NOI COMENTARII (2)

5.- Sunt semnificative, in acest context, aprecierile unui vechi prieten al Romaniei, Jules Michelet, care scria, dupa infrangerea Revolutiei de la 1848, cu privire la soarta natiunilor din Europa Occidentala :

“Popoare din Occident care, timp indelungat, aflate departe de barbarie – ati cultivat artele pacii – pastrati permanent amintiri de recunostinta pentru natiunile orientale care, plasate la frontierele Europei, v-au acoperit si ferit de invaziile tatarilor, de armatele turcilor si ale rusilor ; nu uitati ceea ce datorati Ungariei, Poloniei si nefericitei Romanii”…”Romania, de la Traian pana la noi si-a ramas fidela, ancorata in geniul sau primitiv. Popor nascut pentru a suferi, natura l-a dotat cu doua lucruri care l-au ajutat ca sa reziste : rabdarea si elasticitatea. Intotdeauna aplecat, el intotdeauna s-a ridicat. Nu-l comparati cu monumentele romane, cu caile eterne care strabat teritoriul. E mai degraba vorba de rezistenta, de rezistenta puternica si supla a digurilor de fascine, in care oceanul se sparge; el ar fi zdrobit diguri de granit “.

Aceste cuvinte ale lui Jules Michelet se refereau la Romania anului 1848, in care Revolutia a izbucnit la Bucuresti, pe 23 iunie, atunci cand la Paris ea fusese reprimata in sange. Dar, aprecierile sale vorbesc despre decalajul istoric in care s-a gasit dintotdeauna tara noastra, ca si celelalte state din aceasta zona a Europei, fata de Occident, decalaj care s-a adancit in timp si care si astazi, in conditiile procesului de integrare europeana, constituie un factor defavorabil noua in efortul necesar de modernizare si de apropiere de tarile dezvoltate.

Parte componenta a acestor ramaneri in urma sunt si diferentele in conditiile de viata, de educatie, cultura si civilizatie, ca si in mentalitatile si comportamentul oamenilor.

De la aceste realitati trebuie sa pornim in toate estimarile si proiectele noastre de viitor.

6.- Cu toata consideratia pe care o acordam cu totii unor oameni de valoare din trecut (mentionati de stefanmoromete) nu trebuie sa subestimam numeroase alte personalitati din diferite domenii ale creatiei intelectuale, inclusiv din perioada ultimilor 60 de ani. Ar fi nedrept !

Victor are dreptate cand spune ca “oameni de calitate au existat in toate vremurile”.

Sunt de acord ca ne aflam intr-o perioada dificila, din acest punct de vedere, cand sistemul de invatamant si cercetare stiintifica sunt in suferinta. Una din directiile strategice pentru perioada viitoare, componenta obligatorie pentru reducerea decalajelor si apropierea de tarile dezvoltate, trebuie sa fie tocmai modernizarea si ridicarea nivelului invatamantului romanesc de la cel primar pana la cel universitar si relansarea cercetarii stiintifice si a creativitatii, punand in valoare factorul cel mai important – potentialul uman al tarii.

7.- Problema ridicata de Ovidiu privind “sfarsitul capitalismului”, nu este lipsita de sens. Tot mai multi analisti seriosi – economisti si sociologi din Statele Unite si Europa, vorbesc despre faptul ca actuala criza nu este una obisnuita, ciclica, a economiei capitaliste si ca ea reprezinta o criza profunda, de sistem, care marcheaza pe deoparte incheierea unui ciclu istoric – al economiei capitaliste, inceputa cu 500 de ani in urma prin aparitia capitalului camataresc, apoi a celui comercial, dezvoltat sub forma capitalului industrial, care a propulsat civilizatia tehnologica, industriala si in fine amplificat prin forta capitalului financiar de astazi. Pe de alta parte, ei considera ca aceasta criza va duce in mod obligatoriu la modificari de esenta a sistemului, ducand la promovarea unor structuri specifice unei faze post-capitaliste de dezvoltare.

Se poate constata ca finalul secolului XX si inceputul secolului XXI a infirmat si eliminat doua tendinte extreme :

a.- falimentul sistemului socialismului de stat, care a ignorat piata, incercand sa o substituie prin preluarea de catre stat a reglarii fenomenelor economice – ceea ce s-a dovedit o mare eroare, cauza esentiala a falimentului acestui sistem.

