Raspund celor ce mi-au solicitat textul integral al Discursului pe care l-am prezentat in Reuniunea Consiliului National PSD din 4 februarie 2010. Multumesc celor ce au transmis aprecieri. In continuare postez TEXTUL INTEGRAL:
DISCURSUL SUSTINUT IN CADRUL REUNIUNII CONSILIULUI NATIONAL PSD DIN 4 FEBRUARIE 2010
Dragi prieteni,
Vă împărtăşesc faptul că nu eram decis să iau cuvântul la această adunare. Dar, preşedintele Consiliului Naţional mi-a sugerat că nu ar fi bine să nu iau cuvântul.
De aceea, vă rog să ma acceptati cu un MESAJ DE SUFLET.
Pentru că eu consider că ne aflăm într-un moment important al evoluţiei partidului nostru, iar actuala adunare a Consiliului Naţional şi mai ales Congresul PSD de peste două săptămâni pot să marcheze o relansare a activităţii partidului sau, din contră, să consacre declinul său.
I. Câteva constatări:
a) PSD – cu toate variantele sale (FSN, FDSN, PDSR) – s-a născut ca un partid al Revoluţiei, care a şi pus în practică obiectivele sale strategice: democratizarea ţării, reformarea economiei (trecerea de la o economie etatizată la economie de piaţă), integrarea europeană şi euroatlantică, deschiderea faţă de lume. Aceste lucruri nu pot fi contestate de nimeni.
b) Partidul nostru a avut răspunderea guvernării şi, atunci când s-a elaborat noua Constituţie democratică a României şi când s-au adoptat legile privatizării şi când România s-a asociat Parteneriatului pentru pace şi Comunităţii Europene, ca şi când s-au finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeană şi procesul de aderare la NATO.
c) PSD este cel ce a generat creştere economică, prin politicile economice promovate atunci când era la guvernare.
d) PSD este şi a fost un partid care a promovat reformele economice în România şi, în general, cu bune rezultate.
Nimeni nu constată, însă, că aceste reforme au avut un preţ: politic, economic şi social. Ne-am asumat acest preţ, dar, spre deosebire de adversarii noştri politici, am fost consecvenţi ideologiei noastre şi am însoţit aceste reforme cu măsuri de protecţie socială, adresate păturilor celor mai defavorizate.
e) Am făcut şi erori, pentru care am plătit şi plătim încă. Dar bilanţul nostru a fost, în esenţa sa, pozitiv.
Şi, cu toate acestea, unii se străduiesc să ne demonizeze, în fel şi chip, prezentându-se chiar drept un pericol – identificându-ne ca urmaşi ai PCR, deşi noi suntem intim legaţi de înfăptuirea Revoluţiei din Decembrie 1989, care a demolat vechiul regim, iar foşti membri ai PCR se găsesc în absolut toate partidele care s-au născut după revoluţie.
Acestui atac de imagine, care continuă şi acum, n-am ştiut să-i răspundem cu seriozitate şi în mod credibil! Ba, chiar unii dintre noi dau semne de concesii faţă de adversari sau, în orice caz, nu se angajează să apere demnitatea partidului şi a fondatorilor săi – lucru inacceptabil pentru militanţi loiali, legaţi intim de principiile fondatoare ale partidului.
II. Consiliul Naţional şi apropiatul Congres al PSD sunt chemate să reafirme cu claritate profilul, opţiunile politice şi ideologice, liniile strategice actuale ale PSD, ca partid social-democrat, de stânga, modern şi dinamic – legat de cele mai largi categorii de cetăţeni – un partid pentru o Românie europeană.
Trebuie să consolidăm partidul şi să-i reînnoim programul său politic cu faţa la viitor, la sfidările sale, la noile realităţi economice şi sociale ale ţării, la noul context internaţional.
Trebuie să dăm răspunsuri clare:
- Ce fel de partid vrem să fim:
- un partid capabil să guverneze România (singur sau în coaliţie) sau un partid care să fie veşnic în opoziţie;
- un partid oportunist, cu un discurs populist, dornic să ia voturi de peste tot şi în orice condiţii – sau un partid de principii, cu un discurs ideologic explicit – legat de interesele celor mulţi, celor mai largi categorii de cetăţeni, care suportă consecinţele acestei tranziţii prelungite.
