, pe la centre culturale,pe la studenţi.

Într-una din ultimele întîlniri pe care le-am avut cu Mircea Dinescu în Germania, poetul mărturisea că scrie proză. Între timp, publicistica l-a prins cu folos în mrejele ei, dar aria de acţiune a multi-talentatului Dinescu s-a extins considerabil aşa cum singur mi-a declarat în dialogul telefonic avut deunăzi:Între timp am devenit agricultor, am plantat vie,în fine am eşuat fericit pe malul Dunării.

În acest răstimp, estul a început să semene cu vestul dar şi vestul cu estul Europei, şi acum, iată ne aflăm cu toţii în plină criză economică.Dacă ea favorizează retrezirea interesului faţă de cultură? Nu se poate şti încă cu precizie dar cu umorul său inconfundabil Mircea Dinescu a declarat:Te-apucă rîsu-plînsu pentru că noi care am trăit, am apucat criza comunismului din care am ieşit cu chiu cu vai, am nimerit hodoronc-tronc şi-n criza capitalismului aşa încît dacă mai apuc şi apocalipsa, mă pot considera un om împlinit.

Dar cum de la Revoluţia Română s-au împlinit 20 de ani, cu care prilej are loc între altele şi simpozionul de la Viena la care Mircea Dinescu a participat, i-am adresat întrebarea care titrează însăşi manifestarea din capitala Austriei– „A fost s-au n-a fost”?:Această poveste s-a tot tocat, a fost revoluţie,n-a fost revoluţie, a fost mîna KGB-ului, după aceea a apărut în România Mare, că nevastă-mea ar fi fost nepoata lui Moses Rosen, că eu, agent al Mossadului, pe mine m-a încîntat acest lucru că am devenit un soi de Matta Hari revoluţionar. Dar pe de altă parte e clar că revoluţia aia populară a declanşat, aşa, un fel de zguduire a sistemului care era previzibilă, s-a întîmplat cumva o minune care avea dacă vrei, şi ceva sinistru în ea:peste noapte, o societate comunistă s-a transformat într-o societate de consum, lucru pe care nu l-a prevăzut nici Marx cît de deştept a fost el, că după 50 de ani de comunism a venit şi capitalismul făcut de foşti activişti de partid şi de securişti.

Şi acum? Deşi în vremea comunismului puteai să-i numeri pe degete pe cei care îndrăzneau să se opună făţiş sistemului, acum sunt foarte mulţi anti-comunişti în România, nu ştiu, e de rîs , e de plîns, trageţi Dumneavoastră concluzia!

Invitaţia adresată de Mircea Dinescu mi-a readus în memorie cuvintele cronicarului, că nu sunt vremile sub oameni ci oamenii sunt sub vremi.

Rodica Binder

COMENTARII (2)

5.- Comentarii ample a starnit „Manifestul anti-ceausist” elaborat in martie 1989, si care nu a mai ajuns la destinatie (Europa Libera) – publicat de „Jurnalul National”. Sunt dator cateva raspunsuri :

a) De ce nu l-am publicat pana acum ? Intrucat nu a ajuns sa fie transmis, nu si-a facut deci efectul, nu am mai considerat utila publicarea lui. Eu nu aveam nevoie sa-mi explic pozitia din acei ani. S-a vazut in decembrie 1989 ca oamenii, oricum, m-au receptat ca pe un simbol al opozitiei fata de Ceausescu. Am facut-o acum (publicarea) in urma mentionarii momentului respectiv in cartea domnilor Magureanu si Stoenescu.

b) Textul imi apartine integral. Nu este o prelucrare sau modificare a vreunui proiect al domnului Magureanu.

c) Manuscrisul (scris pe jumatati de coli A4) l-am predat domnului Magureanu in conditiile descrise. La scurt timp dupa aceea el a fost inlaturat de la „Stefan Gheorghiu” si trimis la alte activitati.

Legaturile noastre, practic au incetat. Nu stiam ce s-a intamplat cu textul. Am constatat ca nu a ajuns la destinatie.

d) Nu-i pot face reprosuri sau procese de intentie domnului Magureanu. Oricum, si-a asumat un risc sa pastreze acasa un astfel de text. Ar fi fost pe deplin indreptatit, din motive de prudenta, sa-l distruga.

e) Am aflat, de fapt, ca mai are manuscrisul, mult mai tarziu. Cred ca mi l-a returnat dupa anul 2000.

f) Domnul alexmstoenescu ma intreaba daca am fost chemat si avertizat la CC-PCR., in legatura cu existenta unei astfel de scrisori. – DA! Am fost; in vara anului 1989, in cadrul unei intrevederi, de cca. o ora, cu doi colaboratori ai lui Emil Bobu. Eu am negat cu acest prilej ca as fi redactat asa ceva. Era clar ca nu aveau o informatie certa. Nu m-au intrebat nimic despre Magureanu, spre exemplu.

g) Deci, nu securitatea a blocat transmiterea mesajului, asa cum afirma domnul Alex.M.Stoenescu . Defectiunea care a aparut in relatia Magureanu-Trasnea (pretentia despre care vorbeste domnul Magureanu, a profesorului Trasnea (de a perfectiona textul) a facut ca el sa nu mai ajunga la destinatie (daca despre asa ceva a fost vorba; si nu am de gand sa pun la indoiala aceasta informatie ).