Piata nu s-a nascut odata cu capitalismul si nu se identifica cu acesta. Ea a aparut la inceputurile civilizatiei, odata cu aparitia primei diviziuni a muncii – aparitia agriculturii. Capitalismul nu a facut decat sa extinda relatiile de piata la scara intregii societati si sa cupleze intreaga economie mondiala la acest proces care in zilele noastre, prin extinderea globalizarii, duce la integrarea tuturor economiilor nationale si regionale intr-o piata mondiala unica. Deci, este de asteptat ca relatiile de piata sa stea si in viitor la baza relatiilor economice, intr-o faza post-capitalista a dezvoltarii acestora.

b.- actuala criza evidentiaza falimentul altei extreme – fetisul pietei si eliminarea statului din economie. Din nou, ca si pe vremea lui Roosvelt, dupa marea criza economica din anii 1929-1933, s-a apelat la stat pentru a scoate economia din criza.

Deci, adevarul este undeva la mijloc, iar teoria si practica economica trebuie sa evidentieze caile de imbinare a rolului pietii cu a unor factori de corectare a efectelor negative ale acesteia (indeosebi in ce priveste polarizarea sociala, marile discrepante dintre state, dintre bogati si saraci).

In conditiile extinderii relatiilor democratice la scara nationala si mondiala, oamenii nu mai pot accepta un sistem care sa se sprijine pe mari discrepante sociale.

In plus, omenirea se afla in fata unor noi provocari, legate de marile conflicte dintre societate si natura – generate, pe deoparte, de o proasta gestionare a resurselor naturale, de risipa acestor resurse (chiar relatiile de piata au stimulat risipa ) ca si, pe de alta parte “efectele secundare”, de ordin calitativ – prin poluarea factorilor de mediu si agravarea unor fenomene la scara planetara – incalzirea globala si schimbarile climatice.

Toate acestea reclama schimbari structurale in ce priveste functionarea societatii, relatiile sociale, relatiile internationale, care sa asigure, pe deoparte, o democratie reala, benefica tuturor si eliminarii marilor discrepante din lumea de azi, la scara nationala si internationala si pe de alta parte, o mai buna gestionare a Planetei si a resurselor sale, care trebuie privite ca un patrimoniu comun al tuturor oamenilor care traiesc pe Planeta noastra.

8.- Apreciez cele sugerate de cei mai multi - Maria Barbu, disica, ancaf, Gabriela Savitsky, Ovidiu, ionborgo42, krudus, curent01, dan musetoiu, ioanastefan, anca, Sibilla, Mihnea Georgescu, Victor, - privind rautatile unor comentarii si “calitatea” autorilor lor. Eu, de regula, ii ignor. Uneori, insa, se impun unele raspunsuri pentru limpezirea unor lucruri, nu pentru lamurirea autorilor, ci a oamenilor de buna credinta.

Eu va multumesc tuturor pentru aprecieri si interventii.

NOI COMENTARII (1)

Discutia iscata in jurul comentariilor mele din Jurnalul National este interesanta. Timpul nu-mi permite sa ma refer mai pe larg la diferitele opinii si intrebari. Insa, interventiile colegilor de blog contin raspunsuri explicite sau implicite, la cele mai multe din problemele ridicate.

1.- La comentariile lui cirlovacristian si stefanmoromete , dar si ale altor colegi, cred ca am raspuns pana acum, in repetate randuri.

In primul rand, in ce priveste procesul in sine al prabusirii sistemului din care am facut parte – nu numai la noi, ci in toate fostele tari “socialiste” din Europa . Oare de ce s-a produs el? (pentru a raspunde lui stefanmoromete - de ce a fost nevoie de asa ceva?); deci, au fost cauze obiective, profunde, comune tuturor acestor tari si, acestui sistem “socialist de stat” care au dus la prabusirea sa !
De ce in celelalte tari a fost posibila o trecere relativ pasnica, in timp ce la noi, nu s-a putut decat printr-o izbucnire violenta a revoltei populare ? – aceasta s-a datorat trasaturilor specifice si caracterului dur al dictaturii lui Ceausescu! In acest context, incercarile de a-l justifica pe Ceausescu si de a-i face, intr-un fel, apologia, sunt total deplasate ! E o vorba din popor – “dupa razboi, multi viteji se arata”! Numai cine nu a trait zilele si noptile dramatice din DECEMBRIE poate pune la indoiala necesitatea procesului si executiei cuplului Ceausescu – in acele conditii improvizate si in climatul respectiv. Orice intarziere ar fi insemnat continuarea sacrificarii de vieti omenesti ! Aceasta a fost situatia in care am fost obligati sa luam decizia respectiva.

