Scrisoare deschisă către membrii si simpatizanții PSD

28/11/2014

Dragi prieteni,

Voi fi extrem de direct. Am participat la ședința Biroului Executiv Central al PSD din 27 noiembrie 2014, prezentând colegilor din conducerea partidului un apel la rațiune și la sinceritate.

PSD trece printr-un moment dificil, după pierderea alegerilor prezidențiale. În cei douăzeci și cinci de ani care au trecut de la Revoluția din Decembrie 1989 nu este singurul moment de acest gen. Și nu este PSD singurul partid care trece prin astfel de momente. Important este să fim solidari, să înțelegem de ce am pierdut, unde am greșit, și să luăm decizii în consecință. Înainte de a căuta vinovați, avem de căutat soluții pentru problemele cu care ne confruntăm.

Din păcate, ieri am avut parte, în locul unei analize, de o măsură extremă: excluderea din partid a trei membri ai Comitetului Executiv, masură care nu a rezolvat niciuna dintre problemele partidului. De fapt, ea nu a făcut decât să le agraveze. Este motivul pentru care am votat împotriva excluderii celor trei colegi: Mircea Geoană, Marian Vanghelie și Dan Șova. Nu cred că delictul de opinie are ce căuta printre valorile unui partid democratic. În același timp fac un apel la cei trei excluși din partid: să nu se lase antrenați, în perioada urmatoare, în acțiuni îndreptate împotriva partidului. Ar face rău, crezând că fac un bine.

Mai grav decât acest gest pripit este faptul că liderii partidului nu înțeleg ce le reproșează cu adevărat membrii și simpatizanții PSD. Este vorba despre faptul că, de la o vreme, și mai ales în campania electorală care a trecut, PSD a evitat cu obstinație să-și asume identitatea sa de stânga, social democrată. Da, personal, am susținut formarea USL, și alianța cu PNL. Am susținut guvernarea PNL, până în 2008. Am făcut toate astea condiționat, insistând pentru păstrarea identității noastre ideologice, de social-democrați, lucru care, până la un punct, s-a întâmplat.

Acum se conturează la vârful partidului scuza că Victor Ponta ar fi pierdut pentru că eu aș fi comunist, ceea ce ar afecta imaginea partidului. Este o mizerie, și un act de lașitate, lucruri pe care nu le pot înțelege și accepta. Cu explicația asta toți cei care trebuie să-și asume responsabilități pentru insucces sunt exonerați de orice raspundere. Fuga de răspundere nu este o soluție.

PSD este partidul Revoluției, prin filiația FSN-FDSN-PDSR-PSD. Prin Revoluție, România a făcut cea mai radicală ruptură de comunism din Estul Europei. Că partidul n-a știut să spună apăsat aceste lucruri, e greșeala noastră. Dar este de neînțeles lipsa de reacție a partidului atunci când oameni care nu știu nimic despre trecut, în afară de etichetele puse de adversarii noștri, strigă ”Jos comunismul!” într-o țară care suferă grav de pe urma exceselor și eșecurilor capitalismului. Este și mai de neînțeles-și de neacceptat-ca necesara critică a aceluiași capitalism să fie mai articulată, și mai pertinentă, la oameni de dreapta, decât la reprezentanții partidului nostru.

Așadar, refuz să primesc lecții de la oameni care cred că și-au cumpărat un partid, PSD, și îl conduc, direct sau prin interpuși, ca pe o corporație. PSD nu este proprietatea nimănui. PSD nu este o investiție, și nici programul său politic nu se confundă cu un plan de afaceri. Iar guvernarea nu este un profit, care trebuie maximizat cu orice preț. Această viziune caricaturală ne-a făcut mai mult rău decât orice altceva în această campanie electorală. Dacă vom continua pe drumul ăsta, eșecul nu este departe. Viața oamenilor nu se reduce doar la bani.

