PRIETENI NOI IN BLOGOSFERA

Salut cu multă căldură intrarea în blogosferă a lui Ionuţ Vulpescu, tânăr politician şi intelectual, consilierul meu si secretar executiv al Partidului Social Democrat. La scurt timp dupa deschiderea contului de Facebook, Ionut isi lanseaza blogul, iar auspiciile sub care are loc lansarea mă îndreptăţesc să cred că prezenţa sa va constitui un factor de echilibru în lumea virtuală. Umorul şi luciditatea – pe care ni le sugerează asumarea, ca motto al blogului, a citatului din I. L. Caragiale, în chiar anul Caragiale -

„Se poate glumi?

Da şi nu.

Se poate – când ai de-a face cu oameni sănătoşi.

Nu se poate – cu oameni bolnavi.

Se poate – cu oameni veseli şi bine dispuşi.

Nu se poate – cu oameni posaci şi mâhniţi.

Se poate – cu oameni de spirit.

Nu se poate – cu oameni proşti.

Se poate – cu literaţi şi artişti.

Nu se poate – cu gloabe literare şi artistice.”

- ar trebui, de altfel, extinse din blogosferă în spaţiul public românesc, atât de încrâncenat şi de orbit de patimi. Umorul, inteligenţa şi raţionalitatea s-au refugiat, de multe ori, în spaţiul virtual. Sunt convins ca dezbaterile pe care le va găzdui vor fi substanţiale şi vor aborda aspecte fundamentale ale societăţii româneşti, puse într-o relaţie firească, de data aceasta, cu politicul.

Este de urmarit asadar : http://ionutvulpescu.wordpress.com/

Duminica, 22 aprilie

In aceasta seara, incepand de la ora 22,00 voi participa la emisiunea “Sinteza Ziliei” realizata de Mihai Gadea.

Summitul EuroAsiatic – Istanbul-Izmir

Deschis la Istanbul  in ziua de 10 aprilie 2012, cel de-al 15-lea Summit Economic EuroAsiatic organizat de Fundatia “Marmara” s-a incheiat la Izmir in ziua de 12 aprilie, cu “SESIUNEA PRESEDINTILOR”. Din motive de sanatate, presedintele Suleiman Demirel, un participant constant al tuturor reuniunilor precedente, nu a putut fi prezent la sesiunea din acest an.

Au luat parte si au luat cuvantul la Reuniunea de la Izmir fostii presedinti ai Bulgariei – Jelio JELEV si Petar STOYANOV, fostul presedinte al Estoniei Arnold RÜÜTEL , ai Mongoliei – Oshirbad Punsulmen, Natsangiin Bagabandi, ai Romaniei – Emil Constantinescu si Ion Iliescu, precum si presedinti in functie, ai Albaniei – Bamir Topi, Macedoniei – Gjorge Ivanov,  Muntenegru – Filip Vujanovic , Kosovo – Fatmir Sejdin, al comunitatii gagauze din Republica Moldova – Mihail Farmuzov, si pentru prima data, un presedinte African, presedintele celui mai mare stat African- Nigeria – Olesegun Obasanjo. Au fost deasemeni prezenti : vicepresedintele Republicii Azerbaijan, primulministru al Bosniei, ministri si alte personalitati din tari europene si asiatice.

A DISPARUT UN ERUDIT – ACADEMICIANUL FLORIN CONSTANTINIU

Cu mare regret am aflat de încetarea din viaţă, in sambata dinainte de Pasti,  a reputatului istoric Florin Constantiniu.

Un patriot și un român cu calitati de exceptie – pricepere, modestie, suflet pus în slujba cauzei naţionale, însuşiri care, pe drept cuvânt, l-au definit pe reputatul om de ştiinţă drept personalitate de inalta probitate profesionala, morala si civica.

Va ramane in galeria istoriografiei româneşti prin intreaga sa opera incununata de volumul de exceptie “O istorie sinceră a poporului român”.

Recunostinta vesnica, maestre !

SARBATORI FERICITE !

 

Bucuria SARBATORILOR PASCALE sa va aduca in suflet SPERANTA, INCREDEREA  si FERICIREA de a petrece aceste clipe magice impreuna cu cei dragi.