6.- Ovidiu ma intreaba : cum am scapat de Securitate, in conditiile severe de supraveghere in care traiam atunci? Partial a raspuns atat Victor cat si domnul Alex.M.Stoenescu.

Desi supravegheat, eu indeplineam functia de Director al Editurii Tehnice, primeam la Editura numerosi autori (profesori universitari, cercetatori); vizitam unitati de invatamant, de cercetare, intreprinderi industriale, centre de librarii; participam la lansari si prezentari de carti. La birou, ma vizitau sau aveam intalniri in afara cladirii, uneori in parc, o serie de personalitati ( scriitorul Titus Popovici, cu care eram in relatii amicale, Aurel Dragos Munteanu, Radu F. Alexandru, s.a.), participam la dezbateri stiintifice organizate de Academia Romana sau de alte institutii (erau apreciate spre exemplu reuniunile patronate de profesorul Mihai Draganescu, director, multi ani, al ICI-Institutul Central de Informatica). Eram un spectator fidel al teatrelor din Bucuresti si vizitator al expozitiilor de pictura si sculptura. Intretineam relatii amicale cu multi artisti, le vizitam atelierele.

Deci, nu stateam inchis in birou si nu eram izolat.

Uneori „faceam si jocuri” cu „urmaritorii” mei. Intr-o zi, spre exemplu, la invitatia lui Caramitru, am asistat la un spectacol de poezie (Eminescu) organizat de el, cu acompaniamentul pianistului Dan Grigore. In drum spre Ateneu, la un semafor, am reusit sa trec inainte de schimbarea culorii de trecere, lasandu-i pe cei doi urmaritori „pe stop”. Am ajuns deci si am parcat pe o strada din apropiere de Ateneu „fara urmaritori”! Au reaparut, insa, destul de repede. Nu am fost lipsit de prezenta lor nici la spectacol. Am trait multe asemenea episoade. 7.-

7.- Apreciez munca migaloasa a domnului Alex.M.Stoenescu pentru cercetarea evenimentelor legate de Revolutia din Decembrie, continui insa sa am multe obiectiuni asupra modului in care domniasa abordeaza unele chestiuni.

Desi a evoluat in timp, ajungand sa recunoasca ideea de REVOLUTIE,a ramas ostatic „marotei sale” privind „lovitura de stat militara” data de Stanculescu. Mi-am exprimat parerea asupra acestor concepte – „revolutie”, „revolta populara”, „lovitura de stat” – si asupra realitatilor si evenimentelor din Romania din decembrie 1989, inclusiv in Replica publicata in Jurnalul National.

Domniasa considera „teorii fanteziste” aprecierile mele .

Sunt lucruri asupra carora putem discuta asezat si mai ales asupra carora cercetarea istorica va avea posibilitatea sa se pronunte.

Daca cele prezentate de Ovidiu apartin domnului Alex.M.Stoenescu – disecarea evenimentelor in timp (de la Iasi, Timisoara si Bucuresti ) si incadrarea lor in diferite faze (tentativa de revolta, diversiune, represiune, revolta populara, lovitura militara) mi se par de un schematism excesiv.

Iar, aprecierea ca in 23 ianuarie 1990 ar fi avut loc o lovitura de stat (prin transformarea CFSN in partid politic) mi se pare de-adreptul „caraghioasa”, pe langa neadevarul cras pe care il exprima.

CFSN ca structura de stat s-a transformat in CPUN, prin decizia reprezentantilor celor 30 de partide, la 1 februarie 1990. La Reuniunea Consiliului Frontului Salvarii Nationale din ziua de 23 ianuarie 1990, reprezentantii judetelor au ridicat problema, in conditiile aparitiei diferitelor partide politice, a necesitatii unui partid care sa se bazeze pe platforma politica a Revolutiei Romane. Asupra denumirii s-au exprimat doua pareri : unii au propus sa se numeasca Partidul Revolutiei; cei mai multi s-au pronuntat pentru folosirea denumirii de Front al Salvarii Nationale. Aceasta a creat, e adevarat, confuzii, speculate de reprezentantii partidelor istorice, ca ar exista intentia de a reveni la o formula de Partid-stat. Problema a fost elucidata in intalnirea avuta cu cei trei presedinti de partide (Coposu, Campeanu, Cunescu) in ziua de 27 ianuarie, ca si, ulterior in Reuniunea din 28 ianuarie, cu reprezentantii acelorasi partide, cu prilejul demonstratiei pe care o organizasera in fata cladirii Guvernului si a CFSN. Dar, in valtoarea competitiei electorale care a urmat, aceasta acuza a fost mentinuta, desi CPUN-ul era proba contrarie. Insa, pana acum, nimeni nu a ajuns la o asemenea afirmatie – ca discutiile din CFSN din 23 ianuarie 1990 ar fi reprezentat „o lovitura de stat”.