Am spus, nu odata. Din punct de vedere politic, sigur ca ar fi fost mai avantajos sa fi organizat un proces normal. Eu am si afirmat ca, poate cea mai buna pedeapsa ar fi fost sa ramana in viata si sa vada singuri consecintele politicii lor si ale regimului opresiv pe care l-au promovat !

emigrantul probabil ca nu era in tara, daca poate face asemenea afirmatii.

2.- Nici eu nu sunt de acord cu modul simplist de abordare a trecutului si cu negarea totala a unor lucruri infaptuite in beneficiul unor categorii largi de oameni, in anii socialismului de stat – inclusiv accesul la invatamant a unor mari categorii de tineri lipsiti de mijloace materiale, si multe altele. Pentru multi oameni, inclusiv pentru cei ce au constituit forta motrice a Revolutiei – muncitorimea industriala, care a avut rolul decisiv in rasturnarea regimului Ceausescu (atat la Timisoara, cat si la Bucuresti) ca si pentru tineri, in general, perioada de dupa 1989 a insemnat pierderi in plan material: disparitia de locuri de munca, disparitia unor elemente de protectie sociala, reducerea accesului la o locuinta asigurata de stat, la case de odihna in statiuni de munte si la mare, cresterea ponderii cheltuielilor de intretinere raportate la venituri, etc.

De ce toate acestea? – formula politicianista utilizata in toti acesti ani si repetata si acum “Iliescu e de vina!” ! sau “FSN, PDSR, PSD” este si simplista si greu de acceptat de catre oameni seriosi. Ea foloseste, deci, unor campanii electorale si unor interese anume!

Pentru ca aceleasi fenomene, in moduri si forme diferite, s-au intalnit in toate tarile care au trecut prin acest proces, inclusiv Rusia si fostele Republici sovietice, devenite state independente.

Este vorba, de efectele unui proces amplu, de dimensiuni istorice, care insotesc o prabusire de sistem si dificultatile pe care le comporta intreaga restructurare a societatii !

3.- cirlovacristian imi reproseaza ca, dupa anul 2000, “nu am luat fraiele in mana” si am permis, deci, extinderea fenomenelor de coruptie, printre altele ! Adica, ar fi trebuit sa apelez la un regim de “mana forte”? Chiar sa fi vrut cineva, ar fi fost oare posibil asa ceva? Asta ar fi insemnat negarea obiectivelor Revolutiei din Decembrie 1989.

Ovidiu in acelasi spirit, crede ca Ceausescu ar fi rezolvat mai simplu toate aceste fenomene! Este iluzia pe care o creaza, in general, unor oameni, ideea ca dictatura este mai eficienta decat democratia.
Winston Churchill spunea, la vremea sa, ca “democratia comporta multe imperfectiuni si inconveniente, dar ca, totusi, nu s-a nascut inca ceva mai bun ! “

Oamenii au iesit in strada in 1989, atat datorita deteriorarii conditiilor materiale, in cursul anilor 1980, pe care o descrie atat de bine stefanmoromete, cat si datorita atmosferei insuportabile de suspiciune si ingradire a libertatii de gandire si de exprimare –amplificate de manifestarile caricaturale ale cultului personalitatii.

Asa ca este total de neinteles alimentarea nostalgiei dupa Ceausescu si regimul sau !

4.- Totul este cum sa facem functionale si eficiente libertatea castigata, democratia si statul de drept.
Cum sa solutionam problemele complexe ale vietii economice si sociale, in contextul intern si international – inclusiv al efectelor crizei financiare si economice mondiale si ale proceselor de integrare europeana si de globalizare.