Foamete, sărăcie şi şomaj într-o lume mai bogată ca niciodată

Intervenţia la reuniunea Forumului Economic Eurasiatic

Izmir 12.04.2012 

Domnule Preşedinte al Fundatiei Marmara, Dr. Akkan Suver

Distinsi reprezentanti ai Guvernului turc si Colectivitatilor locale,

Distinşi colegi, Onorat auditoriu,

         Vreau să încep prin a transmite felicitările mele organizatorilor summitului, care a ajuns la a cincisprezecea ediţie, un moment aniversar pe care îl salutăm. Este expresia preocupărilor Turciei, a liderilor ei, şi a poporului turc, de a se afirma în această lume aflată în plin proces de globalizare. Turcia este printre ţările care au traversat criza fără multe probleme, şi au avut în toţi aceşti ani creştere economică viguroasă.

        Da, putem vorbi despre un miracol turc. Dar el nu are nimic miraculos: este vorba despre multă muncă, de valorificarea inteligentă a avantajelor competitive şi a poziţiei geo-politice a Turciei, de existenţa unui proiect de dezvoltare pe termen lung, pentru care s-au asigurat şi surse credibile şi coerente de finanţare.

        Turcia s-a aflat într-un moment fast al existenţei ei, într-o conjunctură favorabilă. În decursul istoriei, fiecare dintre ţările noastre au cunoscut astfel de momente. Important ar fi ca, folosind inteligent aceste momente faste, să facem ireversibile schimbările economice şi sociale, şi în primul rând să combatem sărăcia, să reducem polarizarea socială, să asigurăm un minim de normalitate pentru toţi cetăţenii ţărilor noastre.

        Din păcate, deşi lumea, luată în ansamblul ei, este mai bogată ca oricând, foametea, sărăcia, şomajul sunt mai prezente ca oricând. Este banal să spui „globalizarea are şi câştigători, şi perdanţi”. Este o constatare, care, dacă nu este urmată de acţiuni concrete, şi conjugate, din partea tuturor naţiunilor, într-un efort conjugat, rămâne doar o constatare, şi va suna mereu ca o scuză pentru inacţiune.

        La începutul anilor 2000 am participat la summiturile ONU dedicate dezvoltării durabile şi protecţiei mediului. Mă tem că obiectivele, generoase şi ambiţioase, ale celor două acţiuni, aflate sub egida ONU, nu au fost, şi nici nu vor fi atinse. Mai mult, pe fondul crizei, ţările donatoare, cu excepţia unor ţări precum Norvegia şi alte state din  nordul Europei,  nu şi-au atins obiectivul de a dedica 0,7% din PIB ajutorului internaţional pentru dezvoltare. Mai mult, el a scăzut.

        Aceste obiective de dezvoltare aveau la bază o ipoteză: aceea că procesul de globalizare este un instrument al dezvoltării tuturor naţiunilor participante. Realitatea a dovedit contrariul: globalizarea a accentuat disparităţile de dezvoltare, a dus la o polarizare a veniturilor la nivel global, şi, ceea ce este absolut neaşteptat, a produs pungi de sărăcie în chiar inima sistemului economic global in ţările dezvoltate din Occidentul european, din SUA şi din Japonia. Pe de altă parte ne amăgim spunând că dezvoltarea extrem de rapidă a unor ţări precum China şi India a generat un proces de reducere a sărăciei şi de formare a unei clase de mijloc în aceste ţări. Lucrurile sunt extrem de fragile, iar sărăcia un fenomen extrem de complex, care cere mai mult decât un loc de muncă prost plătit pentru a fi combătută.

        De altminteri fenomenul determinant al ultimelor două decenii în materie este sărăcia din muncă. Sub pretextul globalizării s-au desfiinţat locuri de muncă bine plătite, care cereau o calificare înaltă, şi au fost înlocuite, când au fost înlocuite, de altele prost plătite şi care implică o slabă calificare a forţei de muncă. Mai mult, în goana sa după maximizarea profitului, capitalul a înlocuit, oricând şi oriunde a fost posibil, omul cu automate programabile.

        Dacă ne uităm doar la SUA, care şi-a revenit din criză şi a început o creştere economică semnificativă, observăm că această creştere nu este însoţită de o creare pe măsură de locuri de muncă. Şi cazul SUA nu este singular. Mai mult, educaţia, privită ca principalul instrument pentru ascensiunea socială şi obţinerea unui loc de muncă bine plătit, nu mai garantează acest lucru, nicăieri în lume.