De fapt, FSN ca partid s-a inscris la Tribunal dupa 1 februarie 1990, iar un numar mare de membri ai CFSN care au devenit membri ai CPUN, nici nu au aderat la noul partid FSN ( spre exemplu: Caramitru, Dinescu, Plesu, Haulica, Gabriel Andreescu, Florin Badinici, Octavian Buracu, Mariana Celac, Cristina Ciontu, Ascanio Damian, Dan Desliu, Radu Filipescu, Kiraly Karol, Domokos Geza, Arpad Orban, Ioan Scrieciu, V.A.Stanculescu, Laslo Tokes, Lazar Vlasceanu, Valentin Voicila, s.a.).

8.- Aceeasi greseala vad ca este repetata si de Crin Antonescu, care in emisiunea de la Antena 3 mi-a reprosat ca eu as fi fost ostil pluralismului politic (dovedind ca este inca prizonier al multor „sloganuri talibane” din Piata Universitatii care vizau demonizarea FSN si mai ales a lui Ion Iliescu).

Ori, ideea pluralismului politic a aparut in Programul in 10 puncte al Revolutiei Romane, inclus in Comunicatul catre Tara al CFSN , inca din primul punct al acesteia. Concretizarea lui, precum am mai spus, s-a reflectat in Decretul-Lege din 31 decembrie 1989, privind constituirea de partide politice, iar in cursul lunii ianuarie, au aparut primele 30 de partide. La alegerile din mai au participat peste 90 de partide politice . In ianuarie 1990, impreuna cu vicepresedintele CFSN, Dumitru Mazilu, m-am intalnit cu delegatia PNT-cd condusa de domnul Coposu.In zilele urmatoare m-am intalnit cu delegatiile celorlalte partide – PNL, condusa de domnul Campeanu si PSDR, condusa de domnul Cunescu. Le-am propus tuturor sa-si desemneze reprezentanti in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, ca structura de stat. Ne-au refuzat. Apoi au pornit actiunile de protest impotriva CFSN si a Guvernului, finalizate cu demonstratia din 28 ianuarie. Comportamentul violent pe parcursul primei jumatati a anului 1990 nu a apartinut FSN-ului, ci sustinatorilor opozitiei, ceea ce s-a exprimat atat la demonstratia din 28 ianuarie (cu atacarea cladirii guvernului soldata cu un incendiu la parter, apoi cu devastarea sediului Guvernului in duminica de 18 februarie ; sloganurile incitante din Piata Universitatii , actiunea din 13 iunie cu devastarea unor institutii publice, etc). Mineriadele nu au fost provocate de FSN ci au fost reactie la actiunile violente ale adversarilor sai, sustinute financiar de cercuri interesate din interior si din afara

Dar, probabil ca asa este istoria si precum se vede, multe prejudecati continua sa se mentina in gandirea unor oameni.

DE INTERES :

Este interesanta relatarea de la Strasbourg, de la Parlamentul European, prezentata pe blogul Corinei Cretu: „Gordon Brown: “Nu putem intoarce spatele celor mai saraci dintre noi” Discutia pe tema crizei economice a avut loc in plenul Parlamentului European, in prezenta primului ministru al Marii Britanii, Gordon Brown, si a presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Expunerea precede Reuniunea G20 de la Londra de la inceputul lunii viitoare.

COMENTARII (1)

 

 

Im cer scuze pentru absenta de pe blog din ultimele zile. Am contractat o gripa rebela care m-a tintuit la pat.

 

As face cateva comentarii pe marginea unor asertiuni si a unor speculatii care au aparut in presa:

 

1.- A fost comentata, intr-un mod surprinzator, declaratia pe care am facut-o, la telefon, unui gazetar de la ziarul „Gandul”, in legatura cu alegerea domnului Crin Antonescu in functia de presedinte al PNL.

 

Ce am spus eu : „ am salutat alegerea domnului Crin Antonescu, apreciind calitatile sale intelectuale si morale. Am si spus ca, intr-un fel, prin comportamentul sau, este mai apropiat de social-democratie. In legatura cu angajarea sa in cursa pentru alegerile prezidentiale, am spus ca „are un handicap, fiind dependent de PNL, care are un suport electoral modest. S-a vazut aceasta si la alegerile parlamentare, unde domnul Antonescu, cu toate calitatile sale, s-a situat in colegiul in care a candidat pe locul III, intrand insa in Parlament prin „jocul redistribuirii locurilor intre partide”.