Nu fac parte dintre aceia care cred că săracii trebuie să fie reprezentați politic numai de săraci, că bogații nu au ce căuta la stânga politică. Pot da o lungă listă de oameni avuți, din familii aristocrate, care au făcut politică de stânga, în partide comuniste. Când am vorbit despre ”săraci și curați” mă refeream la modul în care este făcută bogăția de către unii, bogați și corupți. Le urez celor avuți cât mai multe succese în afaceri. Dar să nu amestecăm lucrurile. Dacă ai succes în afaceri nu înseamnă că ești automat un om politic. Această calitate nu se poate câștiga cu bani. Această calitate se dobândește în timp, cu multă muncă, și presupune câștigarea, și nu cumpărarea, încrederii oamenilor.

Refuz să primesc lecții și de la oameni care pun interesul personal înaintea interesului public, care nu au demonstrat nimic în politică, în schimb au reușit să îndepărteze oamenii de partid, prin aroganță și dispreț. Astfel de oameni, ajunși în fruntea partidului, sunt printre motivele pentru care românii nu l-au votat pe Victor Ponta în turul doi.

Plătim acum prețul confuziei ideologice din ultimii zece ani. Nu deplasarea spre centru o putem reproșa PSD. Ea este firească, până la urmă, ținând cont de schimbările din societate. Ce trebuie să ne reproșăm este obsesia noastră de a fi acceptați de cei de ”dreapta”, care nu ne vor accepta niciodată, pentru ca suntem adversarii lor firești. Nu pentru ei facem politică, ci pentru cei care se recunosc în valorile și principiile stângii. Și, orice s-ar spune despre noi, la guvernare am fost mai performanți decât dreapta. Dar și despre asta se pare că ne este jenă să vorbim!

Noi suntem pe cale să pierdem competiția la nivelul ideilor. Și o pierdem pentru că, deși sunt atâția oameni, tineri sau mai puțin tineri, cu studii de cea mai bună calitate, aici sau în străinătate, declarați la stânga, ei nu au cu cine comunica în PSD! Să nu ne ferim de acest adevăr dureros. Oamenii aceia au convingeri ferme și ne reproșează faptul că noi nu mai credem în valorile stângii. Ce să le spun celor care îmi reproșează asta? Ce să le spunem celor care ne reproșează structurarea partidului doar ca un instrument de exercitare a puterii, fără ideologie și fără preocupare pentru construcția ideologică?

Din păcate, în loc de programe serioase, noi le-am oferit generalități în această campanie electorală, care nu au avut nicio legătură cu agenda lor. Iar inițiativele sociale ale guvernului, câte au fost, au fost prost promovate și explicate. Chiar nimeni n-a putut combate convingător inepția pe care o auzim de mai bine de un deceniu, anume că măsurile sociale, destinare reducerii polarizării economice și sociale, creșterii justiției sociale și egalității șanselor, nu sunt ”pomeni sociale”, ci obligația unei guvernări responsabile? Că astea nu au legătură cu ciclurile electorale?

Sunt multe lecții de învățat din această înfrângere. Poate cea mai importantă este aceea că nu putem câștiga, dacă între partid și liderii lui există o ruptură. Din păcate, ea există acum. Mă tem că nu funcționează acel dialog necesar-și obligatoriu-cu activul de partid, cu organizațiile si membri de partid, cu cetatenii. Analiza trebuie să înceapă de la bază. Democrația internă de partid nu este o vorbă în vânt. Și nu e cazul s-o transformăm noi, un partid de stânga, într-o formă fără fond!

Am atras atenția, și nu o dată, asupra pericolului care apare ori de câte ori PSD guvernează, și anume ca toată lumea pleacă la guvernare, iar partidul rămâne de izbeliște. Din păcate așa este și acum, și rezultatele se văd. Trebuie să rezolvăm împreună această problemă, esențială pentru consolidarea partidului, în perspectiva alegerilor din 2016.

Conducerea PSD este prea stufoasă, și din cauza asta ineficientă. Multiplicarea centrelor de decizie duce la diluarea răspunderii și, în final, la nicio răspundere. Am devenit un partid-spectacol, iar organismele sale colegiale de conducere, forme fără fond.