        Un alt factor agravant al sărăciei şi şomajului îl reprezintă demantelarea statului social. Statul a fost un angajator semnificativ. Privatizarea unor servicii publice, renunţarea la rolul său redistributiv, austeritatea bugetară, toate astea accentuează atât sărăcia, cât şi şomajul. Iar piaţa liberă nu mai generează, cum spuneam, suficiente locuri de muncă.

        Sărăcia şi şomajul generează foamete. Tot mai mulţi locuitori ai planetei suferă de foame, într-un grad mai mic sau mai mare. În SUA circa 45 de milioane de cetăţeni apelează la ajutorul alimentar al statului. În UE cam tot atâţia locuitori primesc alimente din partea Uniunii.  În Africa sunt ţări care au devenit total dependente de ajutorul alimentar extern. Alimentele au ajuns obiect de speculă. Schimbările climaterice contribuie şi ele la penuria de alimente, la fel şi schimbarea obiceiurilor alimentare în ţări precum India şi China. Criza apei este o realitate, şi se reflectă în nivelul recoltei în multe ţări.   

        Şi totuşi omenirea are la îndemână mijloacele de a combate aceste flageluri. Ce-i lipseşte? Voinţa politică, şi ieşirea de sub tirania gândirii unice. Nu este vorba de a fi împotriva capitalismului, ci de a-l aduce la zi, de a-l face să funcţioneze în acord cu propriile lui valori. Capitalismul s-a dezvoltat graţie existenţei unui stat puternic, care i-a asigurat bazele dezvoltării şi i-a garantat stabilitatea. Acum, tendintele de a  exclude statul din ecuaţie reprezinta un comportament suicidar, un mod iresponsabil de a genera riscuri, fără a dispune de instrumente de gestiune a lor.

        Asta înseamnă şi afirmarea voinţei politicului de a-şi asuma misiunea lui crucială într-o democraţie: aceea de a genera politici publice care să servească binele public. Sărăcia a fost combătută şi redusă prin politici publice adecvate, la fel şi şomajul. Foametea a fost combătută eficient doar prin implicarea statului.

        Piaţa are rolul ei, esenţial, şi ar fi o greşeală de neiertat s-o mai ignorăm sau s-o mai excludem, acum, după experienţa totalitară. Dar capitalismul nu este totuna cu piaţa, este doar un caz particular al ei. Din acest punct de vedere putem spune că prea mult capitalism, ca şi prea mult stat, dăunează pieţei libere. Trebuie să găsim un echilibru între piaţă, stat şi capitalism, care să permită naţiunilor şi cetăţenilor să-şi rezole problemele.

        Vă mulţumesc pentru atenţie!

FORUMUL “MARMARA”

In perioada 10 – 13 aprilie se desfasoara la Istanbul si Izmir  al 15-lea Summit Economic Eurasiatic (aniversare de Bronz) – organizat de Fundatia “Marmara”.

In cadrul programului de dezbateri ale Forumului, in ziua  de 12 aprilie, la Izmir, are loc “sesiunea presedintilor”- reuniune traditionala a Summitului Eurasiatic, cea a fostilor sefi de state. La Reuniune participa, de regula, fostul presedinte al Turciei – Suleiman Demirel; participanti constanti au fost, deasemeni, fostii presedinti ai Bulgariei – Jelio JELEV si Petar STOYANOV, fostul presedinte al Estoniei Arnold RÜÜTEL , fosti presedinti din Mongolia, din fostul spatiu jugoslav, din Azerbaidjan; din Romania au fost prezenti, de regula, presedintele Emil Constantinescu si cu mine.

De asta data, voi prezenta in cadrul reuniunii fostilor sefi de stat, comunicarea : “Foamete, saracie si somaj intr-o lume mai bogata ca niciodata” (textul va fi prezentat pe blog).

MADE IN ROMANIA – Realitatea TV

DIN PRESA ZILEI …. continuare

 

DIN PRESA ZILEI…..