 

Nu am inteles reactia unor oameni din partid, care au rastalmacit aprecierile mele, ca „reprezentand un suport pentru domnul Antonescu impotriva viitorului candidat al PSD”.

 

De unde o asemenea concluzie?

 

Chiar si presedintele Mircea Geoana a facut o remarca „nefericita”, atribuindu-mi obiceiul de „a face cadouri otravite !!!”.

 

Mai mult, Florin Ciornei, de la Evenimentul Zilei, inventeaza un „plan comun”, al meu si al lui Sorin Oprescu „pentru a sabota candidatura lui Geoana la prezidentiale”.

 

Florin Ciornei este cunoscut pentru pozitiile sale ostile fata de PSD ca si pentru „fabulatiile” sale pe masura. Deci, in general, afirmatiile si aprecierile sale trebuie judecate prin prisma acestor premise.

 

 

2.- Au starnit comentarii  reticentele mele fata de incercarile unor persoane din conducerea PSD de apropiere si atragere a lui Cosmin Gusa si a Laviniei Sandru (lideri ai PIN).

 

Nu am inteles argumentele. De ce sunt asa de importante aceste personaje care nu au reusit nimic in plan politic si au avut de-alungul timpului pozitii ostile fata de PSD ?

 

De aceea m-am opus si ma voi opune unor asemenea tentative care nu sunt deloc incurajatoare, ba chiar jignitoare pentru militantii PSD.  

 

 

3.-  Am retinut unele interventii privind „fenomenul Dolanescu”, legate nu doar de aprecierea calitatilor artistului. Prezenta masiva a publicului la funeraliile indragitului solist de muzica populara este, cred, expresia si a sentimentului de frustrare a multor oameni fata de fenomenul de „manelizare” a vietii publice, fata de degradarea valorilor fundamentale ale societatii noastre, fata de fenomenele de instrainare a oamenilor si dorinta de autoaparare in fata ofensivei parvenitismului, a ostentatiei prostului gust si a imoralitatii.

 

4.- Am apreciat unele reflectii pe marginea INTALNIRII CU TINERII CONSTANTENI. anca  are dreptate cand afirma ca „este nevoie de modele de succes” pentru tineri. Este intr-adevar foarte interesanta „Scrisoarea catre liceeni” de pe blogul lui Tudor Chirila .

VIITORI PARLAMENTARI

Miercuri a fost o zi incarcata. Am participat, la Parlament, la intalnirea Conducerii PSD cu liderii organizatiilor din teritoriu pentru a analiza implicatiile acordului cu FMI.

Au urmat discutii in cadrul unei emisiuni in direct de la studioul Antenei 3, amplasat in incinta Palatului Parlamentului.

Dupa ora 15,00, la Grupul PSD din Senat s-a desfasurat un eveniment deosebit. O noua etapa (etapa a III-a) a proiectului initiat de senatorul PSD de Constanţa, Nicolae Moga:“O ZI PARLAMENTAR”.

Elevi din Colegiul 2 Constanta, insotiti de profesori, se deplaseaza pentru o zi la Parlamentul Romaniei pentru a vizita spatiile in care se desfasoara activitatile parlamentare.

Concluziile vizitei si propunerile „viitorilor parlamentari” fac obiectul unei „reuniuni de lucru” in sala de Consiliu a Grupului Senatorial al Partidului Social Democrat. Am participat cu multa placere la aceasta reuniune alaturi de initiator, senatorul Nicolae Moga precum si de liderul grupului, senatorul Ioan Toma.

„Viitori parlamentari”- elevi ai liceului teoretic din Cernavoda au primit explicatii asupra aspectelor activitatii parlamentare, despre traseul documentelor elaborate – de la initiativa la lege.

O actiune care merita extinsa, dupa cum aprecia profesoara Stanciu :”Aici, lectiile de cultura civica au prins viata”.

DE CITIT

“JURNALUL NATIONAL” publica in editia de luni, 16 martie, un document inedit pe care l-am incredintat jurnalistului Marius Tuca, pentru publicare :

Special

Martie 1989:

ION ILIESCU, SCRISOARE ÎMPOTRIVA LUI CEAUŞESCU

La jumătatea lunii martie 1989, Ion Iliescu, pe atunci director la Editura Tehnică, a redactat o scrisoare extrem de critică la adresa lui Nicolae Ceauşescu şi a “clicii” din jurul său, cu intenţia de a o trimite la Europa Liberă.

Prezentăm în exclusivitate acest document al istoriei recente care analizează degradarea vieţii şi atmosfera apăsătoare din ţară acum douăzeci de ani.