Am afirmat, alături de alții, că nu cred că ieșirea de la guvernare ar fi o idee bună. Trebuie să ne asumăm în continuare această sarcină, și să guvernăm serios, fără concesii față de identitatea noastră social-democrată. Dacă vrem să rămânem cel mai puternic partid al țării, trebuie să guvernăm profesionist, în interesul cetățenilor. România are nevoie, în primul rând, de politici publice solide în domeniul social. În același timp nu este de ignorat nevoia unor măsuri de esență liberală în economie, dar și aici se impune o observație, care vine ca urmare a nemulțumirilor din societate: capitalul românesc trebuie pus pe picior de egalitate cu acela străin, și nu discriminat.

Se impune o remaniere guvernamentală, cu formarea unei echipe solide, profesioniste, coerente, care să guverneze în consecință. Avem nevoie de oameni care să nu poată fi atacați în niciun fel, nici în plan moral, nici în plan profesional.

O altă slăbiciune a PSD o reprezintă modul în care funcționează grupurile sale parlamentare. Este nevoie de o agendă de priorități și de mobilizarea exemplară la vot. Iar în acest sens, liderii de grup parlamentar au la ce să reflecteze. Dar să nu se mulțumească doar cu asta. PSD are nevoie de o schimbare radicală, de fond, a activității sale parlamentare.

Cred că trebuie să revenim la votul pe listă, măcar pentru Camera Deputaților. Iar cei care vor candida la viitoarele alegeri din 2016 să fie cunoscuți cât mai repede, pentru a asigura o componență cât mai solida grupurilor de senatori și deputați ai PSD. Același lucru este valabil și pentru candidații noștri în alegerile locale – primari, președinți de consilii județene, consilieri.

Este cazul ca, în pregătirea Congresului, să se pună în discuție o nouă ofertă politică, un nou proiect de țară, o nouă ofertă electorală. Toate astea plecând de la nevoile și așteptările oamenilor. Să nu ignorăm pe nimeni, mai mult, să nu uităm că sunt aproape opt milioane de oameni care nu au votat. De ce nu au votat? Poate pentru că nu le-am oferit o miză, un motiv să vină la vot. Electoratul se construiește, nu apare spontan. Dar mai ales se fidelizează, prin bună guvernare. Plătim consecințele a zece ani de vot emoțional, pe teme care nu au legătură cu viața oamenilor. Nu trebuie să mergem și noi pe acest drum, facil și periculos.

Nu avem de ce să ne fie rușine de identitatea noastră. Nu avem de ce renunța la valorile stângii. Trebuie să renunțăm însă la vanitate, la superficialitate, la abordarea conflictuală a problemelor din partid. Dacă ne concentrăm asupra căutării ”vinovaților”, în loc să căutăm soluții, vom eșua și în guvernare, și vom deveni un partid fără prea multă relevanță pe scena politică. De unde și apelul meu la responsabilitate și la sinceritate din partea tuturor.

Ion Iliescu

Drept la replică – “ADEVARUL” – 5 mai 2014

05/05/2014

Domnule Redactor Şef,

 

Vă rog ca, în virtutea dreptului la replică, să publicaţi următoarele, atât în legătură cu titlul interviului pe care l-am acordat ziarului dumneavoastră, cât mai ales în legătură cu afirmaţiile jignitoare şi calomnioase ale doamnei Monica Macovei, care comenta cele spuse de mine, fără să înţeleagă nimic din afirmaţiile pe care le-am făcut.

În privinţa titlului, el lasă să se înţeleagă că România are, sau a avut, o înţelegere cu preşedintele rus Vladimir Putin în legătură cu Ucraina.  Fals, şi observ că sunt destui care se mulţumesc să citească doar titlul, şi să comenteze aberant, pentru a fi politicos. Da, România a avut o înţelegere cu Federaţia Rusă, privitoare la normalizarea relaţiilor, în urma vizitei pe care am făcut-o la Moscova, în 2004. Reamintesc, pentru că se uită, sau nu se ştie, că una dintre condiţiile aderării la UE şi la NATO este aceea de a nu aduce în sânul celor două organizaţii conflicte care ar putea să le implice. România a făcut eforturi pentru a normaliza relaţiile cu Ungaria, vezi Tratatul semnat cu această ţară, care a permis reconcilierea, după modelul franco-german, sau acela cu Ucraina, semnat înaintea summitului NATO de la Madrid, din 1997.