Azi…“PUTEREA”

INTERVIU de Alin Burtescu

Pe 3 martie, Ion Iliescu a împlinit 82 de ani. L-am vizitat în prima zi de primăvară pe fostul preşedinte al României pe strada Atena, acolo unde are biroul şi unde zilnic primeşte zeci de români cu tot felul de idei şi probleme. I-am spus că nu vrem să discutăm despre ce s-a întâmplat în politică din 1989 încoace, căci sunt lucruri trăite şi ştiute de români. A fost de acord şi preţ de jumătate de ceas ne-a povestit de la anii copilăriei, relaţia cu doamna Nina, soţia dânsului, disensiunile cu Nicolae Ceauşescu sau ce preferinţe culinare are. La mulţi ani şi multă sănătate, domnule preşedinte! Oamenii se întreabă cum vă menţineţi în formă, ba gurile rele vorbesc că atunci când eraţi student la Moscova nişte colegi chinezi  v-au adus pastile „secrete” pe bază de plante pe care le folosiţi şi acum.

Nici vorbă de aşa ceva, sunt invenţii chestiunile astea cu colegii chinezi. Am moştenit o sănătate bună, dar nu am avut o viaţă uşoară. Am petrecut anii războiului, tatăl meu fiind în închisoare, în lagăr. Am trăit bombardamentul mare din 4 aprilie 1944 care m-a prins la Văcăreşti. Trăiam într-o casă fără apă curentă, fără lumină. La 15 ani am rămas orfan de tată şi cel mai în vârstă dintre fraţi. Am avut trei fraţi. Maică-mea era însărcinată cu ultimul frate, care s-a născut la două luni după moartea tatălui. Şi anii după război nu au fost deloc uşori, cu cozi la pâine, la mălai, cu gazul lampant. Aşa am crescut, aşa am terminat liceul, aşa am intrat în 1949 la Politehnică. Pe urmă am avut şansa să primesc o bursă în URSS. Eu făcusem eletrotehnică şi am continuat acolo cu hidroenergetică.

Atunci aţi cunoscut-o pe soţia dumneavoastră?

Nu, cu soţia eram prieten încă din adolescenţă, fusesem membri în organizaţia elevilor în ’48. Eu eram secretar al consiliului naţional pe probleme de sport, soţia la consiliul municipal. Aveam 18 ani, aşa ne-am cunoscut. Pe urmă, ea a plecat înaintea mea cu un an la Moscovala studia la chimie tehnologică. La întoarcerea în ţară am lucrat în proiectare, iar ea şi-a petrecut toată viaţa în acest domeniu – coroziunea metalelor. Apoi pe mine viaţa m-a plimbat foarte mult.

Contrele cu Nicolae Ceauşescu

V-a plimbat şi Ceauşescu?

După Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Gheorghe Gheorghiu-Dej intrase în dificultate şi căuta să câştige poziţii politice, desprinzându-se de practicile stalinismului. Atunci a apărut şi ideea reorganizării mişcărilor studenţeşti, s-a creat Uniunea Asociaţiilor de Studenţi din România şi au apelat la mine să preiau conducerea  UASR. În 1957 am avut conferinţa naţională şi câţiva ani buni am lucrat ca preşedinte al studenţilor. Am lucrat şi la Uniunea Internaţionalăa Studenţilor dela Praga, câteva luni. Am cunoscut multă lume acolo, inclusiv pe preşedintele Uniunii, un ceh, Jiri Pelikan, în primăvara dela Praga, din 1968. Era şeful televiziunii cehoslovace. Între timp am fost promovat pe linie de partid şi am fost ministrul tineretului. S-a creat această funcţie în 1968. În ’71 a fost promovarea mea maximă, când Ceauşescu m-a propus secretar al Comitetului Central al PCR. Acolo am funcţionat cinci luni. Am fost cu Ceauşescu într-o vizită în ţările Asiei – China, Coreea de Nord, Vietnam, Mongolia – unde am avut câteva dispute cu el pe tema regimului nord-coreean. Chiar ei, el şi ea (Elena Ceauşescu, n.r.), căci erau împreună, au avut o primă reacţie: „Bă ăsta parcă e Buddha (referire la preşedintele Kim Il Sung, cunoscut drept Kim Ir Sen)”. Pe urmă am văzut la el interes pentru felul în care acest individ,  Kim Ir Sen, a reuşit să ţină în mâna lui o ţară şi să-şi impună regimul autoritar. Cu ideea asta s-a întors el în România. Am avut câteva dispute cu el pe tema asta şi m-a acuzat de intelectualism într-o reuniune despre ideologie. I-am cerut explicaţii, să înţeleg de ce mă critică, ce vrea să exprime. Mi-a spus: “Îţi explic eu ţie!”. Nu mi-a mai explicat nimic, m-a dat afară din conducerea de partid şi m-a trimis la Timişoara spre reeducare. Într-un fel, această mutarea mi-a slujit pentru formarea mea pentru viaţă. Trei ani am stat acolo, după care m-a promovat la Iaşi, unde am fost trimis ca prim-secretar şi preşedinte al Consiliului Judeţean. M-am adaptat foarte bine în acea zonă săracă. Iaşiul prezenta un contrast strident între un centru universitar, industrial şi de cultură dezvoltat şi zona rurală foarte înapoiată. A rămas la fel şi acum. Pe urmă, la o reuniune naţională, am avut o expunere cu privire la comportamentul necorespunzător al liderilor de partid şi al demnitarilor statului. M-am referit la familiile lor, la neveste, la copiii lor care se comportă inacceptabil. Aşa mi-am încheiat activitatea politică. Am fost trimis în ’79 în meserie,la Consiliul Naţionalal Apelor, unde mi-am încetat activitatea în 1984, când lui Ceauşescu i-a trăsnit ideea să construiască acest canal Dunăre-Bucureşti, care nu e un canal. În ultimii şase ani, până în 1989, am devenit director la Editura Tehnică.