La acea dată, Ion Iliescu era supravegheat strict de Securitate, având telefoanele ascultate, microfoane în birou şi chiar pe culoarele etajului în care lucra la Casa Scânteii. Nici libertate de mişcare nu avea, fiind în permanenţă urmărit de două echipaje ale Securităţii. Aşadar, a decis să trimită scrisoarea la Europa Liberă prin intermediul lui Virgil Măgureanu, cadru didactic la Academia de Ştiinţe Social-Politice “Ştefan Gheorghiu”.

Din cauza unor complicaţii, documentul nu a mai ajuns la postul de radio de la München, motiv pentru care Ion Iliescu nici nu a vorbit până acum despre scrisoare.

După douăzeci de ani s-a decis să o dea publicităţii prin intermediul ziarului nostru…….(urmeaza textul scrisorii)

Reproducerea integrala a materialului publicat in JURNALUL NATIONAL este postata in PAGINI - Lucrari publicate.

PREZENTARE

In partea finala a “Editiei Speciale” de la postul TV Antena3 am afirmat ca “secolul XXI va profila un nou model de dezvoltare a societăţi. Unii vorbesc despre încheierea unui ciclu istoric, a 500 de ani de dominaţie a capitalismului şi profilarea unui model nou”.

In acest context am facut referire la articolul intitulat : “Capitalismul falimentul ultimei utopii – Zece iluzii pierdute “.aparut in publicaţia germană “Die Zeit”.

Pentru cei interesati am postat in PAGINI – Media, textul complet al articolului

COMENTARIU…..EXCLUSIV

 emigrantul  este perseverent in sustinerea unei pozitii simpliste, proletcultiste, antiintelectuale. Din pacate, tara a avut mult de suferit din cauza unor asemenea pozitii care au dominat gandirea si practica politica a Partidului Comunist Roman. In PCR exista un fetis : nu poate fi acceptat un conducator al partidului provenit din randul intelectualilor; in mod obligatoriu, trebuia sa provina din randul muncitorilor. Asa a ajuns Gheorghe Gheorghiu- Dej – secretar general, in 1945 si, pornind de la acelasi criteriu – Nicolae Ceausescu, in 1965.

In 1944-45 – PCR dispunea de un lider de mare anvergura – Lucretiu Patrascanu – jurist si doctor in economie (cu doctorat la Leipzig). Era unul din vechii membri ai PCR (inca de la infiintare). Fusese reprezentantul PCR la Internationala Comunista. In 1933 a fost ales deputat in Parlamentul Romaniei din partea « Blocului Muncitores-taranesc ». In timpul razboiului a fost detinut in lagarul de la Targu Jiu si, ulterior, a avut domiciliu fortat la Poiana Tapului (in casa tatalui sau, profesor universitar D.D.Patrascanu). A scris trei carti apreciate la vremea sa : « Un veac de framantari sociale » (analiza a societatii romanesti de la rascoala lui Tudor Vladuimirescu – la primul razboi mondial) ; « Curente si tendinte in filozofia romaneasca » si « Sub trei dictaturi »(dictatura regala, dictatura legionara si cea antonesciana).

A jucat un rol proeminent în negocierile politice cu Curtea Regală, conducerea armatei şi cu partidele politice – pentru înfăptuirea loviturii de stat de la 23 august 1944. A condus delegaţia României la Moscova, la negocierea armistiţiului cu URSS (unde se pare că a deranjat prin poziţia sa demnă).

Gheorghiu Dej a manifestat cruzime faţă de Pătrăşcanu (condamnat şi executat după doi ani de la moartea lui Stalin), aşa cum a manifestat şi în cazul lichidării fizice a lui Foriş – fostul secretar general al PCR – în anii războiului). Era cumva “în spiritul vremii” – se inspira din exemplul lui Stalin. Ulterior a încercat să se reabiliteze. A fost iniţiatorul negocierilor cu Hrusciov (cu sprijinul lui I.G. Maurer şi al lui Emil Bodnăraş) după înăbuşirea răscoalei maghiare din 1956, negocieri care au dus la retragerea trupelor sovietice, în 1958; apoi a consilierilor sovietici de pe lângă diferitele structuri de stat. Drept urmare, a susţinut o politică relativ independentă faţă de Moscova (folosindu-se şi de conflictul sovieto-chinez). Momentul de vârf a fost declaraţia plenarei CC al PCR din aprilie 1964, care dezavua planurile lui Hrusciov de transformare a CAER într-un instrument de subordonare economică a ţărilor “socialiste” europene. Documentul a fost apreciat la vremea sa ca o declaraţie de independenţă a României faţă de URSS. Urmarea a fost o perioadă de destindere în viaţa politică internă (marcată şi de eliberarea deţinuţilor politici) şi de o deschidere pe plan internaţional.