Imediat după invitarea României de a adera la NATO, în noiembrie 2002, la Praga, preşedintele George  W. Bush îndemna România, în discursul său din Piaţa Revoluţiei, să fie o punte către Federaţia Rusă. De fapt, era o invitaţie la normalizarea relaţiilor cu Moscova, care ar fi permis şi o stabilizare a crizei transnistrene. Nimeni nu poate ignora faptul că Federaţia Rusă este atât parte a problemei transnistrene, cât şi parte a soluţiei la această criză, lucru valabil şi în cazul Ucrainei. Pentru a putea fi parte a soluţiei crizei transnistrene, România trebuie să aibă o relaţie normală cu Moscova. Asta a fost ”înţelegerea” cu Putin, care, ca şi mine, ce reprezentam statul român, nu se reprezenta pe sine, ci statul rus. Acum ar fi fost în avantajul României ca acest proces de normalizare să fi fost dus la capăt, pentru că am fi reuşit să ajutăm mai consistent Republica Moldova în criza transnistreană.

Remarc cu îngrijorare faptul că, din motive miop electorale, se încearcă stimularea fricii că România va fi atacată de ruşi. Şi, pe acest fond, se foloseşte în campanie retorica rusofobă în scop electoral. Uităm un fapt esenţial: suntem membrii celei mai puternice alianţe politico-militare, şi nu văd vreo naţiune sau alianţă capabile să atace sau să intre în conflict armat cu NATO sau cu una dintre ţările membre ale NATO.

Conceptul de securitate colectivă funcţionează: NATO, respectiv SUA, şi-au întărit prezenţa în România. Tocmai pentru că NATO are această forţă, Alianţa poate determina părţile implicate în conflictul din Ucraina să negocieze. Violenţa nu rezolvă nimic. Iar pierderile de vieţi omeneşti sunt o tragedie, indiferent cărei părţi aparţin.

Voioşia războinică a unor politicieni şi oameni publici din România este de neînţeles şi de neacceptat. NATO este o alianţă defensivă, şi are instrumentele pentru a descuraja orice adversar.

Cât priveşte afirmaţiile doamnei Monica Macovei: ”Dacă tovarăşul Iliescu spune că nu ne paşte un război, asta arată încă o dată simpatiile lui din tinereţe şi anume prosovietice şi procomuniste. Aduc aminte românilor că în decembrie ‘89, când se murea la Timişoara, Bucureşti, Sibiu şi în alte oraşe, Iliescu a spus ţării că va chema trupele Uniunii Sovietice ca să apere România”.

Ele dovedesc, pe lângă o crasă lipsă de bun-simţ, mizeria morală a unui personaj ajuns, nu se ştie cum, să facă politică şi să reprezinte România într-o Uniune Europeană ale cărei valori nu le înţelege.

Spre deosebire de doamna Macovei, trecutul meu este public şi bine cunoscut. Dar să dea lecţii de anti-comunism şi de democraţie un fost procuror ceauşist, care îşi ascunde cu grijă acest trecut, este deja prea mult. Vrea, nu vrea, a fost şi domnia sa o ”tovarăşă”. Şi constat că n-a evoluat până la stadiul de “doamnă”! Cât priveşte invitarea trupelor sovietice în România, în decembrie 1989, aceasta este o minciună ordinară. Acest lucru nu s-a întâmplat: nu am vorbit cu Gorbaciov şi nu i-am cerut să intervină militar în România. Acest lucru îl confirmă şi Mihail Gorbaciov, care spune foarte clar că nimeni de la Bucureşti nu i-a cerut să intervină în decembrie 1989, imediat după fuga lui Ceauşescu şi nici în zilele care au urmat. Gorbaciov adaugă că Moscova decisese înainte de schimbările din Europa de Est, din 1989, ca URSS să nu mai intervină în exterior, în evenimentele din alte ţări. Lipsa acestei cereri este recunoscută, implicit, de fostul ministru de externe al URSS, Eduard Şevardnadze, în Memoriile sale.