Trebuie să alegem şi să o spunem explicit – Partidul Social-Democrat trebuie să fie un partid al stângii democrate activ, dinamic, permanent cuplat la realităţi, cu un tip de reacţie clară şi directă. Pentru aceasta e nevoie de un mecanism de decizie bine definit şi eficient, care să rămână profund democratic, transparent – până la ultima sa verigă.
Câteva constatări şi concluzii:
1. Multe din erorile PSD au la origine ignorarea democraţiei interne de partid, adoptarea de decizii în afara organismelor statutare, în mod netransparent, încurajând conturarea unor grupări de influenţă şi competiţia dintre ele. Aceste practici ne-au costat şi ne costă! Aceasta duce la deformarea imaginii despre partid – nu ca organism politic menit servirii interesului public, ci subordonat intereselor înguste ale unora.
Din acest punct de vedere, intrarea la guvernare alături de PD-L a fost o eroare; ea s-a decis sub astfel de presiuni.
2. Dacă în anterioara perioadă de opoziţie – 1997-2000 – PDSR a învăţat multe şi s-a pregătit temeinic pentru revenirea la guvernare, după 2004 am irosit mult timp în lupte intestine şi în conspiraţii de culise.
3. Preocupantă este slăbirea legăturilor fireşti cu electoratul nostru tradiţional, ca şi insuficienta lărgire necesară a legăturilor cu noi categorii de alegători care, firesc, ar trebui să aibă opţiuni de stânga – în special tineri, dar şi marea majoritate a intelectualităţii.
De-a lungul ultimilor 20 de ani, s-au produs multe mutaţii în structura socială a populaţiei, urmare fenomenului de dezindustrializare, cu unele tendinţe de dezurbanizare şi cu apariţia fenomenului de migraţie. PSD nu s-a adaptat suficient la toate aceste mutaţii. Mai degrabă s-a mulţumit să adopte un discurs cvasi-neoliberal, pentru că “aşa e la modă” sau pentru că ne temem de eticheta de “neocomunişti”!
4. Din păcate, întreaga stângă europeană trece printr-o perioadă de declin, negăsind căile potrivite de afirmare, în condiţiile crizei actuale prin care trece economia mondială. Mai degrabă exponenţii dreptei au apelat la poziţii de stânga pentru ieşirea din criză (de fapt, implicând statele pentru salvarea băncilor şi a marilor companii suprastatale.
5. Prin tot ce am făcut după Revoluţie am dovedit că nu avem nimic comun cu vechiul sistem şi cu defunctul partid comunist. Aşa că nu avem de ce să avem complexe. Însă, atitudinea uneori oscilantă a unora dintre noi, afirmarea incertă a identităţii noastre ideologice – a deziluzionat pe mulţi dintre susţinătorii noştri şi dintre cei ce aşteaptă să fie apăraţi de noi.
III. Ce am învăţat, din punct de vedere ideologic, în aceşti 20 de ani (sau ar fi trebuit să învăţăm)?
- Viaţa a demonstrat neviabilitatea abordărilor extremiste:
Anul 1989 a marcat eşecul unei experienţe istorice, bazată pe o abordare extremistă, nerealistă, a aşa-zisului socialism de stat, care, în esenţa sa, era un capitalism de stat, cu ambalaj fals socialist: - pentru că nu poate fi conceput socialismul în condiţiile lipsei de libertate, de democraţie şi de stat de drept;
- aşa cum ignorarea pieţei, confundarea primitivă a ei cu capitalismul şi încercarea de substituire a acestui factor obiectiv – care a stat la baza dezvoltării economiei, de la începuturile civilizaţiei – cu factori subiectivi (statul şi birocraţia de stat) s-a dovedit o gravă eroare, care a condus la falimentul sistemului, în plan economic.
B. Actuala criză a economiei mondiale a marcat eşecul altei abordări extreme – a neoliberalismului, care a absolutizat rolul pieţei în reglarea mecanismelor economice, opunându-se oricăror factori de reglementare, inclusiv din partea statelor.
Ca o paranteză, încă din 1992, în mesajul meu către Parlamentul României, după alegerile din toamnă, noi ne-am delimitat de cele două abordări extreme, exprimând explicit poziţia noastră despre ce trebuie şi e dator să facă statul şi ce nu trebuie să facă statul în economie.