Aceasta este marea problema, la care, din pacate, competitia politica de la noi si naravurile care au insotit si insotesc alternantele la putere, goana dupa functii si privilegii, clientelismul si nepotismul – constituie elemente in plus de denaturare a raporturilor umane si impiedica promovarea valorilor reale si eliminarea fenomenelor de parazitism social, la care se adauga trasaturile de fond ale “capitalismului salbatic”, specific acestei faze, tuturor tarilor emergente care au mostenit o mare ramanere in urma in dezvoltarea lor fata de tarile capitaliste dezvoltate.

PRECIZARE

In textul partii a II-a din materialul publicat in Jurnalul National “Revoluţia din decembrie şi detractorii ei” s-a strecurat o eroare de tipar.

Astfel, la paragraful “Eu cred ca, in ciuda inconvenientelor de imagine, masura in sine, in conditiile date, a fost necesara si, in ultima instanta, benefica – pentru curmarea pierderii de alte vieti omenesti.

N-au nici un temei supoziţiile autorilor, cum că procesul şi execuţia ar fi avut loc şi ca urmare a unor presiuni din stradă. “

se va citi corect:

N-au nici un temei supozitiile autorilor, cum ca procesul si executia ar fi avut loc si ca urmare a unor presiuni din afara tarii.

Fac cuvenita corectie si datorita erorii de interpretare pe care am observat-o, dealtfel si la intrebarea lui Ovidiu .

 

Am postat textul integral (partea I si II) in Pagini – Lucrari publicate

PE MARGINEA COMENTARIILOR

 

Privind “Revoluţia din decembrie şi detractorii ei „

1. – Ovidiu  mă întreabă în legătură cu un text din cartea profesorului Scurtu. Ce aş avea eu de comentat în legătură cu citatul prezentat privind un episod din cele ce se petreceau în ziua de 22 decembrie 1989, cand studioul IV al TVR, a devenit „o tribuna vie” a Revoluţiei? 

Ca,  Cico Dumitrescu, la apariţia sa, mi s-ar fi adresat să vin la Televiziune, vorbeşte doar de faptul că eram, la vremea respectivă, o figură şi un nume cunoscute şi că unii oameni, în acele momente dramatice, îşi puneau speranţe în mine, ca factor catalizator. Dar, eu m-am dus la Televiziune nu la chemarea lui Cico Dumitrescu sau a altora! Am plecat din Casa Scânteii, însoţit de unii colaboratori din Editura Tehnică şi câţiva angajaţi din Consiliul Culturii, cu gândul de a merge spre Televiziune (am făcut doar o scurta oprire acasă, nu departe de Televiziune, pentru a-mi parca maşina şi a o lăsa acasă). În rest, sunt multe alte episoade care au fost reluate de TVR, altele despre care s-a scris. Eu m-am oprit la ceea ce mi s-a parut mai semnificativ.

S-au spus de-a lungul vremii şi multe neadevăruri.

Într-o carte de convorbiri cu Vartan Arachelian, Petre Roman, spre exemplu, relatează un episod, de-a dreptul inventat si anume ca : atunci când era el în Televiziune, cineva ar fi remarcat prezenţa lui Corneliu Coposu şi că ar fi asistat la o reacţie negativă din partea mea şi a lui Alexandru Bârlădeanu, care ne-am fi opus admiterii lui Coposu în Studioul IV.

Afirmaţia conţine mai multe neadevăruri: noi nu am fost împreună, în acelaşi moment, în Studioul IV (nici eu cu Petre Roman, nici cu Bârlădeanu).

Într-o alta relatare a sa, Petre Roman repetă acelaşi neadevăr, de asta data, nu la Televiziune, ci în sediul C.C., în seara de 22 decembrie, când lucram într-un birou la redactarea Comunicatului către ţară al CFSN. Or, se pare că domnul Coposu nici măcar nu a fost în sediul C.C. în acel moment.

Domnul Coposu , potrivit relatării profesorului Ion Scurtu, în aceeaşi carte despre Revoluţie,  menţionează că, în ziua de 22 decembrie după-amiază, ar fi dorit să pătrundă în studioul TVR, dar că nu a reuşit (era, într-adevăr, foarte mare aglomeraţie). Că mi-ar fi trimis mie un bilet la care nu ar fi primit răspuns. El pretinde ca cineva ar fi facut o selectie la intrarea în studio şi că, deci, conducătorul PNŢCD nu a putut să se adreseze prin intermediul Televiziunii cetăţenilor ţării.