Văd că şi la doamna Macovei există această obsesie a ”loviturilor de stat”. Nu, Revoluţia Română nu a fost o lovitură de stat, aşa cum nici suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu a fost o lovitură de stat, indiferent de minciunile pe care le debitează domnia sa la Bruxelles.

Fiecare este liber să creadă ce vrea. Dar, a prezenta puncte de vedere strict personale drept adevăruri depăşeşte limitele acţiunii politice responsabile. Şi este, până la urmă, şi o formă de dispreţ faţă de cetăţean.

Sper că veţi înţelege motivele replicii mele, şi-i veţi da curs.

 

Ion Iliescu,

Fost Preşedinte al României

COMUNICAT

18/06/2013

          Declaraţiile făcute la câteva posturi de televiziune, privind evenimentele din 13-15 iunie 1990 – sunt declaraţiile unor oameni  frustraţi – care au trăit o amară decepţie în urma alegerilor din 20 mai 1990, când electoratul s-a pronunţat, printr-o majoritate zdrobitoare, în favoarea reprezentanţilor Frontului Salvării Naţionale.

          Spre deosebire de oamenii politici responsabili, inclusiv din conducerile PNŢ-CD  şi PNL – care şi-au retras , atunci, reprezentanţii – un grup de oameni iresponsabili au continuat să ocupe Piaţa Universităţii, menţinând în mod artificial un punct de tensiune in centrul Capitalei.

          La încercarea de eliberare a pieţei, din 13 iunie 1990, pentru a o reda circulaţiei normale, demonstranţii au răspuns prin acte de vandalism, atacând clădiri publice – ale Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi Televiziunii Naţionale, folosindu-se şi de slăbiciunile forţelor de ordine , de atunci.

          Pe acest fundal, a avut loc în ziua de 14 iunie, venirea minerilor din Valea Jiului, care mai fuseseră în Capitală, în februarie, când aceleaşi elemente anarhice, vandalizaseră clădirea Guvernului României.

         Din păcate, prezenţa minerilor în zilele de 14-15 iunie 1990, a fost  însoţită , la rândul ei, de acte de violenţă, care nu au fost favorabile imaginii internaţionale a României. Cert este , însă, că fără actele de vandalism din ziua şi seara de 13 iunie – nu ar fi avut loc venirea minerilor şi violenţele din 14-15 iunie.

        A pune acele evenimente, însă, pe seama conducerii politice a ţării de atunci – este o speculaţie politică rudimentară, care  deformează realitatea şi o acţiune propagandistică inutilă.

      Întrebarea firească : cui folosesc asemenea procedee şi de ce sunt ele vehiculate astăzi ?

 

 

ION ILIESCU

18 iunie 2013

GIULIO ANDREOTTI

11/05/2013

Andreotti

Un prieten al României, un constructor al Europei

 

Ne-a părăsit, la venerabila vârstă de 94 de ani, marele om politic italian Giulio Andreotti. Fost președinte al Partidului Democrat Creștin, prim-ministru de nu mai puțin de 7 ori, de alte nenumărate ori ministru și deputat, iar în vremea din urmă senator pe viață, Andreotti a marcat fundamental viața politică din Peninsulă, în cea de-a doua jumătate a secolului trecut.

L-am cunoscut la începuturile carierelor noastre, în 1947, la o întrunire a studenților europeni. Ne despărțeau convingeri ideologice, dar ne-a apropiat spiritul latin și aspirațiile democratice. L-am revăzut în anii ’60, când și noi, în România, și el, în Italia, încercam să îndepărtăm consecințele Cortinei de Fier, refăcând punți de colaborare economică și chiar politică. Andreotti era atunci profund implicat în proiectul Pieței Comune, în care vedea un embrion al unei viitoare Europe Unite. S-a dovedit, la sfârșitul anilor ’80, că avusese dreptate: nu m-a mirat, deci, că am găsit în el un prieten al României și un partizan al extinderii Uniunii Europene. Ne-a sprijinit, direct și prin contactele sale, în încercarea noastră de a depăși sechelele comunismului și a ne apropia de Europa.