Altminteri, rolul statelor naţionale este tot mai dificil de definit astăzi, în condiţiile globalizării economiei mondiale şi poziţiei dominante a marilor companii supranaţionale pe o piaţă nereglementată, acestea fiind marii beneficiari, inclusiv a efectelor crizei, pe seama statelor!
De aceea, unii analişti consideră că actuala criză nu numai că nu este una ciclică, obişnuită, ci o criză de sistem, ba chiar de final al sistemului economiei capitaliste, care va prefigura, probabil, spre mijlocul secolului XXI trecerea spre o nouă etapă istorică, a unei economii de esenţă post-capitalistă.
Este misiunea forţelor de stânga democratică, a social-democraţiei contemporane să se implice în analiza acestor procese istorice şi să propună orientări specifice stângii actuale moderne.
C. Problema cea mai gravă a lumii contemporane este marele decalaj dintre bogaţi şi săraci, atât la nivel global, cât şi la nivel naţional, în ciuda creşterii produsului global mondial – în ultimii 50-60 de ani – şi, deci, a bogăţiei, la nivel mondial. Incapacitatea capitalismului ca orânduire de a rezolva asemenea probleme este exemplificată de cea mai bogată ţară a lumii – SUA – incapabilă să pună capăt sărăciei şi unde discrepanţele dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci sunt la fel de stridente ca şi în ţările subdezvoltate!
D. Pentru România, problema esenţială este marele decalaj economic şi social, moştenit din istorie, faţă de ţările dezvoltate europene.
Este misiunea social-democraţiei româneşti să se afirme ca principala forţă politică interesată să contribuie la conturarea şi promovarea unei strategii de perspectivă pentru realizarea acestui obiectiv istoric – de reducere a acestor decalaje – în interesul tuturor românilor şi nu doar al unei minorităţi profitoare. Eu cred că aceasta este misiunea tuturor forţelor democratice europene, de a reduce aceste decalaje de pe continent – Europa unită putând deveni un exemplu de îmbinare posibilă a progresului şi creşterii economice cu preocupările pentru o mai bună echitate socială.
Întrebarea fundamentală pentru noi este dacă este pregătit Partidul Social-Democrat, din punct de vedere ideologic şi politico-organizatoric, pentru a răspunde a cestei misiuni – şi cum să o facă?
La această întrebare trebuie să răspundă Congresul PSD din 20 februarie a.c.
Aceste lucruri nu ţin doar de teorie, ci de răspunsuri practice la problemele actuale ale societăţii româneşti, ale tuturor românilor.
E. Unde se desparte stânga de dreapta în abordarea acestor probleme?
- În primul rând – în politicile economice şi sociale stânga este şi va rămâne adepta definirii statului ca factor redistributiv, organizator al solidarităţii sociale active, factor de corectare a eşecurilor pieţei, mai ales în plan social (prin adâncirea polarizării şi a discrepanţelor sociale).
- În al doilea rând – stânga trebuie să sancţioneze derivele antidemocratice, autoritariste ale dreptei, ale populismului demagogic şi să acţioneze activ pentru extinderea spaţiului de acţiune al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (adică al cuceririlor Revoluţiei Române din decembrie).
Aceasta poate şi trebuie să devină o platformă comună a tuturor forţelor democratice (inclusiv a dreptei liberale) şi a societăţii civile, pe care PSD este dator să o promoveze. Aceasta este datoria politică a PSD faţă de ţară şi faţă de cetăţeni. De aceea, PSD trebuie să se opună tendinţelor antidemocratice exprimate de aş-zisa reformă constituţională propusă de Traian Băsescu, care reduce Parlamentul la un rol decorativ şi facilitează concentrarea puterilor în mâinile sale. PSD a greşit că nu a boicotat referendumul pe această temă.
Ca o observaţie particulară privind comportarea arbitrară, abuzivă a actualei puteri, PSD-ul e dator să-i apere şi să-i sprijine pe toţi cei ce sunt supuşi presiunilor administrative – inclusiv primari şi consilieri ai PSD, ca şi alţi funcţionari din diferite structuri administrative locale sau centrale – obiect al aşa-ziselor restructurări.