Această interpretare este total nerealistă.

În zona studioului si în curtea Televiziunii era o asemenea aglomerare încât nimeni nu putea face niciun fel de ordine! Eu eram o figură relativ cunoscută şi am fost aproape “luat pe sus” când am ajuns si am fost îndrumat spre Studioul IV. Cu acest prilej, practic, m-am şi desprins fără să vreau de colegii cu care venisem la Televiziune. Despre existenţa domnului Coposu eu nu aveam în acel moment nici o informaţie. Nu auzisem, pur şi simplu, de acest nume si probabil că acest lucru era valabil pentru toţi cei adunaţi acolo. Ca mi-ar fi trimis un bilet – nici nu vad cum si nici unde să mi-l trimită. Atunci, eu eram, ca şi toţi ceilalţi, o persoană particulară. Nu aveam niciun fel de pozitie oficiala. Şi nu de “audienţe” aveam atunci timp. Şi în ce calitate le-aş fi dat? Nici nu ştiam ce se va petrece si ce va urma. Pentru prima oară m-am întâlnit cu domnul Coposu în fruntea unei delegaţii a conducerii PNŢCD, în ziua de 10 ianuarie 1990, la sediul „CFSN”, în clădirea din Piaţa Victoriei. Atunci le-am şi propus, domnului Coposu şi delegaţiei, să-şi desemneze reprezentanţi care să intre în componenţa CFSN – ceea ce dânşii au refuzat. In schimb, mi-au propus să accept să particip la viitoarele alegeri în fruntea listei PNŢCD, ceea ce eu am refuzat cu amabilitate, spunându-le chiar că noi ne ocupăm de masurile pentru normalizarea situaţiei din ţară şi nu ne gândim încă la organizarea viitoarelor alegeri.

Vedeti deci cum circula unele informatii si cum se deformeaza faptele si adevărul! 
 

2.- Stupefiante sunt, insa, unele comentarii de pe forumul Jurnalului Naţional în legătură cu articolul pe care l-am publicat, aparţinand unor oameni dominaţi de ura si de încrâncenare, care se ascund sub anonimat.

Nu mă aşteptam ca, după 20 de ani, să se mai întreţină asemenea porniri instinctuale, iraţionale, primitive. Aş menţiona două categorii de reacţii: pe de o parte, cele aparţinând unor nostalgici ai ceauşismului şi, pe de altă parte, ale unor oameni ostili, rămaşi la nivelul sloganurilor primitive (anticomuniste) din perioada campaniei electorale din 1990, vehiculate în Piaţa Universităţii. Ele nici nu merită comentarii.  
 

Un „obraznic” îşi permite să repete o mârşăvie, punând la îndoială originea românească a soţiei mele, bănuind ca ar fi “rusoaică”, cu numele probabil de “Nataşa”. Ţin să îl dezamăgesc. Soţia mea este româncă get-beget – şi bucureşteancă. Ea s-a născut şi a copilărit în cartierul Giuleşti-Crângaşi. Numele său de fată era Şerbănescu Elena (Nina). Mama sa – Maria, tatăl – Anghel, o sora mai mare – Maria. Cred că nu mai e nevoie de alte detalii.  

În aceeaşi notă unii imi atribuie mie o denumire inventată – Ilici - pentru a consacra fabulatia mincinoasă privind legaturile mele cu Rusia, cu KGB-ul, etc. Niciodată, nimeni nu m-a numit astfel. Numele consacrat, în familie şi printre prieteni a fost intotdeauna Ionel. Până şi colegii mei ruşi, de la Institutul Energetic din Moscova, unde am studiat între anii 1950-1954, îmi spuneau tot Ionel (scriindu-mi numele în grafie chirilică, cu semn moale dupa l).  

De asemenea, se da „o semnificatie cu substrat” unor fotografii apărute în presă împreună cu familia Ceauşescu, aflat în 1976 într-un week-end la Iasi, punand întrebarea, “cu tendinta”, ce fel de „disidenţă”  făceam eu dacă “ii organizam concediul” familiei Ceauşescu?. 