După prăbușirea comunismului, am avut ocazia să-l întâlnesc de mai multe ori. De fiecare dată, am vorbit îndelung despre viitorul continentului, despre România și Italia, despre Dante și receptarea lui (era mare specialist), despre politică și spiritualitate. Ființa lui se împuțina, cu trecerea anilor, dar spiritul îi rămânea la fel de viu, de mobil, de amplu.

Prin trecerea lui la cele veșnice, Europa pierde un întemeietor, iar democrația, un mare apărător. Ne rămâne însă modelul său și opera sa, la care trebuie să medităm.

SARBATORI FERICITE!

05/05/2013

Read the rest of this entry »

2 aprilie

02/04/2013

“120 de ani de social-democratie in Romania” este tema emisiunii  “Sinteza zilei” la care voi participa in aceasta seara la Antena 3.

8 MARTIE

08/03/2013

f_5325

Cu ocazia zilei de 8 martie urez tuturor reprezentantelor “florilor primaverii” zile senine, alaturi de un sincer “La multi ani”!  

Multumesc tuturor celor care mi-au transmis pe acest blog felicitari la aniversarea zilei mele de nastere.

PS

Contul de Facebook cu numele si fotografia mea NU ÎMI APARȚIN. 

Nu am conturi pe alte retele de socializare.

SARBATORI FERICITE !

25/12/2012

Magia Sarbatorilor sa va aduca sanatate, prosperitate si caldura in suflet. 

LA MULTI ANI !

f_5055

Ionut Vulpescu

28/11/2012

Joi, 29 noiembrie a.c., la ora 19.30, voi participa la un eveniment de campanie al candidatului USL pentru Colegiul 13, Camera Deputatilor, Ionut Vulpescu. Evenimentul va avea loc la Casa Artelor din Sectorul 3 .

LANSARE

23/11/2012

Relatare AGERPRES : Ion Iliescu a lansat volumul ‘Planeta plină, farfuriile goale – Noua geopolitică a deficitului de hrană’

Bucureşti, 22 nov /Agerpres/ -
Fostul preşedinte a evocat, cu prilejul lansării de carte, activitatea lui Lester Brown, care a vizitat România şi care a discutat în ţara noastră cu specialişti. ‘Este unul dintre autorii cei mai cunoscuţi şi cei mai traduşi din lume, nu doar în acest domeniu. O asemenea problematică, care vizează lumea în general, problemele fundamentale ale vieţii planetei, a devenit problemă de interes general şi cred că acest interes a crescut mai ales după 1970, odată cu apariţia primului Raport al Clubului de la Roma care era concomitent cu organizarea primului Summit al ONU la Stockholm referitor la problemele mediului’, a subliniat Ion Iliescu.

Potrivit acestuia, problema hranei devine una dramatică şi a arătat că primul miliard de locuitori ai planetei a apărut deja în secolul XIX. ‘Apoi, ritmurile în care au apărut noile miliarde s-au tot îngustat, Suntem astăzi 7 miliarde de locuitori ai planetei. După toate prognozele, in următoarele decenii se vor adăuga încă două miliarde. Deja s-a ajuns la limită’, a adăugat fostul preşedinte, care a arătat pe de altă parte că populaţia României este în descreştere. În acelaşi timp, a spus vorbitorul, în ultimul deceniu se constată că rezervele mondiale de cereale au scăzut cu o treime, iar în ultima perioadă preţurile la produsele alimentare s-au dublat. ‘S-a dezvoltat o adevărată goană, la nivel planetar, după terenuri agricole. De aici concluzia autorului că hrana a devenit noul petrol, iar pământul a devenit noul aur al civilizaţiei noastre’, a subliniat fostul preşedinte.