IV. În ce priveşte Congresul PSD
1. Cred că, în perioada premergătoare, discuţiile s-au axat prea mult asupra candidaţilor la funcţia de preşedinte – problemă, desigur, importantă – în dauna, însă, a abordării problemelor de fond privind:
- concluziile principale ce se desprind din activitatea precedentă, inclusiv din confruntările electorale;
- situaţia actuală în care se află partidul şi starea de spirit a militanţilor;
- liniile esenţiale ale activităţii viitoare;
- modificările necesare ale statului şi structura viitoare a organismelor de conducere prin ridicarea eficienţei lor.
2. Vă declar deschis că, în ce mă priveşte, nu mă interesează personal să candidez pentru vreo funcţie. La vârsta mea, aş prefera să am mai mult timp pentru reflecţii şi pentru transpunerea lor în scris, inclusiv în legătură cu istoria recentă, în care am jucat un anumit rol, şi cu marile probleme cu care se confruntă societatea noastră.
Răspunzând unor observaţii şi sugestii (inclusiv dintr-o scrisoare primită recent de la o pensionară, susţinătoare a mea de-a lungul acestor ani – neplăcut impresionată nu atât de răutăţile debitate la adresa mea din partea adversarilor, dar mai ales din partea unora din interiorul partidului), vreau să vă spun că nu mă interesează nici funcţia de preşedinte de onoare. Pe mine nu m-au interesat nici în trecut funcţiile şi onorurile formale. Am căutat să câştig respectul şi consideraţia oamenilor nu pentru funcţia pe care o ocupam, ci pentru ceea ce făceam şi reprezentam eu, ca om. Aceasta este ceea ce contează!
3. Congresul nostru trebuie să răspundă la câteva întrebări esenţiale – să fixeze obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească noua echipă de conducere ce va fi aleasă şi, în consecinţă, să asigure alegerea celor mai potriviţi candidaţi – pentru fiecare din funcţiile prevăzute în statut.
a) În legătură cu această problemă a alegerilor, aş vrea să fac o remarcă faţă de modul în care este prezentată de către unii.
Conform prevederilor noastre statutare, la Congres nu se desfăşoară o competiţie între echipe, care ar trebui să se prezinte cu programe distincte. Noi trebuie să alegem oamenii cei mai capabili să pună în practică programul partidului, obiectivele politice unice cer vor fi adoptate de Congres pentru etapa următoare şi care, împreună (cei aleşi), să formeze o echipă sudată şi eficientă.
Noi trebuie să alegem viitorul Consiliu Naţional, preşedintele, secretarul general, un număr de vicepreşedinţi, secretari naţionali – toţi fiind militanţi şi slujitori ai partidului, ai programului şi politicii sale şi nu “oamenii de curte”, “valeţii” viitorului preşedinte (indiferent cine ar fi el).
Vă amintesc că, în 1992, FSN a cunoscut scindarea, în urma unui congres organizat pe principiul competiţiei între 3 grupuri susţinătoare ale unor moţiuni programatice diferite. Nu cred că e cazul să readucem în practica noastră asemenea modalităţi, care s-au dovedit păguboase pentru partid. Până şi Partidul Socialist Francez, care practică asemenea forme de organizare (cu o experienţă îndelungată, de aproape un secol), cunoaşte o situaţie nefericită de sciziuni, care l-a afectat puternic în ultimii ani.
b) Pentru mai multă coerenţă, aş face câteva propuneri de modificări la statut, care vizează şi alegerile din congres:
- În primul rând, propun ca în Congres să alegem doar Consiliul Naţional, preşedintele partidului şi, eventual, secretarul general.
- Propun ca vicepreşedinţii (şi poate chiar şi secretarii naţionali) să fie aleşi de către Consiliul Naţional. Aceasta şi dintr-o raţiune practică, de folosire optimă a potenţialului uman.
În condiţiile alegerii concomitente, în Congres, a preşedintelui şi a vicepreşedinţilor, cei mai proeminenţi lideri care candidează la funcţia de preşedinte – cu excepţia celui ales – ar rămâne în afara noii echipe de conducere (cred că trebuie să evităm asemenea formule exclusiviste!).
- De asemenea, propun reducerea numărului de vicepreşedinţi (responsabili de domenii). Este nejustificată alegerea celor 8 vicepreşedinţi zonali din rândul preşedinţilor de organizaţii judeţene. Putem să introducem practica invitării, prin rotaţie, a preşedinţilor judeţeni – la şedinţele BPN (în acest fel, îi rotim pe toţi în acest exerciţiu). Altminteri, este chiar în spiritul principiilor statutare să evităm cumulul de funcţii.