În această perioadă, Gheorghiu Dej s-a sprijinit pe oameni cu pregătire şi deschidere intelectuală şi i-a promovat în conducerea politică şi de stat. Pe lângă Maurer şi Bodnăraş au fost propulsaţi oameni ca Alexandru Bârlădeanu, Gaston Marin, Gogu Rădulescu, în conducerea economiei, sau Grigore Preoteasa – ministru de externe şi apoi secretar al CC PCR (mort într-un accident de avion în 1957), Corneliu Mănescu; mulţi tehnocraţi, în conducerea ministerelor industriale; la agricultură – Nicolae Giosan, apoi Angelo Miculescu; la învăţământ – Ilie Murgulescu etc. S-au dezvoltat institute de cercetare şi proiectare departamentale pe lângă instituţiile academice, în care s-au format zeci de mii de specialişti în diferite domenii.

Această orientare a fost continuată o vreme şi de Ceauşescu, ceea ce a fost benefic pentru ţară. Poziţia sa fermă, în august 1968, împotriva intervenţiei sovietice în Cehoslovacia i-a consolidat poziţia în partid şi i-a asigurat o mare popularitate în ţară. Anii ’60-’70 au marcat progrese, atât în plan intern, în dezvoltarea economică, cât şi în relaţiile internaţionale. În comparaţie cu celelalte ţări socialiste, care demonstrau docilitate totală faţă de Moscova, România se remarca prin poziţia sa independentă.

În ceea ce privesc relaţiile cu mediul intelectual, o vreme erau apreciate dialogurile lui Ceauşescu cu scriitorii şi alte categorii d creatori. Un moment important l-a constituit organizarea CEPECA (Centrul de Perfecţionare a Cadrelor din Economie) – promovarea ideilor de management modern (Ceauşescu vorbea cu emfază de “organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii”). Mulţi oameni – directori şi conducători din industrie şi alte sectoare economice – au avut prilejul să ia contact cu literatura de specialitate din ţările avansate. S-au dezvoltat discipline moderne – automatică, electronică, informatică. au luat fiinţă Institutul Central de Informatici (ICI) condus de prof. Mihai Drăgănescu, Institutul de Tehnică de Calcul (ITC), Institutul de Proiectări în Automatizări (IPA). S-a dezvoltat platforma de la Măgurele pentru cercetări în fizica atomică sub conducerea prof. Horia Hulubei, premisă pentru proiectarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. Dezvoltări similare au avut loc în domeniile energeticii, geologiei şi mineritului, metalurgiei şi construcţiilor de maşini, chimiei, industriei uşoare etc.

Institutul Porumbului de la Fundulea a devenit Institutul Central de Cercetări Agricole, dezvoltat concomitent cu staţiunile de cercetări agricole din diferite zone din ţară, coordonate de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (primul său preşedinte devenind acad. N. Giosan) – care a continuat activitatea ICAR (Instiutul de Cercetări Agricole din România), creat de Ionescu Siseşti în anii ’20-’30.

Sfârşitul anilor ’70 şi anii ’80 au însemnat degradarea climatului politic şi intelectual şi o nouă izolare internaţională. Cultul tot mai exacerbat al “personalităţii” lui Ceauşesacu – apariţia în “peisaj” a Elenei Ceauşescu, analfabetă, dar ambiţioasă, cu pretenţia de a controla politica de cadre, au dus la agravarea continuă a situaţiei şi îndepărtarea de la conducere a oamenilor de calitate. Cuplul Ceauşescu s-a înconjurat de oameni limitaţi intelectual, docili şi executanţi orbi ai “indicaţiilor tovarăşului şi tovarăşei”. Oameni ca Emil Bobu, Ion Dincă, C. Dăscălescu au devenit simbolul acestei degradări umane la nivelul “conducerii superioare”. Cei ce se afirmaseră în anii ’70 au fost îndepărtaţi, marginalizaţi în diferite forme, chiar dacă unii menţinuţi în Comitetul Politic Executiv (ca Gogu Rădulescu sau Niculescu Mizil), dar cu funcţii minore.

Aşa că acesta a fost tabloul poziţiei lui Ceauşescu faţă de oameni, faţă de intelectuali şi valorile naţionale şi contribuţia sa la dezvoltarea vieţii şi a raporturilor umane – care au însoţit prăbuşirea de sistem în decembrie 1989!

Domnule emigrantul, aprecierea dumneavoastră că declinul pe care îl cunoaşte economia ţării şi viaţa oamenilor, după 1989, s-ar datora faptului că Iliescu ar fi impus implicarea unor intelectuali sau cercurile academice în activitatea de după 1989 este la fel de simplistă!