Nu era niciun fel de concediu. Era un moment de răgaz al şefului statului (de atunci) pe parcursul unei vizite oficiale in judet. Eu indeplineam o simpla functie de gazdă. Nu trebuie căutate alte semnificaţii şi nici speculate în acest fel unele materiale fotografice.

Dar ticăloşia unora nu cunoaşte margini!

În schimb, am apreciat poziţia corectă exprimată de cativa participanti activi la evenimentele revoluţionare din Bucureşti şi Timişoara, care, pe bună dreptate, îşi manifesta şi surprinderea şi dezavuarea la asemenea ieşiri lipsite de respect în faţa unui moment inaltator din istoria noastră recentă. Am remarcat in acest sens obiectivitatea interventiei lui krudus cu care deseori am dialogat pe blogul meu.

SEMNAL

Semnalez aparitia, incepand din 17 februarie a.c. in JURNALUL NATIONAL a materialului :

Special

ION ILIESCU/Revoluţia din decembrie şi detractorii ei (I)

“În acest an vom aniversa 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, care a determinat răsturnarea regimului dictatorial al lui N. Ceauşescu şi trecerea României spre democraţie şi stat de drept. În tot acest răstimp s-a desfăşurat o amplă campanie de contestare şi denigrare atât a Revoluţiei, cât şi a liderilor săi, nu doar din partea nostalgicilor vechiului regim, ci şi a forţelor de dreapta, din interior şi din afară. “

 …………

“Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, face unele comentarii pe marginea cărţii “De la regimul comunist la regimul Iliescu”, un volum de dialoguri între fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu, şi istoricul A.M. Stoenescu. Prezentăm integral aceste comentarii, începând de astăzi. “(J.N.)

  Cei interesati, pot citi evenimente traite adunate sub titlurile :

- SPIONAJUL,LUAT PRIN SURPRINDERE
- ATACURI DENIGRATOARE
- RELAŢIA CU SOVIETICII;O OBSESIE
- “NU S-A ÎNCERCAT NICI MĂCAR RECRUTAREA MEA”
- DIVERSIUNEA TERORISTĂ
- RETICENT LA SPECULAŢII

Dupa aparitia intregului material in Jurnalul National (in trei numere consecutive) voi incerca si postarea sa pe blog, in Pagini

RASPUNSURI SI COMENTARII

Mihnea Georgescu -
1.- Exact, este chiar “MARELE ŞOC”;
2.- Este intr-adevar remarcabil faptul ca, desi au trecut 60 de ani, ne face placere sa ne intalnim, fostii colegi de clasa. E pacat, asa cum spui, ca asemenea traditii sunt mai rare si ca noile generatii cunosc un adevarat proces de instrainare. Fenomenul are caracter mai general si in ceea ce priveste solidaritatea umana, spiritul de intrajutorare intre vecini atat in mediul urban, cat si in cel rural. A fost caracteristica drama batranei decedata in casa ei de cateva saptamani, de care vecinii nici macar nu se sesizasera.

George Serban -
De acord cu aprecierile pe care le-ai facut precum si cu ale celorlalti colegi de pe blog : Sibilla; daculliber ; ancaf; Gabriela Savitsky privind activitatea Corinei Cretu si a altor europarlamentari socialisti romani.

Adrian Severin marcheaza deasemenea o prezenta activa.
Prestatia sa la emisiunea TV – “ZIG-ZAG” cu Ion Cristoiu, derulata duminica,15 februarie a.c. a fost remarcabila.

Ioan-Mircea Pascu are prezente in presa calificate si pertinente.

Rovana Plumb trateaza deseori unele probleme cu caracter social, indeosebi, protectia copiilor.
Apropierea alegerilor europarlamentare este un prilej de a aduce mai activ in fata opiniei publice problemele specifice ale relatiilor noastre cu Uniunea Europeana iar europarlamentarii sunt cei mai informati in acest domeniu.
3.- Incitarea ideii de “autonomie pe criterii entice” este bineinteles total anacronica si nu contribuie decat la tensionarea climatului in zonele respective.

Asa cum subliniaza multi interlocutori, nu aceasta este problema de fond a vietii oamenilor din judetele ardelene – nici macar din secuime.

Oamenii simpli romani si maghiari au trait si traiesc impreuna in buna intelegere.

Altii incita asemenea stari de lucruri.