În abordarea acestor probleme, trebuie să urmărim eficienţa structurilor şi nu menajarea unor orgolii.
- Propun, de asemenea, reducerea numărului de membri ai Consiliului Naţional la cca. 250-300 membri, pentru a putea fi o structură funcţională, deliberativă. Altminteri, aşa cum e acum, este un mini congres. Reuniunea sa ar putea avea loc semestrial, nu anual. În anii 1997-2000, Consiliul Naţional se reunea în Sala Omnia – cu 400 de locuri – şi avea un caracter mult mai eficient şi operaţional.
c) Atât pentru Consiliul Naţional, cât şi pentru congresele partidului, să evităm caracterul formal şi festivist. În ultimii ani a prevalat acest caracter, accentuat şi de campaniile electorale.
Nu cu spectacole de lumini şi cu balonaşe îi convingem pe oameni ci cu idei şi proiecte concrete, cu un spirit activ, militant, legat de nevoile şi aşteptările oamenilor!
Să ne debarasăm de asemenea practici festiviste, ca şi de acţiuni şi “comploturi” de culise, de “aranjamente” de grup (cu “reuniuni” pe la restaurante), , în afara structurilor de partid statutare. Asemenea practici subminează spiritul de colegialitate, de încredere reciprocă, de solidaritate care trebuie să existe într-un partid de stânga, social-democrat, între militanţi animaţi de crezuri şi aspiraţii comune, şi nu de lucruri efemere, de orgolii şi pasiuni pentru titluri, funcţii şi avantaje personale.
d) De asemenea, esenţial pentru credibilitatea partidului este credibilitatea militanţilor şi liderilor săi, a purtătorilor săi de mesaj.
În politica de promovare a liderilor – de la organizaţiile locale până la centru – trebuie să prevaleze criterii obiective, calitatea personală a oamenilor, pregătirea, competenţa, experienţa lor, calităţile lor morale, decenţa şi corectitudinea, capacitatea de comunicare cu electoratul şi cu membrii şi militanţii partidului şi, nu în ultimă instanţă, carisma personală.
Trebuie să evităm şi să eliminăm criteriile subiective, nepotismul, cumetria, interesele de grup, de “gaşcă”, sau forţa şi susţinerea financiară. Desigur, un partid are nevoie de resurse financiare şi este interesat să aibă alături oameni cu asemenea mijloace, dar nu pe bază de clientelism şi nu cu pretenţia ca ei să dicteze politica de cadre în partid.
Calităţile oamenilor, competenţa lor şi spiritul militant, de veritabili oameni de stânga, trebuie să fie criteriul de bază!
V. Un partid social-democrat, cum este PSD – nu face politică de dragul politicii. Politica nu este doar un joc de putere (cum o consideră unii), ci trebuie să fie un instrument de promovare a progresului economic şi social, de slujire a “cetăţii”, a “polisului”, a cetăţenilor, mai ales a celor dezavantajaţi.
Aceasta este deosebirea dintre politică şi politicianism.
Aceasta trebuie să fie percepţia despre politică a unor militanţi social-democraţi, în acest spirit trebuie să-i formăm şi să-i promovăm pe noii militanţi tineri ai PSD. Să ştie că a fi membru şi militant al unui partid de stânga democrată – trebuie să ştie să se ridice deasupra intereselor personale şi de grup, a intereselor de moment. Să ştie şi să dorească să-şi consacre energia şi inteligenţa bunului public şi slujirii celor mulţi. Şi aceasta nu doar declarativ, în vorbe, ci prin fapte, prin exemplul propriu de ţinută civică şi de comportament.
Numai cu asemenea profil de militanţi şi de lideri, animaţi de un asemenea crez de viaţă şi care să se bucure de încrederea cetăţenilor. PSD îşi va putea afirma rolul său, de forţă politică, în măsură să influenţeze politica naţională, mersul înainte al societăţii româneşti, propăşirea ţării şi a tuturor cetăţenilor săi.
Particip la Paris la lucrarile Seminarului International „1990-2010: Sfârşitul blocului sovietic. 20 de ani după.Bilanţ şi perspective” ,organizat de Partidul Socialist Francez.