Este vorba de cu totul altfel de procese! În 1989 s-a prăbuşit o lume, s-a prăbuşit un sistem. Ne aflam pe marginea prăpastiei! Mulţi ne împingeau spre haos şi anarhie şi posibilă destrămare a ţării. Iar presiunile pentru restauraţie politică, pentru “restituio in integrum” în plan economic, pentru destrămarea CAP-urilor, care au dus la fărâmiţarea exploataţiilor agricole, la sărăcirea satului şi agriculturii nu au rămas fără urmări (spre deosebire de noi, Ungaria a reuşit să evite asemenea procese demolatoare; prin acordul tuturor forţelor politice au căzut de acord să nu se restituie nimic în natură şi despăgubirile să nu depăşească echivalentul a 75.000 dolari; iar în agricultură nici Germania, nici Cehoslovacia, nici Ungaria nu au desfiinţat cooperativele – care au devenit entităţi economice puternice, competitive!).

 

Deci, trebuie să ţinem seama de conjunctura istorică nouă în care am intrat şi de faptul că la noi tranziţia a însemnat restaurarea capitalismului în formele sale incipiente – de acumulare primitivă de capital, cu generarea fenomenelor specifice de polarizare socială!

 

Aceasta este premisa oricăror judecăţi şi aprecieri a acestei etape pe care am parcurs-o şi asupra proiectării viitorului.

 

Iar faptul ca am apelat la oameni cu pregatire, din cercetarea academica si universitara, in abordarea unor probleme dificile ale tranzitiei – nu numai ca nu poate constitui obiect de repros. Ar fi bine sa putem continua asemenea practici, cum au fost – constituirea unei comisii, la inceputul anului 1990 (coordonata de acad.Tudorel Postolache) pentru elaborarea strategiei privind tranzitia spre economia de piata – la care au colaborat aproape 2000 de specialisti); elaborarea, la Snagov, in 1995, de catre o alta comisie similara, completata cu reprezentanti ai celor 14 partide, ai sindicatelor si altor reprezentanti ai societatii – a strategiei privind pregatirea Romaniei pentru aderarea la UE sau – organizarea in anii 2003-2004 a unui forum amplu pentru dezbaterea si elaborarea unei strategii pe termen lung de dezvoltare durabila a tarii („Romania 2025”).

RASPUNSURI

În primul rând, câteva răspunsuri la unele probleme legate de “Clubul de la Bucureşti“.

Mă bucură interesul stârnit de această idee. Ne aflăm încă în faza de înscriere a “Clubului” la tribunal. Am reuşit să obţinem recunoaşterea şi, deci, “rezervarea” denumirii de “Clubul de la Bucureşti” de la Ministerul Justitiei. Urmează celelalte faze: depunerea actului constitutiv şi a statutului. Odată finalizat, îl vom prezenta şi pe blog.

Am avut o largă adeziune de membri fondatori, atât nume proeminente, cunoscute, cât şi tineri interesaţi de proiect, nu numai din Bucureşti, ci şi din provincie (Cluj, Iaşi, Ploieşti, Craiova, Braşov, Timişoara).

• Importantă va fi prima acţiune publică, atât ca temă a dezbaterii cât şi in ceea ce priveste calitatea materialelor prezentate şi a autorilor. Vom găsi şi forme de difuzare a unor texte, ca şi unele acţiuni publice ale clubului – în universităţi, în spaţii cu acces mai larg.

• Aşa cum am mai spus – fără a face rabat calitatii şi nivelului intelectual – dorim să evităm închistarea Clubului, transformarea sa într-o structură ermetică şi limitată la simple dezbateri “academice”. Dorim, pe de o parte, să apelăm la autori cu autoritate în domeniile abordate pentru a asigura calitatea “expertizei” şi a recomandărilor posibile adresate structurilor de decizie, dar şi capacitatea contribuţiei Clubului la dezbateri actuale – în plan intern sau internaţional. De asemenea, vom urmări ca autorităţile Clubului să aibă deschidere publică, în special spre tineri. Nu dispunem de mijloacele de care a dispus şi de care s-a folosit Soros, care a oferit burse, operând o selecţie clară şi pregătind o pleiadă de tineri – cei mai mulţi deveniţi militanţi ai dreptei politice din ultimii ani. Noi vom căuta, pe planul ideilor, să stimulăm interesul tinerilor pentru marile probleme ale societăţii noastre şi ale lumii la acest început de secol.

 • Clubul nu-şi propune nici să fie alternativă, nici să se substituie partidelor. Altele sunt mijloacele la care apelează un partid! Dar, ca structură deschisă, nu va refuza dialogul şi prezenţa la acţiunile sale a reprezentanţilor diferitelor curente politice.

 • Din punct de vedere politic, nu dorim sa fim o structura sectara, exclusivista, ci deschisa dialogului, confruntarii de opinii. Cea mai buna forma de afirmare a unor opinii este confruntarea cu puncte de vedere divergente. Clubul nu va fi o anexa a PSD, desi isi propune sa atraga intelectualitatea veritabila de stanga, dar NU NUMAI !

Nu vor fi, deci, inchise portile Clubului celor ce se situeaza pe pozitii diferite. O persoana ca George Serban, precum si altii, sunt bineveniti !