Lester Brown semnalează două fenomene, potrivit vorbitorului: o presiune asupra consumului, generată de sporul populaţiei şi conversia resurselor alimentare în combustibil pentru automobile.

Ion Iliescu a mai spus că semnalul dat de Lester Brown nu ocoleşte agricultura românească, apreciind că fărâmiţarea fostelor cooperative agricole reprezintă o catastrofă la care se adaugă sărăcirea satului românesc. ‘Cam 3 milioane de hectare le cam lăsăm nefolosite în ultimul an. Din păcate, ca în orice domeniu, este foarte uşor să distrugi structuri existente, este mult mai greu să repari şi mai ales să promovezi. Este însă şansa noastră, obiectivul acesta major – ridicarea agriculturii româneşti şi a satului românesc pentru care este necesar un sprijin din partea statului’, a subliniat Ion Iliescu.

În subtitlul volumului – ‘Noua geopolitică a deficitului de rană’ – autorul doreşte să evidenţieze o problemă acută a celor mai slab dezvoltate ţări care cunosc în continuare o creştere demografică susţinută şi pentru care asigurarea hranei acestei populaţii în continuă creştere devine una dintre cele mai acute probleme ale contemporaneităţii. Enunţând încă de la începutul lucrării că hrana este veriga slabă a lumii contemporane, Lester Brown porneşte de la constatarea că in ultimul deceniu rezervele mondiale de cereale au scăzut cu o treime, iar preţurile mondiale ale alimentelor cu crescut de peste două ori, declanşând o goană planetară după teren agricol şi inaugurând o nouă geopolitică a hranei.

Acad. Cristian Hera a declarat că în România acest semnal de alarmă referitor la starea omenirii a început încă din 1988, apreciind că Lester Brown este pionierul pe plan mondial al gândirii ecologice.

Evenimentul a avut loc în prezenţa a numeroşi participanţi, personalităţi ale lumii academice, culturale, politice, mass-media.
Lester Brown este preşedintele organizaţiei Earth Politcy Institute, instituţie de cercetare ştiinţifică din Washington D.C., fiind totodată unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători în domeniul problematicii globale, a dezvoltării durabile şi al protecţiei factorilor de mediu. În 2010, cu ocazia vizitei la Bucureşti, Academia Română a decis să-i acorde titlul de Membru de Onoare, iar Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Silvice – titlul de Doctor Honoris Causa..  AGERPRES/(AS, A – Cătălina Matei)

Cuvânt înainte 

 

Lester Brown perseverează. Cu noua sa carte „Planeta plină (în sens de supra-populată), farfuriile goale“ – el foloseşte o figură de stil care reflectă o realitate alarmantă cu care se confruntă omenirea, la acest început de secol. Este continuitatea unui demers consecvent de analiză a problemelor omenirii, pe care Lester Brown l-a urmărit cu perseverenţă de cca. 40 de ani. El a pus bazele, încă din 1974, unui centru de studii „Worldwatch Institute“ din Washington, unde în colaborare cu un grup de cercetători entuziaşti, specializaţi în domenii specifice – a iniţiat elaborarea unor studii de actualitate, grupate apoi în  „rapoarte anuale ale Worldwatch  Institute“, intitulate „State of the world“; iar, din anul 2000 a creat un nou institut, consacrat aceloraşi cercetări, intitulat „Earth Policy Institute“. Planurile sale B – elaborate sub egida noului institut şi publicate în ultimii ani, au evidenţiat acutizarea unora din problemele cu care se confruntă dezvoltarea lumii contemporane.

Noua sa lucrare, subintitulată „noua geopolitică a deficitului de hrană“ – evidenţiază o problemă acută, pe care a mai abordat-o şi cu câţiva ani în urmă, mai ales în studiul său „cine va hrăni China în secolul XXI“ – acum, însă nu e vorba atât de China – care, prin saltul său spectaculos în dezvoltarea economică şi socială, a devenit a doua putere economică mondială, după SUA – ci, mai ales, despre soarta dramatică a ţărilor celor mai slab dezvoltate, care cunosc, în continuare, o creştere demografică susţinută, dar pentru care asigurarea hranei acestei populaţii în continuă creştere devine una din cele mai acute probleme ale contemporaneităţii.