Sa vorbesti de lipsa de drepturi ale minoritatii maghiare in Romania este un non-sens. Mai degraba e valabila situatia semnalata si de presedintele Basescu, a inlaturarii din administratie (primarii si consilii judetene) din judetele locuite de secui a functionarilor romani.
In aceasta se vede paradoxul pozitiei reprezentantilor UDMR si altor lideri maghiari care reclama in judete si localitati cu populatie minoritara de minimum 20%, prezenta unor functionari care sa vorbeasca limba minoritatii respective. Dar ei, cel putin in judetele Harghita si Covasna nu sunt deloc sensibili fata de cei 20 – 30% de romani si de lipsa unor functionari romani in administratia locala.
Deci, de ambele parti este nevoie ca aceste probleme sa fie tratate cu seriozitate si responsabilitate, pentru a nu provoca tensiuni artificiale.
Pe liderii maghiari ar trebui sa-i preocupe si faptul ca plecarea unor cadre didactice romane, calificate, din zona a diminuat invatarea limbii romane de catre copiii maghiari, care astfel vor avea un handicap in integrarea lor in societatea romaneasca.

SCURT COMENTARIU

 

Sunt de apreciat pozitiile exprimate de Corina Cretu, atat in Parlamentul European, reflectate si pe blogul sau, cat si in emisiunea de la postul de televiziune B1TV, alaturi de reprezentantul UDMR in cadrul grupului europarlamentar, Iuliu Winkler, in legatura cu unele pozitii ale reprezentantilor minoritatii maghiare in Parlamentul European, dar si in legatura cu resuscitarea unor stari de spirit in jurul asa-numitei “autonomii teritoriale pe principii etnice” (autonomia tinutului secuiesc) care contravin prevederilor esentiale ale Constitutiei Romaniei privind unitatea si indivizibilitatea Statului National Roman.

 Pozitiile exprimate de presedintele Basescu la Covasna sunt corecte pe fond; dare ele, din pacate, vin in contradictie cu unele concesii facute, nu cu mult timp in urma, nationalistilor maghiari din secuime, ca si cu jocul dublu in relatiile cu UDMR.

 In asemenea probleme sensibile este nevoie atat de fermitate, dar si de consecventa si de principialitate.

DUPA 60 DE ANI

Astazi, 15 februarie, la Colegiul National “Spiru Haret”, am avut intalnirea traditionala anuala a colegilor de clasa.

De asta data, ea marcheaza pentru noi trecerea a 60 de ani de la absolvirea liceului. De fapt, noi am terminat ultima clasa de liceu la alte scoli.

In urma reformei invatamantului din 1948, liceul “Spiru Haret”, liceu de baieti, a fost transformat, nu stiu pe ce considerente, in liceu de fete. De aceea am fost obligati, in ultima clasa, sa plecam la alte licee. Eu, impreuna cu cativa colegi am terminat la Colegiul National “Sfantu Sava” (devenit Liceul nr.1). Interesant este insa ca in ciuda acestor dispersari am ramas cu totii mai legati de liceul “Spiru Haret” decat de cele unde am terminat si am sustinut si examenul de bacalaureat.

Prima intalnire a noastra, la initiativa unuia dintre colegi (care a decedat intre timp) am avut-o la 20 de ani de la absolvirea liceului. Atunci, ne-am adunat in numar destul de mare, peste 30 din cei 45 colegi de clasa. Mai erau in viata si cativa profesori, in frunte cu fostul director al liceului, profesor de limba romana, George Serban (unchi din partea tatalui al lui Octavian Paler, si el fost elev al liceului).

Acea prima intalnire a fost si cea mai socanta pentru noi : ne despartisem adolescenti de 19 ani si ne-am reantalnit barbati, oameni maturi, care cu inceput de chelie, care cu kilograme substantiale in plus.

De atunci a devenit traditie aceasta intalnire anuala.

Astazi, din clasa noastră, au participat : unul dintre cei mai buni chimisti români, Carol Cristescu, onorat cu trei premii ale Academiei, pictorul Radu Costinescu, economistul Emanuel Reicher, mare maestru la şah de la 19 ani, avocatul Nicu Iacob si mai mulţi ingineri ca şi mine, Ion Ştefan Constantin, Horia Ionescu, Titus Ionescu, Cucuta, Capraru (geolog petrolist de formatie). Am remarcat si 12 absente: 7, plecati peste hotare iar 5…nemotivati!