Bloggerii interesaţi vor avea, fără îndoială, acces la dezbaterile Clubului – care-şi vor găsi reflectarea şi pe blog.

2.- În legătură cu temele abordate în Editia speciala a emisiuni de la Antena 3, desfasurata vineri seară, aş puncta câteva idei:

Anul acesta este marcat de problemele dificile, de natură economică şi socială, determinate de două cauze:

a) Efectele crizei economico-financiare la nivel internaţional care, în mod inevitabil, afectează şi economia naţională. Semnele acestor influenţe sunt deja vizibile, dar ele vor continua! Aflându-ne la periferia sistemului – valurile crizei declanşate în centrul sistemului economiei mondiale se propagă spre periferie, cu un anumit ecart de timp. Deci, trebuie să urmărim cu atenţie fenomenul şi să ne pregătim pentru ceea ce urmează;

b) Problemele proprii ale economiei romanesti şi sursele unor dificultăţi specifice cu care se confruntă diferite sectoare (industrie, agricultură, capitalul naţional, relaţiile cu agenţii economici cu capital străin, problemele infrastructurii – condiţie a modernizării economiei şi societăţii româneşti, învăţământul, sănătatea, cercetarea etc.), ca şi greutăţile categoriilor sociale cele mai afectate de greutăţile prin care trece economia.

c) În acest context, guvernul are de gestionat o situaţie NU uşoară în acest an şi în anii care vin. O problemă de maximă urgenţă este reducerea birocraţiei şi creşterea eficienţei aparatului administrativ – central şi local. Acest proces al modernizării administraţiei este îngreunat, în condiţiile noastre, de influenţa unor mentalităţi larg statornicite. Una dintre ele este efectul clientelismului politic. Noi nu avem, încă, cultura democratică necesară pentru a evita ca alternanţa la putere a diferitelor partide să nu afecteze continuitatea, stabilitatea aparatului administrativ şi profesionalismul funcţionarilor publici. De asemenea, guvernul actual a manifestat o mare inerţie, întârzieri şi “bâlbâieli” în legătură cu numirea noilor responsabili în diferite structuri administrative, ceea ce se reflectă negativ în rezolvarea problemelor şi buna funcţionare a administraţiei.

Aceasta, în ultimă instanţă, se va reflecta asupra performanţelor guvernării şi, deci, a aprecierii partidelor aflate la guvernare!

d) Se discută despre nevoia unor împrumuturi de la organismele internaţionale (bănci europene, Banca Mondială şi FMI). Decizia în această privinţă este foarte importantă, mai ales în ceea ce priveşte FMI, cu care avem o experienţă mai îndelungată.

Însă, indiferent de sursă, trebuie, înainte de toate, clarificate condiţiile de principiu:

- pentru ce ne îndatorăm;

 - care va fi destinaţia fondurilor;

 - în ce condiţii primim creditele respective .

O destinaţie poate fi acoperirea deficitului extern al ţării. Dar acest deficit are două componente: deficitul public şi deficitul sectorului privat.

Ar fi lipsit de raţiune ca statul să se îndatoreze pentru a acoperi deficitul provocat de sectorul privat. Statul trebuie să apeleze la împrumuturi doar pentru acoperirea datoriei publice!

Sprijinirea sectorului privat este importantă, dar nu prin subvenţii din partea statului, ci prin facilităţi şi sprijin pe plan legislativ şi administrativ (reducerea birocraţiei).

A doua destinaţie poate să vizeze obiective de investiţii în sectorul public (infrastructuri, învăţământ, cercetare, sănătate, etc.).

e) În ceea ce privesc sursele, trebuie apelat, în primul rând, la surse europene şi la Banca Mondială. Negocierile cu FMI, ţinând seama de experienţa anilor ’90, trebuie pregătite cu mare atenţie şi elaborat un mandat clar, pus de acord cu toţi factorii implicaţi şi în cunoştinţă de cauză.

Trimiterea unei delegaţii fără ştirea celor interesaţi, fără a se cunoaşte mandatul acesteia este suspectă!

Cine a decis, cu ce mandat au plecat membrii delegaţiei, cine va aproba rezultatul negocierilor şi angajamentelor asumate!

Primul implicat şi interesat trebuie să fie guvernul care, de regulă, se consultă cu BNR. Mandatul trebuie aprobat în guvern şi conducerile celor două partide implicate trebuie să fie informate! Dacă nu s-a apreciat în acest fel, este o nouă mostră de superficialitate!

8 MARTIE

 

De 8 Martie urez tuturor femeilor implinirile frumoase ale vietii, sanatate, bucurii si fericire.

 Spiritul acestei zile sa va insoteasca pretutindeni iar debutul primaverii sa va umple sufletul cu fiecare raza de soare.

 
LA MULTI ANI, impreuna cu toti cei dragi!