Enunţând, din titlul primului capitol, că „hrana este veriga slabă“ a lumii contemporane, Lester Brown porneşte de la constatarea că „în ultimul deceniu, rezervele mondiale de cereale au scăzut cu o treime. Preţurile mondiale ale alimentelor au crescut de peste două ori, declanşând o goană planetară după teren agricol şi inaugurând o nouă geopolitică a hranei. Hrana este noul petrol. Pământul este noul aur!“

Pornind de la constatarea că preţurile mari ale alimentelor au contribuit la aţâţarea Primăverii arabe… Lester Brown consideră că „intrăm într-o nouă eră de creştere a preţurilor alimentare şi de răspândire a foamei“.

„Pe latura cererii, în ecuaţia hranei – sporul populaţiei, creşterea bunăstării şi conversiunea hranei în combustibil pentru automobile se combină pentru a face să crească consumul în cantităţi record“. Pe latura ofertei – eroziunea extremă a solului, creşterea deficitului de apă şi creşterea temperaturii Pământului fac tot mai dificilă extinderea producţiei. Dacă nu putem inversa aceste tendinţe, preţurile alimentelor vor continua să urce şi foamea va continua să se răspândească, doborând în cele din urmă, sistemul nostru social“.

„De la începuturile agriculturii, rezervele de grâu au fost cel mai esenţial indicator al securităţii alimentare,… din 1986, de când am renunţat la „tamponul“ de pământ lăsat în pârloagă, până în 2001, rezerva mondială anuală de cereale a avut o valoare medie confortabilă de 107 zile de consum“… după 2001, stocurile anuale de grâne au scăzut drastic… între 2002 şi 2011, media lor a fost de numai 74 zile de consum… O perioadă fără precedent de securitate alimentară mondială s-a sfârşit!“

„În prezent, lumea trăieşte de la un an la altul!“

„Insuficienţa hranei a subminat civilizaţii anterioare“.

Pe când declinul civilizaţiilor timpurii (sumeriană şi maiaşă) poate fi explicat prin una sau posibil două tendinţe ambientale, precum despădurirea sau eroziunea solului, care au subminat producţia lor de hrană, noi avem acum de-a face cu mai multe! Pe lângă una din cele mai severe eroziuni a solului din istoria omenirii, ne confruntăm cu tendinţe mai noi, precum secătuirea apelor subterane, plafonarea producţiei de cereale în ţările cu agricultura cea mai avansată şi creşterea temperaturii planetare.

Strâns asociată cu declinul stocurilor de grâne şi creşterea preţurilor alimentare este răspândirea foamei. În ultimele decenii ale secolului trecut, numărul de oameni înfometaţi a scăzut, ajungând la un minim de 792 milioane în 1997. După aceea, a început să crească, urcând la             1 miliard. Majoritatea acestora trăiesc în subcontinentul indian şi în africa subsahariană.

Acest proces are loc în condiţiile în care populaţia planetei se află încă pe o pantă crescătoare. Dacă primul miliard de locuitori ai planetei a fost înregistrat în 1804, următorul, după mai mult de un secol – în 1927, ritmul creşterii s-a accelerat, în anii următori – 3 miliarde, după       33 ani, în 1960, fiecare nou miliard adăugându-se după cca. 13 ani, ajungând în 2011 la 7 miliarde. Proiecţiile demografice ONU indică pentru 2050 o populaţie de cca. 9,3 miliarde, sporul de 2,3 miliarde urmând a fi înregistrat în zonele cele mai sărace ale planetei, după care s-ar aplatiza. Însă, tocmai acest fapt – creşterea demografică îndeosebi în zonele cele mai sărace ale planetei – complică perspectivele omenirii în anii ce vin.

Autorul constată, în final, că „intrăm într-un deficit alimentar cronic, unul care conduce spre o competiţie acerbă pentru controlul pământului şi al resurselor de apă, pe scurt, spre o nouă geopolitică a hranei“.

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 229 other followers