Eu am lipsit un numar de ani – intre 1971 si 1980, ani in care am lucrat la Timisoara si la Iasi, dupa care am revenit la aceste intalniri.

Devenise deasemenea o traditie a liceului si organizarea unor sesiuni ale elevilor cu participarea unor fosti elevi si profesori, in ziua de 12 decembrie – ziua Sfantului Spiridon, patronul spiritual al Liceului. La aceste reuniuni am luat parte si inainte si dupa 1989.

Intalnirile noastre au un caracter foarte deschis, amical. Ne prilejuiesc amintiri din anii de liceu, evocari ale unor intamplari, ale colegilor si profesorilor disparuti, ca si schimburi de pareri pe teme din cele mai diverse.

Si de aceasta data, intalnirea noastra a durat peste trei ore.

Un moment distinct a constat in prezenta la intalnire a directoarei liceului de la sfarsitul anilor 1980, care si-a amintit modul brutal in care a fost anulata sesiunea din 12 decembrie 1988 (care era consacrata si implinirii a 70 de ani de la Marea Unire din 1918).

Conducerea liceului facuse pregatiri speciale, invitand un numar mare de fosti elevi si profesori, multe personalitati cunoscute. Se pregatise si un numar special al revistei liceului – “Vlastarul” , revista initiata de Mircea Eliade, si el fost elev al liceului, si in care urma sa apara si un material scris de mine. Se tiparise si un program al manifestarilor, cu mentionarea numelor personalitatilor care isi anuntasera prezenta. In aceasta a constat probabil “imprudenta” conducerii liceului. In Program era anuntata si prezenta mea, pe atunci director al Editurii Tehnice, aflat insa sub un regim de supraveghere stricta din partea structurilor politice si de securitate. Conducerea municipala de atunci a PCR a considerat aparitia mea inacceptabila si a gasit cu cale sa suspende manifestarea, conducerea liceului fiind obligata sa anunte ca “are loc o actiune de deratizare”. Revista deasemeni a fost interzisa.

Asta s-a petrecut acum 20 de ani, ca sa ne reaminteasca intrun fel in ce climat ne aflam. Aceasta exprima dealtfel degradarea climatului si a starii de spirit din tara in acei ani, care s-a transformat in explozia sociala care a izbucnit in decembrie 1989, deci numai dupa un an, la inceput la Timisoara si apoi la Bucuresti, caracteristica Revolutiei Romane care a dus la prabusirea regimului Ceausescu si la trecerea tarii spre democratie si stat de drept.

Valentine’s Day

14 februarie, marcheaza în tradiţia occidentală Valentine’s Day – Ziua Îndrăgostiţilor.

În Franţa o ţară tradiţional catolică, Valentine’s Day este cunoscut simplu drept Sfantul Valentin si este sarbatorita la fel ca si în restul ţărilor occidentale.

În Suedia este denumită “ziua tuturor inimilor” .

În Slovenia, o zicala spune că Sfantul Valentin “aduce cheile rădăcinilor”, fapt pentru care, plantele şi florile încep să crească.

Valentine’s Day a apărut şi în Coreea si Japonia ca o zi în care mai mult femeile şi mai puţin bărbaţii dăruiesc bomboane, ciocolată şi flori.

În România, sărbătoarea tradiţională pentru iubire este Dragobete (denumire derivata din cuvantul “dragoste”) si este marcata pe 24 februarie.
Indiferent de zona, un lucru este clar :
DRAGOSTEA PENTRU SEMENI INVINGE!

IN MEMORIAM

Tragedia cutremuratoarea ce a curmat firul vietii tanarului handbalist roman Marian Cozma reprezinta o pierdere irecuperabila pentru intreaga lume a sportului, pentru familie si pentru noi toti.

Spiritul civic a fost din nou infrant de violenta si acte profund reprobabile.

Fie ca memoria tanarului Marian Cozma ca si a lui Gheorghe Dumitru Lala, cel ce a pierit in aceleasi conditii tragice la Brasov, sa renasca spiritul de solidaritate umana pentru ca asemenea fapte abominabile sa nu se mai petreaca.

Pioasa amintire si sincere condoleante !