Controversatul canal Dunăre-Bucureşti

Canalul e un subiect care vă dă bătăi de cap şi acum.

Da, se tot reia. Şi acum au venit unii cu aceeaşi idee. Între Bucureşti şi Dunăre este o diferenţă de nivel de 50 de metri şi se preconiza amenajarea Argeşului inferior în cinci trepte. Ăsta nu e canal, este amenajarea unui curs de apă. Ce să transporte dela Dunăre la Bucureşti şi invers, când pe Dunăre nu mai este trafic. Eu am copilărit la Olteniţa când tot transportul de cereale se făcea pe Dunăre. Nici pentru turism nu ar ajuta ţara. Se poate face doar o amenajare hidroenergetică şi atât. Argeşul este un râu capricios, care are şi 10 m/s debit mediu, dar a avut şi 2.000 m/s.

“Aici e bucătăria domnului Iliescu”

Înainte să discutăm cu dumneavoastră să fixăm întâlnirea, am vorbit cu soţia, doamna Nina. A fost un moment amuzant, căci am crezut că ne-a răspuns cineva de la cabinet, iar dânsa ne-a replicat: “Nu-i cabinetul, aici e bucătăria domnului Iliescu!”. Ce vă găteşte, ce mâncare preferaţi?

V-am povestit de viaţa agitată pe care am dus-o. Ei, tocmai această viaţă foarte agitată mi-a menţinut spiritul şi tonusul vital. În casă, noi avem o femeie, o bucătăreasă foarte bună, care se ocupă de tot. Noi mâncăm mâncăruri tot mai uşoare, pentru că ne-am impus această regulă. Sarmalele nu lipsesc niciodată, nici măcar fasolea, supe, ciorbe şi aşa mai departe. Nimic deosebit, doar mâncare românească.

Cât am aşteptat să intrăm, am văzut mulţi oameni care vă vizitează. Cu ce probleme vin?

Da, vin mulţi. Azi au fost foarte mulţi. Au fost înainte doi băieţi de la mişcarea revoluţionară. Vin oameni care au necazuri, oameni care rămân fără locuri de muncă şi pe care, din păcate, nu pot să-i ajut foarte mult. Vin şi tineri, chiar mâine trebuie să merg la nişte cursuri cu câţiva tineri.

Lumea nu ştie nimic despre prietenii dumneavoastră. Cine sunt? Vă întâlniţi cu ei, mai ieşiţi la un coniac?

Nu ieşim la coniac, dar, de exemplu, am rămas apropiat cu foştii colegi de la „Spiru Haret”. Prima oară ne-am întâlnit la 20 de ani de la terminarea liceului. A fost prima întâlnire-şoc pentru noi. De la nişte puştani de 19 ani, ajunsesem la bărbaţi de 39 de ani, care cu burtă, care cu chelie. De atunci ne-am tot întâlnit. Mulţi dintre ei au murit şi câţiva au plecat din ţară. Dar restul care am rămas, comunicăm între noi, chiar dacă telefonic, pentru că mulţi sunt bolnavi.

 05.05.2012